O şcoală de vară pentru specialiştii români din afara României

În perioada 4–10 iulie, trei cercetătoare ale Institutului de Cercetări al Românilor din Ungaria au participat la cea de-a VII-a ediţie a Şcolii de vară din Târgu-Mureş. La cursurile organizate de Centrul de Studii Transilvane al Academiei Române şi Departamentul pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni, specialiştii români au dezbătut probleme legate de istoria românilor. Românii din Ungaria au fost reprezentaţi de directoarea Institutului de Cercetări dr. Maria Berényi, lingvista dr. Ana Borbély din Budapesta şi etnografa Emilia Martin, directoarea Muzeului Erkel din Jula. Despre şcoala de vară care a avut ca temă „Provocările istoriei ca ştiinţă şi disciplină de învăţământ la începutul mileniului trei” am stat de vorbă cu doamna Emilia Martin.
Cele trei participante din Ungaria, alături de Cornel Sigmirean, cancelarul Universităţii „Petru Maior”

– Anul trecut, Maria Berényi şi cu mine am participat la cea de-a VI-a ediţie, aşa că am primit invitaţie şi pentru ediţia din anul curent. La această şcoală de vară participă mai ales profesori români de istorie din afara graniţelor.
– Aţi avut şi de data aceasta un program destul de încărcat. În ce a constat acesta?
– Înainte de masă programul consta din prelegeri, care au fost prezentate de către specialişti renumiţi, profesori de la Universitatea „Petru Maior”, bineînţeles, şi colaboratorii Centrului de Studii Transilvane. Aici vreau să-l pomenesc în primul rând pe academicianul Ioan Aurel Pop, pe domnul Ioan Bolovan, colaboratorul Centrului de Studii Transilvane şi colegii lor, precum şi domnul Cornel Sigmirean, cancelarul Universităţii „Petru Maior”, care a ajutat foarte mult în organizarea şcolii de vară. Acest eveniment este organizat în fiecare an în alt oraş, anul trecut a avut loc la Oradea, anul acesta la Târgu-Mureş, iar la anul se prevede că va fi organizat la Sibiu.
– Aceste cursuri sunt, de fapt, şi o întâlnire a specialiştilor în domeniul istoriei românilor, iar Dumneavoastră sunteţi specialiştii românilor din Ungaria. Ce au însemnat din punct de vedere profesional aceste ocazii?
– Foarte multe avantaje au aceste şcoli de vară. În primul rând, avem posibilitatea de a face cunoştinţă cu istoria şi cultura românească. Putem învăţa foarte mult, fiindcă sunt numeroşi specialişti excelenţi care prezintă şi dezbat problemele legate de cultura şi istoria românilor. În al doilea rând, putem face cunoştinţă şi cu România. Totdeauna se fac excursii bine gândite, ca cei din afara graniţelor să cunoască elementele culturii româneşti. Aşa am fost la Reghin, la Sighişoara, am fost la mai multe mănăstiri. Ne-au organizat o excursie şi la salina din Turda. Şi nu în ultimul rând, pentru noi este cel mai important că noi, românii din afara graniţelor putem să luăm legătura unul cu celălalt, putem să ne cunoaştem reciproc, cu toate problemele cu care ne confruntăm. Aici am făcut cunoştinţă cu românii din Moldova, cu românii din Ucraina şi cei din Serbia. Am avut posibilitatea să cunoaştem cultura şi limba lor, dar şi situaţia lor actuală în societate. S-ar putea ca în viitor să colaborăm unii cu alţii, fiindcă toţi am fost oameni de specialitate, istorici. În fiecare an se prezintă în public şi cursanţii, au câte o prelegere despre comunitatea lor. Anul acesta, Maria Berényi a avut o prelegere despre istoria şi cultura românilor în secolul al XIX-lea. Aceasta a fost o prezentare cu proiectare, fiind prezentate personalităţile şi clădirile importante din Budapesta care se leagă de istoricul românilor din Ungaria. O colegă din Moldova a vorbit despre istoriografia românilor din Moldova, deci am putut afla despre lucrările legate de istoria şi cultura lor. De data aceasta, pentru prima dată a fost reprezentată printr-o colegă şi comunitatea românească din Timoc. Ar fi bine dacă aceste experienţe le-ar avea cât mai mulţi români din afara graniţelor şi poate ar fi bine dacă în fiecare an ar participa alţii la tabără. Dar bineînţeles, dacă noi vom fi invitaţi, cu siguranţă vom participa şi la anul la această şcoală de vară foarte utilă şi organizată în mod excelent, şi care este spre folosul tuturor participanţilor români din afara României.
R. Pătcaş

Comentarii