ORTODOXIA: Anul nou bisericesc

Iisus în sinagoga din Nazaret
Spre deosebire de anul civil, care începe la 1 ianuarie şi se încheie la 31 decembrie, anul bisericesc începe la 1 septembrie şi se încheie la 31 august, pentru că, după tradiţia moştenită din Legea Veche, în această zi (care era şi începutul anului civil la evrei), s-a început creaţia lumii şi tot în această zi şi-ar fi început Mântuitorul Iisus Hristos activitatea Sa publică, atunci când a citit în sinagogă cuvintele proorocului Isaia (cap. 61,1-2), care profeţeau despre Sine: „Duhul Domnului este peste Mine, că Domnul M-a uns să binevestesc săracilor, M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc celor robiţi slobozire şi celor prinşi în război libertate. Să dau de ştire un an de milostivire al Domnului şi o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru. Şi să vestesc anul plăcut Domnului” (Luca cap. 4,18–19).
În centrul istoriei mântuirii noastre şi al activităţii răscumpărătoare a Mântuitorului Iisus Hristos stă Jertfa Sa, adică Patimile şi moartea Sa pe Cruce, urmate de Învierea Sa din morţi. Tot aşa, în centrul sau inima anului bisericesc stau Paştile sau Sărbătoarea Învierii Domnului, cu Săptămâna Sfintelor Patimi de dinaintea ei.
Ca mijloc de comemorare a vieţii şi activităţii răscumpărătoare a Mântuitorului, anul bisericesc ortodox are în centrul său Sărbătoarea Sfintelor Paşti şi se împarte în trei mari perioade şi anume:
a)                Perioada Triodului (perioada prepascală);
b)                Perioada Penticostarului (perioada pascală);
c)                 Perioada Octoihului (perioada postpascală).
Fiecare dintre acestea cuprinde un anumit număr de săptămâni:
a)                Perioada Triodului ţine de la Duminica Vameşului şi a Fariseului (cu trei săptămâni înainte de începutul Postului Paştilor, numit şi Postul Mare), până la Duminica Paştilor (în total 10 săptămâni). Primele trei săptămâni alcătuiesc vremea de pregătire sufletească în vederea începerii Postului, iar restul de şapte săptămâni – adică însuşi Postul Paştilor – este vremea de pregătire prin pocăinţă, post şi rugăciune, pentru marea Sărbătoare a Învierii Domnului.
b)                Perioada Penticostarului ţine de la Duminica Paştilor până la Duminica I-a după Rusalii sau a Tuturor Sfinţilor (în total opt săptămâni).
c)                 Perioada Octoihului ţine tot restul anului, adică de la sfârşitul perioadei Penticostarului până la începutul perioadei Triodului. Este cea mai lungă perioadă din cursul anului bisericesc.
Toate aceste perioade, fiind dependente de data variabilă a Paştilor, încep şi se sfârşesc nu la date fixe, ci variabile de la an la an.
Fiecare din aceste trei perioade are în centrul ei un moment liturgic, către care gravitează toate celelalte sărbători ale ei şi anume:
Octoihul are ca Sărbătoare culminantă Naşterea Domnului urmată de Bobotează;
Triodul culminează cu Vinerea Patimilor;
Penticostarul se începe cu Paştile şi se încheie cu Rusaliile, cele mai mari sărbători ale creştinătăţii ortodoxe.
Fiecare din aceste perioade reînnoieşte sau comemorează anual o anumită latură sau parte din viaţa şi activitatea Mântuitorului.
Astfel, Perioada Octoihului comemorează evenimentele dinainte de venirea Mântuitorului, până în ajunul Patimilor Sale.
Perioada Triodului reînnoieşte activitatea Sa de Mare Preot, îndeplinită mai ales prin Jertfă, adică prin Patimile şi moartea Sa pe Cruce.
Perioada Penticostarului celebrează timpul dintre Înviere şi Înălţarea în slavă a Domnului, urmată de Pogorârea Sfântului Duh şi întemeierea Bisericii Creştine.
Prin urmare, în cursul fiecărui an bisericesc comemorăm din punct de vedere liturgic întreaga viaţă şi activitate a Domnului, în toate cele trei trepte ale misiunii Sale: cea de Învăţător, cea de Arhiereu şi cea de Împărat.
Astfel, prin întocmirea anului bisericesc şi prin orânduielile de cult, Biserica urmăreşte în primul rând ca Persoana şi amintirea Mântuitorului să fie prezente în chip tainic, dar real şi continuu, în fiecare din zilele şi din anii vieţii noastre.
Prin ciclul sărbătorilor mineale (de fiecare lună) din cursul anului bisericesc, concomitent cu comemorarea activităţii Mântuitorului, se reînnoieşte anual amintirea vieţii şi activităţii tuturor celorlalte Persoane Sfinte din iconomia mântuirii şi din istoria Bisericii: a Profeţilor şi a Drepţilor dinainte de El, care L-au aşteptat şi L-au prevestit, cât şi a Sfinţilor Apostoli, Propovăduitorii, Martirii şi a tuturor Sfinţilor care I-au urmat, care au activat şi s-au jertfit pentru Biserica Creştină, sau au contribuit, în vreun fel oarecare la progresul şi mărirea Ei. Fiecare an nou din viaţa Bisericii este, astfel, o istorie a iconomiei mântuirii în rezumat, reînnoită prin rânduiala liturgică, iar fiecare zi liturgică este o sărbătoare deschisă spre eshatologie.
Anul bisericesc ortodox este alcătuit din combinarea a două cicluri concentrice, dar deosebite, de sărbători:
Unul mobil (cu date variabile de la an la an) care se roteşte în jurul marii Sărbători a Paştilor şi are în centrul său exclusiv Persoana şi activitatea Mântuitorului Iisus Hristos.
Altul fix, care comemorează îndeosebi şirul Sfinţilor pomeniţi în fiecare zi din cele 12 luni ale anului calendaristic, începând cu 1 septembrie şi terminând cu 31 august.
Primul ciclu reprezintă o reminiscenţă a calendarului lunar al evreilor, iar al doilea este de origine pur creştină, fiind introdus în calendarul solar iulian.
Prima mare sărbătoare de la începutul anului nou bisericesc este închinată Naşterii Maicii Domnului (8 septembrie), care pune în lumină sfinţenia Maicii Domnului, chiar din primele zile ale anului bisericesc.
Să-i cerem ajutor prin rugăciune şi să zicem cu inimă smerită: „Naşterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea, că din Tine a răsărit Soarele dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru; că dezlegând blestemul, a dat binecuvântare şi, stricând moartea, ne-a dăruit nouă viaţă veşnică.” Amin.
Pr. Ioan Bun, Micherechi

Comentarii