În 1951 de la München s-a făcut auzită pentru prima dată pe calea undelor vocea exilului românesc. Decenii de-a rândul un binecunoscut fragment din Rapsodia Română a lui George Enescu atrăsese seară de seară milioane de ascultători pentru a afla realităţile din propria lor ţară, dar şi din lume, ascunse sau răstălmăcite de către regimul comunist totalitar.
În luna mai al acestui an, venerabilul post de radio Europa Liberă şi-a aniversat 60 de ani de activitate şi deşi nu mai transmite demult pentru România, el continuă să transmită din altă parte având o altă compoziţie, dar acelaşi scop: să informeze necenzurat şi să formeze medii libere de opinie în ţări în care libertatea de expresie este încă un deziderat. Cu ocazia acestei aniversări, Münchenul a găzduit în urmă cu o săptămână şi jumătate o conferinţă la care au participat atât cercetători istorici, politologi, jurnalişti cât şi foşti colaboratori, realizatori de emisiuni şi crainici ai diferitelor secţii ale postului Europa Liberă. Înfiinţarea sa la 1 mai 1951 avuse loc în condiţiile războiului rece, când o imaginară Cortină de Fier separa Europa în două lumi: cea a democraţiilor şi cea a dictaturilor comuniste. Ideea unui post de radio pentru Europa subjugată de comunism a venit din partea Statelor Unite, care lansase campania „The Crusade of Freedom” (Cruciada libertăţii) în vederea demascării terorii cu care regimurile comuniste operau pentru a-şi consolida puterea acaparată prin fraude electorale şi puciuri comise la umbra baionetelor sovietice. Datorită faptului că mult timp finanţarea Europei Libere s-a făcut dintr-un fond special administrat de către CIA, adversarii săi l-au etichetat drept „portavocea celor mai reacţionare cercuri imperialiste americane”, însă propaganda comunistă de acest gen nu a reuşit să reducă numărul ascultătorilor. Astfel că în toate statele Pactului de la Varşovia, pentru care Europa Liberă transmitea în limbile bulgară, română, maghiară, cehă, slovacă, poloneză au fost înfiinţate staţii de bruiaj pentru a face imposibilă ascultarea Europei Libere. Dar, seara sau noaptea, intensitatea undelor de la releul din apropierea Münchenului era atât de puternică încât acoperea undele de bruiaj. Intensitatea şi durata bruierii a fost diferită de la o ţară comunistă la alta. România suspendase bruierea odată cu destinderea promovată de regimul de la Bucureşti în anii ’60, pe când Cehoslovacia a continuat-o până spre finele anilor ’80, cu o mică întrerupere în timpul „primăverii de la Praga” din 1968. De fapt, regimul Ceauşescu optase de la finele anilor ’70 pentru metode mai „sofisticate” pentru a aduce sub ascultare vocea românească a Europei Libere.
 |
| Autorul articolului, în faţa sediului Radio Europa Liberă |
Secţia română a Europei Libere are un istoric foarte interesant, zbuciumat chiar, dacă avem în vedere încercările Securităţii ceauşiste de a-i discredita şi intimida pe membrii săi, unii sfârşindu-şi viaţa în mod ciudat, cum a fost cazul lui Bernard Noel, Emil Georgescu sau al lui Vlad Georgescu. De asemenea, rămâne până azi neelucidat atentatul cu bombă asupra postului de radio în urma căruia o aripă a clădirii a fost avariată, soldându-se cu răniţi şi un deces. Securitatea ceauşistă a purtat un război parşiv împotriva echipei româneşti a Europei Libere. Arma cea mai de preţ a postului de radio, microfonul, cum zicea regretata Monica Lovinescu, s-a dovedit totuşi mai eficientă. Noua generaţie de după 1989 cu greu poate să înţeleagă rolul acestui post de radio, acum, când avem o paletă atât de diversificată de posturi radio, tv, multe chiar pe internet. Iar apoi forţele ostile Europei Libere nu au dispărut odată cu dispariţia ideologiilor care le-a creat. Ele s-au perpetuat şi mai reuşesc să otrăvească conştiinţa celor naivi şi predispuşi să le creadă. Aşa se face să întâlnim şi azi acuzaţii nedrepte şi injurii profund maliţioase la adresa foştilor membri ai secţiei române de la Europa Liberă cu referiri anti-semite şi anti-occidentale, cei care le fac crezând că în acest fel apără mai vârtos cauza românismului. Se cred anti-comunişti, dar fac jocul celor mai cripto-comuniste elemente care au devastat cultura şi spiritualitatea românească în „epoca de aur”. În fond, orice e criticabil, important e ca acea critică să fie făcută cu bunăcredinţă şi nu cu maliţiozitate!
Cu ocazia conferinţei aniversare am putut întâlni foşti colaboratori şi crainici ai secţiei române, precum Niculai Constantin Munteanu, Anneli Ute Gabany sau Ion Dumitru. Au fost şi invitaţi de peste Ocean, la una dintre mesele rotunde participând consulul Statelor Unite la München şi preşedintele Estoniei, care în anii ’80 lucrase la Europa Liberă. Programul conferinţei s-a încheiat cu vizionarea documentarului „Război pe calea undelor” al regizorului român Alexandru Solomon, prezentat de către Camelia Crăciun de la Universitatea din Bucureşti. Evenimentul a fost onorat şi de către guvernul landului Bavaria, prin recepţia oferită de acesta în palatul rezidenţial din centrul oraşului.
Aşadar, postul de radio Europa Liberă a avut parte de o aniversare pe măsură. Pentru mulţi dintre noi, Europa Liberă este de mult istorie, dar datorită faptului că postul nu mai emite nici pentru România, nici pentru Ungaria, iar farmecul recepţionării ştirilor interzise sub dictatură s-a risipit odată cu schimbarea de regim, am fi tentaţi să credem că Radio Europa Liberă nu mai există. El există şi se pare că va exista atâta timp cât vor exista şi regimuri totalitare potrivnice liberei circulaţii a informaţiilor.
Petru Weber
Comentarii
Trimiteți un comentariu