Aşa zice Domnul: „Opriţi-vă de la căile voastre! Priviţi şi întrebaţi de căile celor de demult, de calea cea bună şi mergeţi pe dânsa şi veţi afla odihna sufletelor voastre.” (Ieremia 6,16). În acest sens, se fac pelerinajele, la care pelerinul poate beneficia de un efort de creştere duhovnicească, într-un spaţiu aureolar de prezenţa lui Dumnezeu. De o asemenea călătorie la mănăstirile şi schiturile noastre ortodoxe am avut şi noi posibilitatea, un grup de credincioşi din Săcal, să ne rugăm la altarul mai multor mănăstiri din Maramureş şi să ne bucurăm de frumuseţile împrejurimilor, vetrele de spiritualitate cele mai potrivite pentru închinare şi linişte sufletească. Un grup de 37 de persoane, în frunte cu preotul Ionuţ Negrău, parohul bisericii ortodoxe din Săcal, am avut bucuria de a face un pelerinaj de două zile în 26–27 august, la mănăstiri în România, cu sprijinul financiar al Autoguvernării Româneşti din Săcal.
Ne-am adunat încet-încet întreg grupul şi am pornit în zorii zilei de 26 august din Săcal, plini de entuziasm şi speranţă, că ceea ce vom vedea şi auzi ne va întări în credinţă. Aşteptările nu ne-au fost zadarnice. Am intrat în România prin Valea lui Mihai la ora 7.00 dimineaţa, iar prima mănăstire pe care am vizitat-o a fost Mănăstirea Scărişoara, o mănăstire din judeţul Sălaj, lângă localitatea Scărişoara Nouă, care se află într-un amplu proces de construcţie a unor noi aşezăminte.
Am fost întâmpinaţi de un călugăr, care ne-a prezentat întreaga aşezare şi ne-a relatat pe scurt istoria mănăstirii de la punerea pietrei de temelie şi până în zilele noastre. O frumoasă aşezare, amplasată pe un deal, iar atunci când timpul permite slujbele se ţin la altarul de vară, un loc superb înconjurat de pădure, care pe timp de mari praznice devine neîncăpător, datorită mulţimii de credincioşi care vin la slujbă, numărul lor ajungând la 5–6 mii, după cele spuse de monahul care ne-a călăuzit prin mănăstire. Aici ne-am închinat la icoane, am lăsat pomelnice pentru noi şi familiile noastre şi ne-am continuat pelerinajul spre Săpânţa.
Aici am poposit la Cimitirul Vesel, care oferă vizitatorului îmbinarea frumoasă, prin artă, muncă şi inspiraţie, între tristeţe şi simţul umorului. Am citit inscripţiile de pe crucile frumos sculptate şi pictate manual, ce redau în versuri viaţa celor înmormântaţi în acest cimitir, l-am întâlnit pe cel care restaurează aceste cruci, şi astfel ne-a fost oferită şi o scurtă istorisire despre continuarea acestei tradiţii unice în ţară. Aici ne-am închinat la biserica din cimitir, unde am avut posibilitatea să admirăm frumoasele obiecte ce din truda mâinilor şi talentul făuritorilor locului prind viaţă, prin pictura, sculptura sau cusăturile de in: opincuţe, ştergare, covoare, ulcioare, adevărate obiecte de artă pe care am fi stat să le admirăm şi să contemplăm tot ce însemnă arta specifică maramureşeană încă ore în şir, deoarece călătorului îi stă bine cu drumul, ne-am continuat călătoria spre alte meleaguri şi mai pitoreşti.
Popasul următor a fost Mănăstirea Moisei, din judeţul Satu-Mare, o frumoasă aşezare înconjurată de munţii Rodnei. Aici am fost cazaţi şi am înnoptat, prin bunăvoinţa părintelui stareţ Teofil Popa şi am avut posibilitatea să stăm la sfintele slujbe până târziu. La mănăstire credincioşii se adunau din toate părţile, iar de la părintele stareţ am aflat că se săvârşeşte Taina Sfântului Maslu. Glasul tocii anunţa începerea Sfântului Maslu, iar vârstnicii, tinerii şi copiii lăsau pe rând pomelnice pentru familiile lor, duceau făina, untdelemnul şi hainele la sfinţit punându-şi toată speranţa în puterea rugăciunilor ce urmau să fie rostite de cei şapte preoţi slujitori, având tărie în credinţă că acele rugăciuni, vor avea un efect bun asupra trupului şi minţii lor. La săvârşirea Sfintei Taine a Maslului a avut bucuria să slujească şi părintele Negrău din Săcal.
Nici tinerii, nici bătrânii nu s-au ridicat de pe genunchi două ore până la sfârşitul Maslului, un exemplu bun de urmat, pentru noi toţi. Sfârşitul slujbei a culminat pentru mine cu vocea cristalină a unei fetiţe, care împreună cu părinţii slujitori a rostit cu un clinchet cristalin de clopoţel rugăciunea „Nădejdea mea este Tatăl, Scăparea mea este Fiul, Acoperământul meu este Duhul Sfânt, Treime Sfântă Mărire Ţie…”, o lecţie ce o primim de la un suflet nevinovat şi pur al unui copil.
Ne-am întors fiecare la camerele noastre, unii încărcaţi pozitiv, alţii poate mai neglijenţi, iar noaptea a fost foarte scurtă, pentru că am plecat în zorii zilei, continuându-ne călătoria spre Mănăstirea Bârsana, o bucăţică ruptă din Rai, un loc superb şi binecuvântat de Dumnezeu, o linişte deplină printre crestele Munţilor Maramureşului. Toţi am fost impresionaţi de frumuseţea locului, de florile frumoase ce umpleau de culori curtea şi de sutele de muşcate atârnate la geamurile chiliilor din lemn acoperite cu şindrilă, ce cu dragoste sunt îngrijite de măicuţele de la Mănăstire. Ne-am închinat la icoane, am stat la rugăciune, am făcut fotografii şi am coborât la poalele mănăstirii pentru un popas mai lung, unde am şi luat masa o parte dintre noi.
Am pornit spre ultimul popas şi ultima vizită în calitatea noastră de pelerini din aceasta călătorie, spre Mănăstirea Rohia. Ne-a aşteptat un drum greu şi anevoios cu urcuşuri şi coborâşuri, cu serpentine şi drumuri înguste, într-un final, pe ultima bucăţică, am luat drumul la pas şi am ajuns la Mănăstirea Rohia, amplasată pe crestele Munţilor Ţibleş, unde atât biserica, biblioteca, Muzeul Stăreţia, toate sunt construcţii impresionante şi măreţe.
Un părinte călugăr ne-a făcut prezentarea a tot ce înseamnă acel minunat loc, prima aşezare datând din anii 1923–1926. Tot părintele ne-a povestit că la mari praznice, cum este şi Praznicul Adormirea Maicii Domnului, mănăstirea este vizitată de un număr de peste 10.000 de credincioşi.
Spre înserat, pelerinajului nostru i-am atins toate punctele, am mai făcut o oprire la Baia Mare, pentru a lua masa şi ne-am continuat drumul spre casă, nelipsit însă de peripeţii. Am ajuns la Săcal aproape de miezul nopţii, puţin obosiţi, însă încărcaţi sufleteşte şi cu speranţa că odată ne vom reîntoarce în acele locuri superbe, care ne-au găzduit în aceste două zile. Atât în numele părintelui Ionuţ Negrău, cât şi în numele meu personal şi al credincioşilor, doresc să mulţumesc susţinătorului principal al acestui pelerinaj, Autoguvernarea Românească din Săcal.
Preoteasa Adela Negrău, Săcal
Comentarii
Trimiteți un comentariu