29 iul. 2011

„Pentru că ei sunt viitorul acestei comunităţi…” - Impresii după tabăra Păpăruga

Tot mai apăsător şi, din păcate, şi molipsitor e gândul că, încet-încet, comunitatea românilor din Ungaria se pierde, nu se mai poate face nimic pentru refacerea ei. Ideea organizării unei tabere româneşti pentru copiii care contribuie la alcătuirea revistei şcolii din Micherechi ne poate oferi o speranţă şi poate contribui la dezmeticirea noastră din starea apatică în care ne aflăm. Când am fost elev, prin anii 1970, şi eu am participat la o aşa-zisă tabără de lectură românească, care a avut loc la Jula, în căminul şcolii româneşti şi de care îmi amintesc cu plăcere.
În prima seară am vizitat tabăra Păpăruga şi am fost martor la atmosfera plăcută, destinsă, care era printre copii. Mi-a plăcut că elevii chiar jucându-se sau participând la diferite concursuri învăţau româneşte şi, pe neobservate, erau ajutaţi, corectaţi să vorbească frumos româneşte. Organizatorii au făcut o treabă bună în aceste zile de vacanţă, când ne-au instruit şi ne-au îndrumat copiii. Merită mulţumirile noastre, ale părinţilor. Copiii sunt sinceri, şi ei se destăinuie şi mai uşor în familie. Una dintre cele două fete ale mele, care au participat şi ele la tabără, mi-a spus: „Aşa au avut grijă de noi, ca şi de pruncii lor…”
Este un bun început. Poate anul viitor ar fi foarte bine ca tabăra să se organizeze din nou şi să se prelungească cu încă o zi. (Gh. Ruja, Micherechi)
*
Ideea organizării unei tabere pentru copii în curtea Uniunii mi s-a părut a fi una foarte palpitantă. Cu toate că a fost prima încercare de-a noastră să avem grijă de 10 copii zi şi noapte, să le realizăm programe cât mai atractive, să le gătim şi să le satisfacem toate nevoile, cunoscând majoritatea copiilor participanţi, nu ne-am speriat de aceste sarcini. Ba chiar le-am considerat fireşti. Ceea ce m-a impresionat foarte mult în cele trei zile că micii consăteni de-ai mei – cu toţii copii cuminţi, respectuoşi şi ascultători – au fost foarte receptivi la orice iniţiativă, chiar şi la cele inventate la faţa locului, neavând nici noi multe experienţe în acest domeniu. Atunci când astăzi abia mai putem sta de vorbă cu tinerii în limba română, faptul că am vorbit cu „păpărugiştii” numai româneşte, atât la ocupaţiile de jurnalistică, cât şi la programele sportive, distractive, iar acest lucru n-a însemnat pentru nici unul dintre ei o problemă, a fost pentru mine o revelaţie deosebită. Aceşti copii români din Micherechi au aprins în curtea Uniunii o scânteie de speranţă pentru existenţa şi în viitor a comunităţii noastre. (Rita Pătcaş)
*
Am considerat bună iniţiativa taberei, o idee originală. Cred că această tabără ne poate ajuta foarte mult la păstrarea şi, mai ales, la răspândirea identităţii de român printre copii. Am vrut să sprijin şi financiar copiii, prin oferirea cinei în seara de joi, le-am gătit aşadar mici, carne de porc şi de pui la grătar şi cartofi prăjiţi. Am vrut să folosesc onorariul primit ca membru al Adunării Generale a AŢRU pentru un scop nobil şi iată că l-am folosit pentru tabăra Păpăruga. Mi-a plăcut să văd veselia copiilor, care erau zburdalnici ca nişte păpărugi şi sunt sigur că s-au simţit foarte bine aici, în tabăra cu corturi. Am fost plăcut impresionat să-i aud vorbind nu numai cu adulţii, dar şi între ei româneşte. Ei sunt o lumină a speranţei noastre, că poate dintre aceşti copii câţiva vor rămâne pe linia românească, vor considera esenţial să-şi menţină identitatea românească şi să răspândească importanţa acesteia. (dr. Gheorghe Ruja, Jula)
*
Pentru mine, tabăra Păpăruga, deşi nu a fost o tabără de relaxare, ci din contră, a solicitat multă energie din partea tuturor, a fost o experienţă deosebită. Copiii au fost cu totul speciali, au pus atât de mult suflet în tot ce au făcut. Această tabără a fost un bun prilej pentru ei de a învăţa să lucreze în echipă, să înveţe ce înseamnă cu adevărat munca de jurnalist, să-şi scrie un jurnal şi chiar să realizeze interviuri la televiziune şi radio, şi toate acestea în limba română. Cred că au învăţat foarte multe lucruri, de asemenea, sunt sigură că au înţeles că trebuie să aibă mai mare încredere în ei înşişi, pentru că merită. În cele trei zile petrecute împreună cu aceşti copii minunaţi, bine crescuţi şi foarte însufleţiţi, mi-am dat seama că am putea face lucruri cu adevărat măreţe, dacă ne dorim din tot sufletul asta şi dacă gândim pozitiv cu privire la atingerea scopului propus. Sper că pentru aceşti mici jurnalişti, cele trei zile de tabără a fost ceva de neuitat, asta nu neapărat pentru momentele de relaxare sau pentru că au fost răsfăţaţi. Le doresc tuturor să aibă succes în tot ceea ce fac şi să continue tot aşa, pentru că ei sunt viitorul acestei comunităţi.” (Anca Butar)
*
Prima ediţie a taberei Păpăruga, desfăşurată în curtea redacţiei „Foaia românească”, a lăsat impresii de neuitat pentru mine. O tabără se dovedeşte a fi distractivă şi bine organizată atunci când participanţii taberei se simt bine, au programe organizate pe placul lor şi se întorc acasă cu multe-multe satisfacţii. Această tabără s-a dovedit a fi bine gândită şi pregătită, deoarece copiilor li s-a asigurat posibilitatea să doarmă în corturi, să-şi astâmpere puţin căldura cu apă şi să cunoască „lumea” televiziunii, a radioului şi a ziarului nostru. În acelaşi timp, pot să spun că, pe lângă momentele trăite cu aceşti copii din satul meu Micherechi, de care sunt mândră, am petrecut împreună şi câteva aventuri. În seara zilei de joi, după plimbarea de la miezul nopţii la terenul de joacă din apropierea cetăţii, două fete m-au dat de ştire că şi-au pierdut poşeta cu actele. Speriate, am urcat în maşină, am plecat la faţa locului şi am început, noaptea la ora 12.30 să căutăm „bădanca”. După aproape o oră de căutare, ne-am dat seama că poşeta nu-i acolo unde fetele au lăsat-o. Disperate am sunat acasă la părinţi. De la ei am aflat că poşeta o putem prelua la Hotelul Erkel. Cei care au aflat-o, au dat-o la recepţie, iar personalul hotelului a pus anunţul pe Facebook. (Ana Cioca)
*
Tabăra Păpăruga este o dovadă a unităţii perfecte a ideilor şi oamenilor de bună credinţă, a faptului că iată, se poate… Se poate vorbi cu copiii româneşte, fără ca să-i complexăm, fără ca să-i obligăm. Exemplul personal contează mai mult decât o mie de avertismente. Se poate (şi pe vreme caniculară) să stăm cu ei şi să-i învăţăm cum să scrie, cum să vorbească, cum să cânte româneşte. Se poate să stăm cu ei de vorbă, să dezbatem şi să înţelegem de ce suntem noi români, de ce suntem altfel decât cei din jurul nostru şi de ce este o valoare cultura poporului din care faci parte. Cred că pentru orice şcoală românească din Ungaria editarea unei reviste şcolare în limba română ar fi de bun augur. Publicaţia ar aduna în jurul ei, vrând-nevrând, o mică echipă, adulţi şi copii de asemenea, pentru care limba română este cel mai important obiectiv. Tabăra Păpăruga a fost doar o motivaţie în plus pentru a continua ceea ce a început în primăvara acestui an la şcoala din Micherechi şi, de ce nu, pentru a stimula şi alte şcoli româneşti din Ungaria să-şi creeze propria publicaţie. (Eva Iova)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...