ORTODOXIA: Adormirea Maicii Domnului

Între cele mai însemnate sărbători ale Bisericii Ortodoxe Române se numără şi Praznicul Adormirii Maicii Domnului, prăznuit în fiecare an la 15 august.

Cu prilejul acestui praznic este firesc să ne întrebăm: Cine este Maica Domnului şi pentru ce este considerată ea de Biserica creştină „mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii”? Răspunsul este uşor de dat: pentru că ea L-a născut pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul Lumii! Era fiica Drepţilor (Părinţi) Ioachim şi Ana, care nu au avut copii până la adânci bătrâneţe. Acei doi soţi neîncetat s-au rugat lui Dumnezeu să-i binecuvinteze cu un copil, făgăduind că dacă Dumnezeu le va da copil, îl vor închina Domnului. Dumnezeu ascultând cererea lor le-a dăruit o fiică, căruia i-au pus numele Maria.
La 3 ani, după rânduiala Vechiului Testament, fiica Maria este adusă de părinţi la Templul din Ierusalim, centrul religios al evreilor şi acolo este închinată lui Dumnezeu. Pe atunci era Arhiereu Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul. Tradiţia spune că aducându-o pe copila Maria la Templu, Zaharia a fost inspirat de Dumnezeu, descoperindu-i-se că ea va fi Fecioara prevestită de Isaia Proorocul cu veacuri în urmă, că ea „va avea în pântece şi va naşte fiu, şi va chema numele lui Emanuel”. Maria a fost încredinţată Arhiereului de atunci, Zaharia, de la Templul sfânt. Va creşte la Templul din Ierusalim până la vârsta de 14–15 ani. La împlinirea vârstei de 15 ani, potrivit tradiţiei, fecioarele închinate Templului părăseau Templul pentru a se întoarce la familiile lor, în vederea căsătoriei. Dar Fecioara Maria a făcut cunoscut arhiereilor şi preoţilor de la templu că părinţii ei au făgăduit-o încă de la naştere lui Dumnezeu şi că ea însăşi doreşte o viaţă sfântă, în feciorie. Probabil că părinţii ei muriseră între timp, căci mai marii templului au hotărât să o încredinţeze unei rudenii, bătrânului Iosif din Nazaret, om drept şi temător de Dumnezeu, care în faţa cunoscuţilor este un „logodnic”, dar mai cu seamă are rostul unui apărător, ocrotitor al Mariei Fecioara.

Dumnezeu a ales tocmai pe Fecioara Maria ca să nască pe Fiul Său. Aşa a trimis la ea în Nazaret pe Arhanghelul Gavriil, care i-a a dus „vestea cea bună” zicându-i: „bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei”, şi-i vesteşte Mariei că „ai aflat har la Dumnezeu…” (Luca 1, 28–31).

Din Sfintele Evanghelii, precum şi din Tradiţia Bisericii, reiese că Sfânta Fecioară care a devenit „Maica” lui Iisus, Domnul nostru, s-a bucurat de cinstire şi aleasă preţuire încă din timpul vieţii. Ea însăşi spune în convorbirea ei cu Elisabeta, cu puţine luni înainte de Naşterea lui Iisus, că „de acum mă vor ferici toate neamurile, că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic” (Luca 1, 48–49).

De la începuturile Bisericii şi până azi ea a fost cinstită de toate neamurile creştine. Încă din primele secole creştine s-au rânduit patru mari sărbători pentru cinstirea ei: Naşterea (8 septembrie), Intrarea în Biserică (21 noiembrie), Bunavestire (25 martie) şi Adormirea (15 august).

Ne întrebăm: oare noi, cei de azi, trebuie să o cinstim? Răspunsul nu poate fi decât da, căci de vreme ce Însuşi Dumnezeu a cinstit-o, se înţelege că şi noi, ca fii ai lui Dumnezeu, avem datoria să o cinstim.

Tradiţia ne spune că Sfânta Fecioară a mai trăit unsprezece ani, în casa Apostolului Ioan, după Înălţarea lui Iisus la cer.

Tot Tradiţia ne spune că, înainte de sfârşitul ei, cu trei zile, Dumnezeu a trimis pe Arhanghelul Gavriil, să o vestească despre trecerea ei din această lume. Prima dată cu aproape 45 de ani în urmă o vestise despre naşterea „Cuvântului Vieţii”, acum îi vestise tot el despre mutarea ei la „Viaţă”, ea fiind „Maica Vieţii”. S-a pregătit duhovniceşte pentru această mutare la cer, pentru reîntâlnirea cu Fiul ei.

Sfinţii Apostoli fiind la propovăduire în toate părţile lumii, au fost îndrumaţi de Duhul Sfânt să vină la Ierusalim, pentru o ultimă întâlnire şi pentru a o conduce pe ultimul drum al vieţii sale, pe aceea care L-a născut pe Învăţătorul lor.

La mutarea ei la Domnul, mulţi s-au învrednicit de vindecări minunate. Trupul ei înfăşurat în giulgiuri, cum era obiceiul la evrei, a fost aşezat în mormânt nou de piatră, în Ghetsimani.

Tot Tradiţia spune că Sfântul Apostol Toma a sosit după trei zile de la înmormântare, când a aflat pe Apostoli şi pe ceilalţi ucenici plini de lacrimi şi de întristare. A rugat să-i arate unde s-a înmormântat şi ca să ia piatra de pe mormânt ca să o mai vadă o dată. Când au deschis mormântul, au văzut că acesta e gol. Dumnezeu făcuse o nouă minune: ridicase pe Maica Sfântă la cer nu numai cu sufletul, ci şi cu trupul. Era încă o dovadă a preamăririi ei de către Dumnezeu, căci trupul nu i-a fost supus stricăciunii, aşa cum se întâmplă cu toţi oameni, ci a fost ridicat la cer.

Iată de ce această sărbătoare nu se numeşte „Moartea” sau „Îngroparea Maicii Domnului” ci se numeşte „Adormirea Maicii Domnului”. Ea nu a murit, ci doarme. Ea se află acum alături de Mântuitorul Iisus Hristos.

Preacurată şi binecuvântată, de Dumnezeu Născătoare, Marie, Maica cea bună a Bunului Împărat, varsă mila Fiului Tău şi Dumnezeului nostru, spre pătimaşul meu suflet, şi cu rugăciunile tale mă îndreptează spre fapte bune, ca cealaltă vreme a vieţii mele, fără prihană să o trec şi pentru tine Raiul să dobândesc, Fecioară, de Dumnezeu Născătoare, care eşti una curată şi binecuvântată.

Pr. Alexandru Şereş, paroh la Aletea şi Crâstor