24 iun. 2011

Mormintele românilor şi macedoromânilor renumiţi din Budapesta să fie puse sub protecţie

Mormântul familiei Grabovsky
Guvernul de la Budapesta propune ca Cimitirul Central din Cluj-Napoca, denumit şi Hajongard, unde sunt înmormântate numeroase personalităţi maghiare, să fie inclus pe lista Patrimoniului Mondial a UNESCO. Partea maghiară a cerut acelaşi lucru şi la şedinţa comisiei mixte interguvernamentale româno-maghiară de la 1 iunie. Propunerea oficială către UNESCO trebuie însă făcută de ţara în care se află monumentul, deci de către România, şi nu de către Ungaria. Ca un proiect-oglindă, România ar putea propune Ungariei să ceară includerea pe lista UNESCO a cimitirului Kerepesi din Budapesta, unde îşi dorm somnul de veci numeroşi români şi macedoromâni, personalităţi marcante ale culturii şi istoriei româneşti.
Cercetătoarea dr. Maria Berényi, directoarea Institutului de Cercetări al Românilor din Ungaria este un bun cunoscător al patrimoniului lăsat moştenire de românii care au trăit de-a lungul veacurilor în capitala ungară.
– După părerea Dvs., în Ungaria, care este acel cimitir în care se odihnesc cei mai mulţi mari români, personalităţi care au sprijinit cultura şi limba noastră, pe aceste meleaguri?
dr. Maria Berényi
– În cimitirul Kerepesi au fost înmormântaţi cei mai mulţi români din capitala Ungariei. Începând de la mijlocul secolului al XIX-lea există o parcelă ortodoxă. Aici au fost înmormântaţi grecii, macedoromânii şi românii. Se ştie că între 1801 şi 1888, grecii şi macedoromânii din capitala Ungariei aveau biserică comună. Comunitatea bisericească a primit denumirea de Graeco-valachica communitatis Pesthiensis. În parcela ortodoxă şi de-a lungul zidului din partea stângă a cimitirului (Bal oldali falsírboltok) îşi dorm somnul de veci membrii familiilor Grabovsky, Derra, Manno, Dumcia, Pometa, Trandafir, Gojdu, Şaguna, Lyka, Ioanovici, Bozda, Papacosta, Lepora, Vulpe, Ioanovici, Nedelcu, Stupa etc. Aceste familii erau înstărite şi au contribuit în mare măsură la menţinerea şi întărirea Bisericii Ortodoxe din Pesta. De numele lor se leagă fondarea unor instituţii şi societăţi culturale. Macedoromânii şi românii sus amintiţi au fost umanitari şi filantropi, încurajând arta şi ştiinţa românească şi maghiară. Mulţi dintre ei au finanţat ridicarea sediului Academiei Maghiare, a Teatrului şi Muzeului Naţional Maghiar, a clădirii Ludovika etc. Prin generoasele contribuţii financiare, aceste familii au susţinut înfiinţarea mai multor instituţii fundamentale ale Ungariei.
La începutul secolului al XIX-lea, Buda-Pesta era un însemnat centru economic. Intensa viaţă comercială, caracteristică atunci oricărui oraş aşezat pe artera de tranzit a Dunării, făcea ca pe lângă maghiari şi germani, capitala Ungariei să atragă o mulţime de colonişti: greci, macedoromâni, sârbi ş.a. Poliglotismul favoriza însă dezvoltarea unei culturi multilaterale şi cum Buda (în 1777) şi apoi Pesta (începând cu 1784) au fost înzestrate cu o universitate de renume, cu tipografii şi biblioteci bogate, a luat aici naştere şi un puternic centru cultural cosmopolit, cu o viaţă intelectuală vie.
Trebuie constatat că aici, în capitala Ungariei, s-a păstrat şi dezvoltat o spiritualitate românească meritorie. Încă de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, la Pesta e atestată o vie activitate culturală românească, mai întâi sub formă religioasă, apoi treptat cu un ton tot mai pronunţat al caracterului naţional.
Monumentul funerar al lui Iuliu Todorescu


Baza materială pentru susţinerea culturii româneşti din capitala Ungariei a constituit-o timp îndelungat colonia macedoromână de aici. Suflul puternicului curent cultural românesc porneşte de la activitatea Tipografiei Universităţii din Buda, prin cunoscuţii săi cenzori, corifei ai Şcolii Ardelene. Studenţii şi intelectualii români din capitala Ungariei îşi constituie asociaţii culturale, publică diferite reviste şi periodice, activează pentru un teatru român în Transilvania şi Ungaria. Foarte multe personalităţi ilustre ale culturii româneşti studiază şi activează aici, contribuind la păstrarea limbii şi identităţii, la solidaritatea comunităţii româneşti risipite în această metropolă. Comunitatea românească din Budapesta, în secolul al XIX-lea reuşeşte, în contextul evenimentelor ce afectează şi schimbă întregul continent, nu numai să-şi facă cunoscută şi respectată prezenţa în viaţa urbei, ci şi să-şi afirme propria spiritualitate.
Multe personalităţi româneşti cunoscute atât în cultura românească, cât şi în cea maghiară, au decedat aici, în Budapesta şi cele mai multe au fost înmormântate în cimitirul Kerepesi.
– Cu câţiva ani în urmă, după lungi tergiversări, cu ajutor financiar şi material din România a fost renovat monumentul funerar al marelui mecena Emanuil Gojdu. Însă în cimitirul Kerepesi nu el este singurul mare român care a fost înmormântat în pământul acestei ţări. Care ar fi cele mai importante morminte şi monumente, care neapărat ar trebui renovate şi puse sub protecţie?
Monumentul funerar al familiei Lyka
– Monumentul familiei Lyka şi al Iuliei Gojdu neapărat, fiindcă e în stare dezastruoasă. Dar, cum menţionaţi, în afară de Gojdu sunt înmormântaţi aici Atanasie Grabovsky (comerciant), Gheorghe Ioanovici (lingvist, scriitor), George Stupa (farmacist), Iuliu Todorescu (bibliofil), Dimitrie Nedelcu (medic, întemeietorul stomatologiei la Facultatea de Medicină din Budapesta) şi mulţi alţii care sunt cunoscuţi în istoria şi cultura românească. Trebuie menţionat că acest cimitir e un adevărat Panteon şi al românilor din Budapesta.
– Din documentele de arhivă ştim că multe alte personalităţi importante au fost înmormântate în cimitirul Kerepesi, despre care însă, azi nu ştim nimic. Ca de exemplu, mama lui Andrei Şaguna, Anastasia, sau mitropolitul Vasile Mangra. Ştiţi ceva despre mormintele lor? Vor putea fi vreodată identificate?
– Din scrierile lui Ioan Lupaş avem următoarele date despre înmormântarea mamei lui Andrei Şaguna: „În ziua de 17 ianuarie 1836 a fost înmormântată de vestitul preot-scriitor Ioan Teodorovici, în cimitirul Kerepesi din Pesta, în cripta familiei Grabovsky, unde peste câţiva ani se sălăşluiră şi rămăşiţele pământeşti ale copiilor săi, Evreta şi Ecaterina. Ca un fiu credincios şi frate iubitor, episcopul Şaguna aşează în anul 1849 la mormântul lor o cruce de piatră cu această inscripţie: Mult iubitei sale mame Anastasia / Prea preţuitului său frate Vreta / Şi dulcei sale surori Ecaterina / Ridică monumentul acesta / Andreiu Şaguna, Episcopul Ardealului 1849”.
Din presa vremii am aflat că, în 1905, preotul Capelei Ortodoxe Române din Budapesta, Ghenadie Bogoevici încă a putut identifica mormântul Anastasiei Şaguna. Câteva cruci de la cripta familiei Grabovsky au fost curăţate, dar printre ele nu am găsit-o pe cea a Anastasiei Şaguna. Vasile Mangra a decedat în mod subit, în 1918, la Hotelul Bristol, în vecinătatea Bisericii greco-macedoromâne. În anii 1990, regretatul istoric arădean Eugen Glück a încercat să identifice mormântul lui Mangra, dar de la conducerea cimitirului a aflat că a fost dezafectat, mormântul a fost deci, pur şi simplu, desfiinţat.
Monumentul funerar al lui Emanuil Gojdu
– Românii, în general, ştiu foarte puţin despre urmele româneşti din capitala ungară. Dacă vreun turist român ar vrea să viziteze cele mai însemnate locuri din Budapesta, din punctul de vedere al istoriei şi culturii româneşti, ce le-aţi propune?
– În dezvoltarea capitalei Ungariei, Budapesta, au avut un rol hotărâtor şi macedoromânii, care ajung în Imperiul Habsburgic refugiindu-se dinaintea turcilor, mai ales de pe teritoriile Albaniei şi ale Macedoniei de astăzi. În secolul al XVIII-lea s-au stabilit în Ungaria mulţi comercianţi greci, precum şi macedoromâni, care îşi însuşiseră o cultură grecească. La Pesta, ei au pus bazele comerţului cu ţinuturile din sudul Europei, făceau de asemeni afaceri cu piele, pânză, argint şi aur. Dintre familiile de negustori macedoromâni le amintim pe următoarele: Grabovsky, Gojdu, Derra, Mocioni, Naco, Lyka, Sina, Arghir, Manno. Centrul economic şi spiritual al acestor comercianţi a fost aşadar Pesta, prăvăliile lor puteau fi găsite în orice punct frecventat al oraşului. Cu timpul, au devenit oameni foarte înstăriţi. Erau sârguincioşi, strângători, cu totul devotaţi negustoriei, afacerilor. Dar ţineau mult şi la religia lor ortodoxă, susţinând şi încercările culturale, atât ale patriei de origine, cât şi ale noii patrii. Datorită afacerilor prospere, macedoromânii au cumpărat sau ridicat numeroase imobile pe malul dinspre Pesta al Dunării, numeroase palate pe strada Váci, în pieţele Vörösmarty, Roosevelt, Petőfi, care erau aproape integral în proprietatea lor. Sunt renumite Curţile Gojdu din sectorul VII.
În cetatea Buda funcţiona renumita Tipografie, aici au locuit şi cenzorii acesteia, corifeii Şcolii Ardelene, Petru Maior, Gheorghe Şincai şi Samuil Micu Clain. Tot în cetate, la Biblioteca Széchényi se găseşte colecţia renumită a bibliofilului Iuliu Todorescu. Deci, turiştii români care vizitează locurile cunoscute ale Budapestei pot admira casele, palatele unor români, macedoromâni, care au contribuit la menţinerea limbii şi culturii româneşti din capitala Ungariei.
E adevărat, aproape nicio tablă memorială, niciun indiciu scris nu informează turiştii despre lucrurile pe care le-am amintit. Ar merita ca măcar mormintele din cimitirul Kerepesi, ale acestor familii care au făcut să înflorească o capitală ungară în care avea loc şi cultura română, să intre sub protecţia unui for internaţional, pentru a fi salvate de la dispariţie.

* * *

Din România în lista Patrimoniului Mondial al UNESCO figurează şapte sate transilvănene cu biserici fortificate (Biertan, Prejmer, Valea Viilor, Câlnic, Dârjiu, Saschiz şi Viscri), şase cetăţi dacice (Sarmizegetusa, Blidaru, Costeşti, Piatra Roşie, Băniţa şi Căpâlna), opt biserici de lemn din Maramureş (Bârsana, Deseşti, Şurdeşti, Plopiş, Ieud, Poienile Izei, Budeşti, Rogoz), centrul istoric al Sighişoarei, opt biserici cu pictură exterioară din Bucovina, mănăstirea Horezu şi Delta Dunării. Pe lista de aşteptare mai figurează monumente ca biserica din Densuş, nucleul istoric al Alba Iuliei, ansamblul rupestru de la Basarabi, centrul istoric al Sibiului (respins în 2008) ansamblul Brâncuşi din Târgu-Jiu etc.
Din Ungaria, pe lista UNESCU sunt introduse satul Hollókő, cartierul Buda şi zona malurilor Dunării din Budapesta, zona Aggtelek, mănăstirea benedictină Pannonhalma, parcul naţional „Puszta” din Hortobágy, cimitirul paleocreştin din Pécs, peisajul cultural Fertő/Neusiedlersee şi peisajul cultural-istoric şi regiunea viticolă Tokaj.
În acest moment, lista UNESCO cuprinde 704 obiective culturale, 180 naturale şi 27 mixte, provenind din 151 de ţări.
E. Iova

2 comentarii:

  1. O interventie valoroasa a doamnei dr.Maria Berenyi, mai ales ca e vorba de a se intreprinde demersuri catre Unesco pentru "universalizarea" celor doua cimitire din Budapesta si Cluj.Fiind aradean, am vizitat cimitirul budapestan impreuna cu regretatul prof. Eugen Gluck, pecum si Biblioteca Nationala a Ungariei(de doua ori) unde am fost primiti foarte cordial si de unde am primit un ajutor extrem de pretios si amical in reproducerea microfilmata a unor reviste culturale romanesti aflate in marea biblioteca maghiara, ce lipsesc din tezaurele bibliofile din Ardeal si din Romania in general. Dupa cum bine se stie,in Arad fiinteaza de o buna bucata de timp Parcul Reconcilierii, inaugurat in prezenta unor inalti reprezentanti guvernamentali romani si maghiari, precum si ai unor functionari de rang inalt din UE. Asa dupa cum poate vedea toata suflarea romano-maghiara ca nu a vatamat pe nimeni implinrea acestui proiect cultural european prestigios, dimpotriva, face cinste celor doua popoare ,asa sper ca se va intampla si in cazul celor doua cimitire despre care s-a facut ,foarte bine documentat, vorbire in interviul de fata.
    Fie-mi ingaduit totusi sa intervin cu o mica, dar utila(consider eu) precizare.Se omite(evita?) in interviu numele de aroman/aromani,cea mai numeroasa si semnificativa populatie/ramura de romani din Sudul Dunarii. Familiile SINA,GOJDU,SAGUNA,MOCIONI etc. erau familii aromanesti emigrate in Imperiul Habsburgic(Austria si Ungaria mai ales)din calea represaliilor la care erau supusi din partea Imperiului Otoman. Este corect si necesar insa de precizat ca denumirea de"graeco-valachica comunitatis" care circula in epoca ,si care denumea pe toti romanii din Sudul Dunarii , reunea intr-o aceeasi expresie , religia si apartenenta etnica a aromanilor, macedoromanilor si istroromanilor, aceste mari grupuri NEFIIND INSA DE ETNIE GREACA, cum adeseori se face confuzia.

    RăspundețiȘtergere
  2. Coect se scrie Cimitirul Házsongárd si nu Hajongard.
    E pana si la mintea cocosului...

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...