„Vrem să ne implicăm într-o campanie pentru recensământ” - Convorbire cu Nicolae-Dan Constantin, consul gerant interimar la Seghedin

Noul consul gerant interimar de la Seghedin, Nicolae-Dan Constatin, deşi este deja de un timp în Ungaria, a fost numit doar acum, după ce domnul consul gerant interimar, Radu Florea s-a întors la Bucureşti. Pentru început l-am rugat să ne prezinte cartea lui vizită.

– Poziţia aceasta de consul gerant interimar o ocup de la 1 august, odată cu plecarea colegului Radu, mandat pe care şi l-a împlinit cu foarte mare succes după mai bine de şase ani, aproape şapte ani petrecuţi la Seghedin. Sigur pot spune că activitatea consulatului o cunosc, fiind venit aici încă de la început de martie şi am avut timp suficient să mă obişnuiesc în toată această perioadă, activitate, care pentru mine este relativ nouă. Eu sunt diplomat în Ministerul de Externe din 1997, însă activitatea mea în cadrul Ministerului s-a desfăşurat pe alte domenii. Am intrat în Minister şi am lucrat în domeniu multilateral, pe relaţia cu organizaţii internaţionale, respectiv cu ONU, timp de trei ani de zile, până în 2000, atunci când am părăsit centrala şi am fost la post la Viena, la misiunea noastră pe lângă organizaţiile internaţionale cu sediul la Viena. Acolo am stat până în 2004, când am revenit în centrală, iar după aceea am condus timp de patru ani de zile, de la jumătatea anului 2005 până la jumătatea anului 2009, Compartimentul de Resurse Umane din cadrul Ministerului de Externe. Iar acum, după o perioadă intermediară de un an şi jumătate în centrală, iată-mă la Seghedin, iarăşi cu o problematică nouă pentru mine. Dar acest lucru caracterizează în principiu diplomatul român şi, în special, diplomatul român modern, faptul că este chiar necesar să facă aceste schimbări în activitate. Adică, puţini mai sunt care şi-au început cariera în diplomaţie pe un anumit domeniu şi merg în acel domeniu până la sfârşitul carierei. Cum spuneam şi în cazul meu, o parte de politic, de multilateral, parte de resurse umane, iar acum iată partea consulară.

– Dar până să ajungeţi în Ministerul Afacerilor Externe?

– Aici este un lucru interesant. Sunt bucureştean şi încă în adolescenţă am avut înclinaţia aceasta către zona de tehnică, acesta a fost şi motivul pentru care am urmat cursurile Institutului Politehnic din Bucureşti, Facultatea de Construcţii de maşini, pe care am absolvit-o în 1990. Am fost prima promoţie care a încheiat după Revoluţie. Bineînţeles, atunci am fost repartizat într-o fabrică de profil din Bucureşti, unde am lucrat până aproape de 1995–96. De unde a apărut această legătură cu diplomaţia? Tatăl meu a fost diplomat de carieră şi îmi place să spun că eu am crescut oarecum la umbra acestui Minister de Externe sau al diplomaţiei române, în sensul că tatăl meu, tot aşa tânăr diplomat fiind, primul post l-a avut la New York şi eu aveam atunci o vârstă foarte fragedă. Sora mea, puţin mai mică ca mine, chiar s-a născut la New York. Tatăl meu a făcut acel post timp de şase sau şapte ani de zile. Asta s-a întâmplat când aveam mai puţin de un an şi ne-am întors în ţară când aveam şapte ani. Sigur tata şi-a continuat activitatea, fiind diplomat de carieră în Ministerul de Externe. Îmi aduc aminte că până în 1982, când a fost la rândul lui la post la Viena cu aceeaşi structură de diplomat multilateralist, deplasările, delegaţiile lui au fost de scurtă durată, de o lună, două sau câteva săptămâni, adică era cu noi acasă, dar eu abia aşteptam momentele în care revenea din astfel de delegaţii, copil fiind, şi îi ceream să-mi povestească. Eram fascinat încă de la vârsta aceea. Doar că fără o încurajare din partea tatălui meu pentru a urma aceeaşi carieră. M-a încurajat foarte mult către această latură tehnică şi cu aplecarea mea, am ajuns să urmăresc Institutul Politehnic din Bucureşti. Tatăl meu a decedat la sfârşitul anul 1993 şi poate că şi asta m-a îndreptăţit să fac această cotitură în carieră şi să împărtăşesc munca aceasta în domeniul diplomatic. Aşa am ajuns în 1997 în Ministerul de Externe.

– După două metropole, Viena şi Bucureşti, cum vi se pare orăşelul Seghedin?

– E un oraş foarte frumos. Într-adevăr este un oraş mic comparativ cu Viena şi Bucureşti, numai că are farmecul lui specific. Seghedin nu-mi este necunoscut, ca de altfel şi Ungaria, pentru că cel puţin în perioada în care eram la post la Viena tranzitam Ungaria, cum am venit de la Est la Vest în drumurile pe care le făceam cu maşina venind de la Bucureşti la Viena sau invers, de la Viena la Bucureşti. Sigur, călătoriile nu au fost niciodată de natură să rămân în Seghedin, dar am cunoscut oraşul.

– Şi v-aţi oprit?

– M-am oprit, dar numai pentru câteva ore. Când am venit în martie în Seghedin am avut o experienţă mai lungă. Sper să fie o experienţă nu neapărat cât mai lungă, dar cât mai plăcută şi cu rezultate foarte bune.

– Pentru activitatea Dumneavoastră este important să aveţi o bună relaţie şi cu conducerea oraşului. Aţi luat legătura cu oficialităţile locale?

– Da, pot spune că a fost un prim contact pe care l-am avut chiar la sfârşitul săptămânii trecute cu primarul oraşului în marja acelei manifestări ocazionale, organizate de ziua naţională din 20 August. Am avut o întâlnire mai mult cu caracter protocolar, însă am convenit împreună să ne vedem în foarte scurt timp şi să stabilim în continuare o legătură şi nişte proiecte comune pe care le putem avea. Deja am o listă de probleme pe care trebuie să le discut cu dânsul şi cu toată echipa. Am avut ocazia în două rânduri s-o cunosc pe doamna Magyar Anna, preşedintele Consiliului Judeţean Ciongrad. Am avut tot aşa un contact special cu zona academică la Rectoratul Universităţii din Seghedin. Poate aici nu discutăm de oficialităţile oraşului, dar dacă pot spune aşa, sunt într-o legătură foarte apropiată cu conducerea Catedrei de Limba şi Literatura Română. Această numire a mea a venit abia de două-trei săptămâni, dar mai mult ca sigur că începând de la 1 septembrie voi fi foarte prins în acţiunile protocolare, de prezentare şi de cunoaştere a oficialităţilor.

– Probabil ştiţi că în zonă există şi o colaborare euroregională între Voivodina, Ungaria şi România, care este din în ce în ce mai importantă pentru această regiune din punct de vedere economic, cultural, dar există colaborări şi în domeniul ştiinţific şi al învăţământului, iar colegii Dumneavoastră s-au implicat activ în această colaborare euroregională. Doriţi să continuaţi şi Dvs. această tendinţă?

– Absolut, şi am şi avut un prim contact cu această formă euroregională. În luna aprilie a avut loc o reuniune periodică, ambele din acest an având loc aici la Seghedin, însă ele se vor desfăşura prin rotaţie în cele trei ţări. Aştept cu interes a doua reuniune, care va avea loc în luna septembrie, tot la Seghedin. Deja am stabilit primele contacte în primăvară cu membrii acestei structuri. Chiar am rămas foarte plăcut impresionat de interesul care s-a manifestat pentru această structură, partea română fiind foarte bine reprezentată la nivelul a patru judeţe, Arad, Timiş, Hunedoara şi Caraş-Severin.

– Deci sunteţi de şase luni aici şi evident cele mai multe contacte le-aţi avut cu comunitatea românească din zonă. Ce ştiaţi despre această comunitate românească din Ungaria înainte să veniţi aici?

– Ştiam nu foarte mult, însă pot spune că un minim de cunoştinţe, de informaţii aveam despre comunitate, pentru că deja mă pregătisem în perspectiva venirii la Seghedin. Înainte de a veni aici am făcut o minimă pregătire. Sigur cele mai multe informaţii le-am obţinut ulterior, după venirea la post prin contactul direct pe care l-am avut cu această comunitate.

– Diferă imaginea pe care aţi încercat s-o faceţi la Bucureşti de  cea pe care aţi întâlnit-o aici?

– Există această diferenţă între teorie şi practică, una citeşti şi alta vezi la faţa locului. Ce pot să vă spun este că aceasta este o comunitate foarte dinamică, o comunitate care este destul de preocupată de legăturile cu România. Acesta este şi un obiectiv al meu, vreau să întăresc această relaţie a consulatului, vreau să imprim consulatului şi un aspect de muncă pe parte de comunităţi. N-aş vrea să se creadă, să existe o percepţie greşită că un consulat general se ocupă numai de problemele cetăţenilor români sau chiar şi ale comunităţii. Nu, mult mai mult. Sigur este o activitate pe care consulatul de la Seghedin a prestat-o şi în sensul ăsta, numai că am nişte idei noi vis-a-vis de cum s-ar putea întări această colaborare. Deja am stabilit împreună cu colegii din consulat şi cu membrii marcanţi ai comunităţii româneşti din zona Seghedinului, de a ne întâlni periodic la sediul consulatului, cel puţin odată pe lună şi să facem nişte discuţii într-un cadru mai mult sau mai puţin restrâns, dar să avem nişte discuţii sincere. Cred că cel puţin după prima astfel de reuniune pe care am avut-o zilele trecute deja am trezit interesul membrilor comunităţii şi sunt convins că vor fi rezultate foarte bune în viitor.

– Chiar asta vroiam să vă întreb, dacă aţi găsit această comunitate deschisă pentru idei noi?

– Da, este deschisă pentru idei noi şi pe de altă parte am găsit-o şi cu nişte idei bine conturate, nu aş spune neapărat divergente în sânul comunităţii, n-aş spune nici divergente faţă de ideile pe care le are Consulatul General, dar în mod sigur este nevoie de mai multe discuţii, de adaptarea lor, de ajungerea la un numitor comun. Atunci baza acestor idei va fi una solidă şi va da naştere la nişte proiecte şi programe certe în perioada imediat următoare.

– Vine recensământul populaţiei atât în România, cât şi în Ungaria. Pentru viitorul comunităţii româneşti de aici are o miză foarte mare rezultatul acestui recensământ. Consulatul General al României din Seghedin se poate implica în oarecare măsură în a conştientiza importanţa acestui recensământ în comunitatea românească din Ungaria?

– Mai este până la recensământul din octombrie o lună. Într-o primă discuţie cu membrii comunităţii am convenit împreună deja vis-a-vis de primele acţiuni pe care să le întreprindem împreună sau la nivelul nostru, al Consulatului General. Noi vom informa constant şi periodic centrala şi autorităţile din ţară. Preocuparea majoră pe care am observat-o şi în rândul comunităţii şi la noi este ca să nu mai scadă numărul şi aşa redus al celor care s-au declarat de naţionalitate română la ultimul recensământ, de acum 10 ani. Vrem să ne implicăm într-o campanie, unde sigur vom avea nevoie şi de sprijinul mass-media, bine reprezentată aici în Seghedin, să diseminăm aceste informaţii, să conştientizăm românii din această zonă asupra necesităţii de a se declara de naţionalitate română. Din informaţiile pe care le avem şi din unele cifre neoficiale, numărul românilor de aici este mult mai mare decât cel declarat la ultimul recensământ. De acest număr de acum depinde şi soarta comunităţii, la această cifră se va raporta şi sprijinul din partea Guvernului Maghiar sau sprijinul din partea Guvernului Român. Este foarte important ca românii să înţeleagă faptul că trebuie să se declare români, pentru că numai având o cifră cât mai aproape, o cifră reală putem să întreprindem măsuri care în continuare să păstreze identitatea lor, să promovăm împreună acţiuni pe linie culturală, socială şi aşa mai departe.

Iulia Kaupert