De curând, o veste îngrijorătoare pentru unii, de necrezut pentru alţii a fost răspândită pe mai toate canalele de televiziune, şi anume, anunţul iminent al sfârşitului lumii. Ba s-a mai stabilit şi data exactă a acestuia, de către un pastor american, adică pe 21 mai. Dar pentru credincioşii Bisericii noastre Ortodoxe data de 21 mai reprezintă doar sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, de numele cărora se leagă legea prin care creştinii îşi pot manifesta în mod liber credinţa şi nicidecum sfârşitul lumii.
Deşi pare o temă atât de importantă pentru oameni, în general, ea anunţând sfârşitul întregii existenţe, pentru Biserica Ortodoxă din totdeauna informaţii de acest fel au fost privite cu multă reticenţă. Nu pentru că s-ar nega acest eveniment deosebit din viaţa istoriei lumii, ci pentru că el este perceput într-un cu totul alt fel decât viziunea catastrofică sau spectaculoasă, aducătoare de rating, care pare să fie promovată şi de către televiziune.
Mai întâi trebuie ştiut faptul că nimeni dintre oameni, potrivit învăţăturii de credinţă ortodoxă, bazată pe Sfânta Scriptură, nu poate să ştie data exactă a acestui eveniment, lucru afirmat clar în Sfânta Evanghelie după Marcu (capitolul 13, 32): „Iar despre ziua aceea şi despre ceasul acela (al sfârşitului lumii, adică) nimeni nu ştie, nici îngerii din cer, nici Fiul, ci numai Tatăl.” Sau în cartea numită Faptele Apostolilor (capitolul 1, 7), Mântuitorul le răspunde ucenicilor Săi, curioşi şi ei, la rândul lor, să afle despre sfârşitul lumii, care în viziunea lor corespunde cu momentul în care va fi restabilită împărăţia poporului Israel, că „Nu este al vostru a şti anii sau vremurile pe care Tatăl le-a pus în stăpânirea Sa”.
Industria cinematografică, în căutare de subiecte spectaculoase şi părând să se sprijine pe surse sigure (ca de pildă Apocalipsa după maiaşi), a lansat un adevărat gen de filme care scot în evidenţă manifestări terifiante legate de distrugerea lumii şi a oricărei formă de viaţă de pe pământ. Poate şi din cauza acestei perspective sumbre, asociată cu teama care constituie una dintre componentele inevitabile ale existenţei umane, oamenii sunt tentaţi să dea crezare unor astfel de veşti alarmiste.
Iar cultele neo-protestante vorbesc adeseori în învăţătura lor de credinţă despre sfârşitul lumii, bazându-se pe cuvinte ce se găsesc în Sfânta Scriptură a Noului Testament, dar scopul lor este vădit altul decât cel mediatic sau cinematografic. Se urmăreşte, pe de o parte, afirmarea unei convingeri proprii despre o anumită viziune asupra lumii şi a viitorului ei, pus în legătură cu Dumnezeu, dar pe de altă parte se poate ajunge, din păcate şi la această adevărată exagerare, neconfirmată de scrierile biblice, a posibilităţii de a stabili o dată exactă a sfârşitului lumii, contrazicând astfel însăşi cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos enunţate anterior.
Este adevărat că în acelaşi capitol al Evangheliei după Marcu (13) şi în capitolul 24 al Evangheliei după Matei, găsim cuvântarea Domnului Iisus Hristos despre sfârşitul lumii şi semnele care îl vor însoţi (tulburările, războaiele şi suferinţele cutremurătoare care vor fi premergătoare; propovăduirea Evangheliei la toate neamurile; schimbarea cursului firesc al elementelor naturii; venirea din nou în lume a Fiului lui Dumnezeu pe norii cerului, cu slavă şi putere multă, însoţit de semnul Sfintei Cruci), lucruri care ar trebui să dea de gândit oricărui creştin despre importanţa şi gravitatea unui astfel de eveniment şi despre seriozitatea în care trebuie el abordat. Se evidenţiază prin aceasta că lumea nu va continua la nesfârşit în forma ei actuală şi că vor exista schimbări esenţiale, în care un rol determinant îl are raportarea omului şi a lumii, în general, la Persoana Mântuitorului Iisus Hristos şi la activitatea Sa, acceptată sau nu, prin credinţă. Acest eveniment poate avea, însă, şi un element dătător de speranţă, pentru că în forma actuală a istoriei sunt consemnate foarte multe nedreptăţi şi neîmpliniri, care nu vor mai exista în lumea viitoare.
Dar accentul trebuie să cadă în primul rând pe o asumare responsabilă a vieţii noastre actuale (să nu uităm şi vorba românească, extinsă la un nivel mai larg: „cum îţi aşterni, aşa vei dormi”) şi pe o conştientizare a importanţei legăturii personale cu Mântuitorul Iisus Hristos, deosebit de benefică pentru orice credincios atât în lumea aceasta, cât şi în cea care va veni şi mai puţin pe elementul de spectaculozitate, aducător de nelinişte, în felul cum el a fost promovat.
† Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria
Comentarii
Trimiteți un comentariu