Lucrări de restaurare la Catedrala Ortodoxă „Sân’ Nicoară” din Jula

La Catedrala Episcopală din Jula au început lucrările de restaurare, prin sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte Ungar, oferit prin intermediul Fundaţiei „Wekerle Sándor” din Budapesta, dar şi cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, de la Bucureşti. Au fost scoase plăcile vechi din pardoseală, urmând ca într-un interval de aproximativ două luni să fie executate toate lucrările.

Despre renovările la lăcaşul de cult Preasfinţitul Părinte Episcop Siluan ne-a spus că este vorba despre lucrări de înlocuire a pardoselii. Urmează să fie scoasă piatra veche din catedrală şi probabil o parte din piatra rămasă întreagă va fi folosită pentru biserica din Jula Mică, unde pardoseala este asemănătoare sau chiar identică cu cea care a fost în Catedrală. Se va săpa în interiorul bisericii până la aproximativ 40 de cm, urmând ca această cantitate de material scoasă să fie recuperată cu straturile necesare care conţin atât o izolare contra igrasiei, care este o problemă generală pentru toate bisericile din zona aceasta a Ungariei, ci şi o izolare termică, urmând ca înainte de a fi aplicată noua piatră să fie montat un sistem termic de încălzire în pardoseală. Noua piatră, care este achiziţionată de mai mult timp pentru catedrală, a fost obţinută prin sponsorizare din partea DRP de la Bucureşti. Ceilalţi bani pentru Catedrală şi pentru efectuarea lucrărilor au fost primiţi de la Secretariatul de Stat pentru Culte de la Budapesta, prin Fundaţia de Stat „Wekerle Sándor”. O altă lucrare la fel de importantă care se face este cea de izolare a zidurilor contra igrasiei, printr-o metodă aprobată de Oficiul Monumentelor Istorice, care presupune tăierea completă a zidurilor şi introducerea unui material izolator în ziduri, după care urmează să fie completată cu o substanţă specială care să umple spaţiul gol rămas între materialul izolator şi ceea ce s-a tăiat din ziduri. 


Este vorba de ample lucrări de restaurare de care eu personal şi cred că şi credincioşii şi clericii de la Catedrala Episcopală ne bucurăm foarte mult şi de multă vreme am aşteptat să poată fi efectuate. Biserica noastă este o biserică foarte frumoasă, o biserică veche, reprezentativă, biserica centrală a tuturor parohiilor ortodoxe româneşti de aici din Ungaria. Nădăjduim ca de hramul Catedralei Episcopale, care este sărbătoarea Sf. Ierarh Nicolae, pe 6 decembrie, aceste lucrări să fie finalizate”, ne-a mărturisit PS Episcop Siluan.
A.B.

Comentarii