20 mai 2011

„Pasărea măiastră – Maria Tănase”, în Ungaria – Un spectacol de excepţie pentru toate inimile româneşti

De mult timp ne-a tot promis (am putea spune chiar, ne-a avertizat) doamna Brînduşa Armanca, directoarea ICR Budapesta că va aduce la Jula un spectacol românesc de zile mari, care ne va marca profund sufletele. Promisiunea s-a înfăptuit zilele trecute, când Institutul Cultural Român din Budapesta, alături de caravana de cărţi (vezi relatarea din paginile 5 şi 11), a adus la Seghedin şi Jula un spectacol de teatru excepţional despre marea cântăreaţă Maria Tănase. Protagonista piesei (de fapt, un one-man-show) a fost Adriana Trandafir, actriţa Teatrului „Constantin Tănase” din Bucureşti. Doamna scenei, despre care uneori nu mai ştiam dacă este Adriana Trandafir sau chiar Maria Tănase, a avut amabilitatea să acorde un interviu „Foii româneşti”.
– Cum şi când v-aţi îndrăgostit de Maria Tănase? Şi de ce tocmai Maria Tănase?
– Răspunsul e simplu: pentru că m-am născut şi am copilărit la ţară, sunt, zic eu, o ţărancă şi am rămas aşa, şi mă bucur pentru lucrul acesta. M-am născut cu cânt şi am crescut cu dorurile ei. Apoi a fost o poveste frumoasă… Eram mică la mine în sat şi munceam la câmp, când tata, într-o seară de toamnă, a spus: „Nu mai muncim. Gata. Ne spălăm, ne îmbrăcăm frumos şi mergem la căminul cultural că vin artişti de la Bucureşti.” Şi-atunci eu m-am dus în grădinuţa din spatele casei şi am cules un braţ de crizanteme de toamnă, tata m-a luat pe umeri şi m-a dus la căminul nostru cultural. Au venit artişti de la Bucureşti, respectiv Maria Tănase, Rodica Bujor, Maria Lătăreţu, Ion Luican şi-au avut în satul nostru un spectacol. Pentru că eram mică, m-am dus cu florile la buza scenei şi cu florile în braţe i-am urmărit pe toţi. Aveam senzaţia că atunci văd toate minunile lumii adunate la un loc şi am observat cum, de exemplu, Maria Lătăreţu se ruja fără oglindă şi am observat unghiile Mariei Tănase. Avea nişte mâini de gospodină, nişte unghii simple, tăiate scurt. Şi cum o priveam cu florile în braţe, emoţionată – probabil aşa a vrut Dumnezeu să ne întâlnim – Maria Tănase s-a uitat la mine şi a spus: „Ia uitaţi-vă la copila asta, ce ochi frumoşi are! Seamănă cu ai mei”. Eu i-am dat florile şi din clipa aceea mi-am dorit şi eu să fiu pe scenă. Şi din acea clipă mi-am zis: dacă Dumnezeu mă iubeşte cu adevărat o să-mi dea şi mie măcar odată posibilitatea să fiu pe scenă, să primesc flori şi să fiu aplaudată. Aceasta a fost întâlnirea mea unică cu Maria Tănase, moment care m-a marcat şi nu pot să-l uit niciodată. 
Mă gândesc de multe ori la această clipă care mie mi-a întors viaţa, întâlnirea cu Maria Tănase. Dar, eu şi dacă nu o întâlneam, o iubeam, pentru că alături de Eminescu, Brâncuşi, Enescu, pe cine mai putem iubi? Cântecele Mariei Tănase au fost pentru noi, cei de la ţară, sprijin la necaz, la tristeţe, dar şi momente de bucurie, melodiile ei fiind pentru noi repere sigure. Deoarece eu cred că rapsodul popular reprezintă o etichetă pentru entitatea noastră, pentru sufletul nostru românesc, am plecat de acasă către oraş cu bagajul acesta în suflet, cu melodiile ei, am cunoscut oameni, care cu adevărat i-au fost în preajmă. Acest spectacol a ieşit ca fiind un exerciţiu. La început, fiind angajată la Teatrul Odeon, am făcut acest exerciţiu doar ca să-mi demonstrez eu mie cât de mult o iubesc pe Maria Tănase. Nu am avut pretenţia unui spectacol, dar iată că a devenit cel mai longeviv one-man-show din ţară. Îl joc din 1987, a luat toate premiile posibile şi de fiecare dată când am fost invitată în străinătate, cred că am reprezentat bine România şi românismul oriunde m-am dus. 
Spectacolul a luat un mare premiu şi aseară, aici, la Jula, când cu emoţie, şi chiar cu frică spun, am jucat, pentru că eram şi foarte emoţionată, doream demult să vin să joc aici, să ajung să cunosc românii din Ungaria. Voi, aici în Ungaria, sunteţi cei mai vestici români şi am fost foarte emoţionată să fiu printre voi. Deşi am făcut o facultate care m-a învăţat să-mi stăpânesc emoţiile şi acum în vine să plâng pentru tot ceea ce am simţit din partea publicului: că am fost aşteptată, că Maria Tănase e iubită, faptul că aţi venit aici împreună cu preotul, împreună cu cei de la consulat, împreună cu profesorii, cu elevii, cu părinţii, aceasta înseamnă un mare lucru. Voi vă agăţaţi de gura de aer de care m-am agăţat şi eu: de unicul cuvânt din lumea asta, cuvântul „dor”, care nu poate fi tradus. Dorul înseamnă exact asta. Înseamnă spectacolul de aseară. Uneori am senzaţia că spectacolul s-a cam învechit sau poate nu mai este valabil, poate ar trebui să-l reînnoiesc, dar reacţia publicului de la Seghedin şi de aici, de la Jula, mi-a demonstrat că el trebuie să meargă mai departe şi m-am hotărât să-l iau la mine la teatru, la Teatrul „Constantin Tănase”, unde sunt angajată, şi o să-l rog pe domnul Alexandru Arşinel să-mi permită să joc spectacolul acesta la teatrul „Tănase”, unde Maria Tănase a debutat… 
– Nu vă este un pic frică de acest spectacol? Pentru că Maria Tănase se pune peste persoana Adrianei Trandafir. Adriana Trandafir parcă dispare de pe scenă… Urmărind spectacolul, la un moment dat am simţit de parcă nu Dvs. eraţi pe scenă, ci chiar Maria Tănase… 

– Este foarte greu să faci un spectacol despre cineva, care este cunoscut, pe care-l ştii, pe care-l iubeşti, despre care-ţi închipui că a fost aşa sau aşa, chiar dacă nu l-ai cunoscut. Când faci un spectacol despre ceva despre care lumea nu ştie, spui: Domnule, este o propunere! Este altceva. Însă când vorbeşti despre Maria Tănase, când mărturie sunt cântecele ei, spectacolul este cu atât mai greu. Poate că acest spectacol pare simplu, dar să ştiţi că am muncit foarte mult, am citit mult, am vorbit cu oameni care au cunoscut-o, pentru că îi simt în fiecare cântec vibraţia, sufletul. Spuneam că este un exerciţiu, pentru că nu mi-am propus să fiu nici mai bună decât ea, nici să arăt că pot să cânt mai bine, pentru că nu există, nu cred că o să se mai nască nimeni care să cânte atât de frumos ca Maria Tănase. De multe ori mă gândesc că spectacolul este foarte greu, dar cu cât este mai greu cu atât sunt mai fericită. Că poate datorită acestui spectacol, copiii care nu au cunoscut-o, oamenii care poate au uitat-o, cei care nu şi-au imaginat vreodată că a fost aşa, o pot cunoaşte, o pot descoperi şi se pot gândi că ar fi bine de multe ori când le e greu să se întoarcă la rădăcini şi să se întoarcă la Maria Tănase şi la cântecele ei. Pentru noi, ea nu este undeva, este în noi pur şi simplu. Am fost fericită că aici, după spectacol, spectatorii mi-au mulţumit pentru că am avut îndrăzneala să pun pe scenă viaţa, dar mai ales cântecele Mariei Tănase. Spectacolul a fost făcut după un libret al lui Georghe Zbârcea, în regia lui George Bănică, care trecând şi el în nefiinţă anul trecut parcă m-a îmbărbătat să-l joc şi să-l reiau. Maria Tănase este printre noi… Este vie, este a noastră, este unică şi eu o iubesc foarte mult.
– Despre România se spune că este o ţară înconjurată de români. Iată-vă aici, în comunitatea românilor din Ungaria, cea mai vestică ramură a românităţii, dar vreau un pic şi să-i provoc pe cei care vor citi aceste rânduri: poate cineva s-ar gândi să facă un turneu la românii din jurul graniţelor României, pentru că Maria Tănase este o valoare cu care ne putem mândri cu toţii. Şi pentru că se ştie că deseori românii care trăiesc în străinătate, trăiesc momente de tristeţe, de ruşine, de renunţare la românismul lor, astfel de spectacole şi astfel de valori ne întăresc. Pentru noi, românii din Ungaria, aceste seri nu au însemnat doar o piesă de teatru cu Maria Tănase, ci a însemnat vorbă românească, cântec românesc. Ce părere aţi avea despre un astfel de turneu?
Ar fi un lucru extraordinar să se facă un circuit al Mariei Tănase către inimile tuturor românilor, oriunde ar fi ei. Noi, românii avem şi multe lucruri cu care ne putem mândri, iar dacă ne negăm rădăcinile sau dacă o negăm şi pe Maria Tănase atunci suntem pierduţi. Eu cred că o să vină şi vremea noastră, în sensul bun al cuvântului, pentru că şi copiii noştri au nevoie de valori, trebuie să-şi cunoască rădăcinile. În faţa voastră, a celor care doriţi să duceţi mai departe vorba şi cântecul românesc, care este unic, în faţa voastră îngenunchez pentru stoicismul cu care luptaţi pentru România şi pentru a vă păstra identitatea română. Faptul că eu plâng de câte ori se ridică tricolorul la jocuri sportive sau când cineva reprezintă România, asta nu înseamnă nici că mi-e ruşine, nici să sunt depăşită, asta înseamnă că sunt vie. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că sunt fericită, că sunt româncă, pentru că noi suntem un popor frumos. Faptul că sunt născută la ţară şi am rămas încă o ţărancă cu suflet de burghez, mă face să fiu fericită.
E. Iova

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...