Comemorarea lui Emanuil Gojdu şi respectul pentru trecut

La o săptămână după sărbătoarea Învierii Domnului, în Duminica Sfântului Apostol Toma, tradiţia strămoşească îi pomeneşte şi pe cei morţi, în popor fiind cunoscută şi ca Paştele Mic sau Paştele Blajinilor. Pe lângă tradiţia strămoşească, comunitatea românească din Budapasta şi-a creat‚ în ultimele două decenii, propria tradiţie: de a-l comemora pe marele mecena al neamului românesc din Ungaria şi Transilvania, pe Emanuil Gojdu. 
În duminica de la 1 mai, la Capela Ortodoxă Română din Budapesta, după Sfânta Liturghie oficiată de părintele paroh Marius Maghiaru şi protosinghel David Pop, în cadrul unui parastas comun, a fost pomenit Emanuil Gojdu. Ca în fiecare an, credincioşii s-au deplasat la cimitirul Kerepesi la mormântul familiei Gojdu pentru a face o slujbă de pomenire şi pentru a depune coroane de flori. În cuvântul său adresat celor prezenţi E.S. Irina Comaroschi, ambasadorul României în Ungaria a arătat că Emanuil Gojdu este un exemplu pentru români, dincolo de timp şi graniţe. Faptele şi spiritul său au rămas vii în pofida celor 141 de ani scurşi de la moartea sa. Dincolo de datoria şi răspunderea pe care o avem fiecare dintre noi faţă de propria familie, avem şi datoria faţă de obştea din care facem parte.
Preşedinta Societăţii Culturale a Românilor din Budapesta, dr. Maria Berényi a subliniat că Emanuil Gojdu a fost un om de excepţie, un om al faptelor şi un bun român. „A trăit într-o perioadă dificilă, frământată de manifestări naţionale, pe care le-a înţeles în profunzimea lor şi a implicaţiilor lor pentru emanciparea românilor. În acele vremuri, fiecare naţiune îşi scria istoria cu înfrigurare. Spiritul politic al lui Gojdu s-a manifestat în acele timpuri ale revoluţiei de la 1848–1849 şi perioadei care a urmat acesteia. În 1848, Gojdu a lansat un veritabil program de emancipare a românilor – Petiţia neamului – redactat în strânsă colaborare cu paşoptiştii români, în special cu Andrei Şaguna. Acest document cuprinde explicit doleanţele românilor din Imperiul Habsburgic: şcoli în limba română, autonomia Bisericii Ortodoxe Române, participarea directă la viaţa publică. Locul său de frunte între marii noştri înaintaşi şi l-a câştigat prin neobosita-i strădanie pentru afirmarea naţiunii şi a limbii româneşti, dar mai ales, prin excepţionala sa activitate de ajutorare şi de susţinere morală, materială a numeroşilor tineri dornici de învăţătură”. Devenit un excelent avocat, pledoariile lui în jurisdicţiile pestane apăreau în manualele studenţimii din imperiu, dar toată viaţa lui şi se poate spune că prin testamentul său, şi după moartea sa, a pledat pentru cauza neamului său. Maria Berényi a subliniat: „Comunitatea românească din capitala ungară şi-a trăit viaţa naţională alături de alte popoare, limbi şi culturi. Liderii şi învăţaţii români erau conştienţi de faptul că aceste culturi trebuie să se bucure de egalitate, integritate şi respect, să nu fie marginalizate sau reduse la tăcere de către culturile mari şi dominante. Căci toate culturile au ceva de spus şi fiecare cultură îşi are locul şi rostul ei bine stabilit.”
În încheierea ceremoniei au fost depuse coroane de flori din partea Ambasadei României, Societăţii Culturale a Românilor din Budapesta, Parohiei Ortodoxe Române din Budapesta, Asociaţiei Femeilor Ortodoxe Române şi din partea Autoguvernărilor româneşti din sectoarele VII şi XI din Budapesta. La comemorare au luat parte pentru prima dată şi cetăţeni ai Republicii Moldova, aflaţi în misiune diplomatică la Budapesta. Deşi vremea a fost neprielnică, ceremonia de comemorare a avut loc şi în acest an sub semnul respectului pentru memoria neştirbită pentru Emanuil Gojdu, aceasta având şi valoare simbolică: dincolo de vitregiile vremii sau de norii trecători vor exista întotdeauna români care vor simţi că memoria marelui mecena trebuie păstrată şi respectată, pentru că viitor are numai cine îşi respectă trecutul.
Gabriela Enea Elekes

Comentarii