Globalizarea nu ocoleşte nici Vecherdul - Interviu cu Ştefan Iuhas, primarul localităţii Vecherd


Satul Vecherd cu doar 120 de suflete se află la câţiva kilometri de Jaca şi la 60 de kilometri de Dobriţân, reşedinţa judeţului Bihor. În sat trăiesc acum doar câteva familii, multe dintre ele fiind nevoite să se mute în satele sau oraşele din apropiere pentru un trai mai bun. Săptămâna trecută am poposit în sătuleţul bihorean, despre care se ştie că marea majoritate a locuitorilor sunt (sau au fost) români. La intrarea în sat ne primeşte inscripţia bilingvă Vekerd / Vecherd. Pe strada principală, în partea dreaptă, se află biserica ortodoxă română, datată din secolul al XVIII-lea.

Ajungând în sat, m-am dat seama de atmosfera rurală, care pluteşte în aer. Nu se aude nici bubuit de motor, nici de maşină, dar nici glas de copil. Doar larma automobilului poştei sparge liniştea amiezii. Câţiva oameni stau pe banca din faţa casei şi discută despre noutăţile zilei. Primarul Ştefan Iuhas m-a primit la Oficiul Primăriei şi mi-a povestit cu drag despre satul său.
Din care an sunteţi primar?
– În anul 2002 am candidat pentru postul de primar, aşa că din 20 octombrie 2002 sunt primarul Vecherdului şi am câştigat şi de atunci toate alegerile.
Inscripţia de pe tabla aşezată la intrarea în sat ne informează că am ajuns într-un sat, unde trăiesc români. Câţi români trăiesc aici?
– La alegerile minoritare din anul trecut, peste treizeci de persoane s-au declarat români. Înainte de alegerile minoritare, cetăţenii a trebuit să se înregistreze în registrul minoritar şi prin asta să depună o declaraţie proprie despre cunoaşterea limbii şi dacă aparţin altei minorităţi. Cifra lor adevărată este mult mai mare, pentru că mulţi dintre ei din cauza vârstei înaintate nu au avut posibilitatea să-şi depună această declaraţie.
Satul Vecherd este cea mai mică localitate din judeţul Bihor, şi printre cele mai mici din toată ţara. Satul are aproximativ 120 de suflete. În 2002, când v-aţi mutat aici de la Jula, cum era viaţa la sat, cum se descurcau oamenii?
– Când m-am mutat aici, satul a fost viabil, locuitorii şi-au păstrat tradiţiile româneşti, pot spune că au avut o identitate foarte puternică. Avem o biserică ortodoxă românească foarte frumoasă, în care slujba religioasă se ţine în limba română. Biserica a contribuit la menţinerea identităţii româneşti şi la păstrarea limbii române. În casa parohială a funcţionat o şcoală confesională, fără a se cunoaşte data începerii funcţionării ei. După câte ştiu eu, prin anii 1970, s-a desfiinţat această şcoală. Când m-am mutat în sat, era ca să se dărâme această clădire, cu care nu am fost de acord, pentru că, după o renovare totală, ea ar putea îndeplini mai multe funcţii. Din surse proprii, deja am început să o renovăm, am schimbat lemnele tavanului terasei.
Regretatul Alexandru Nemeş, fostul preşedinte al Autoguvernării Româneşti din Vecherd, care a murit de curând într-un accident, a îndeplinit nu numai funcţia de preşedinte, dar a fost şi angajatul primăriei, ajutând la treburile satului. Cum vă descurcaţi fără el?
– În afară de funcţia de primar, pe care o îndeplinesc, primăria a avut încă un angajat, în persoana regretatului Nemeş. Acum am rămas singur cu toate necazurile bătrânilor. Încă nu ştim cum va fi în viitor, când va putea fi împlini din nou acest post. Până atunci, viaţa merge mai departe, trebuie să am grijă de vârstnici, să le fiu de ajutorul.
Care este vârsta medie a locuitorilor?
– Asta precis nu pot să vă spun, însă am datele referitoare la familiile unde sunt copii. Eu am trei băieţi dintre care cel mai mare are 20 de ani şi trăieşte în Bulgaria, în Sofia, copilul mijlociu are 10 ani, iar cel mic a împlinit vârsta de opt ani. Ei învaţă la şcoala generală din Jaca. În faţa casei noastre trăieşte o altă familie cu trei copii, dintre care un copil este de vârsta matură, în septembrie a fost admis la o universitate, celălalt băiat învaţă la o şcoală de meserii, iar copilul cel mai mic învaţă la şcoala generală din Jaca. Alţi copii în sat nu sunt.
Sunt copiii de vârsta preşcolară?
– Momentan nu.
În localitatea aceasta mică ce instituţii întreţine primăria?
– În clădirea de lângă primărie se află cabinetul medical. În cadrul serviciilor medicale, bolnavii pot să se consulte cu medicul de familie din Jaca, săptămânal de două ori. În caz urgent, sunt nevoit să-i transport cu microbuzul la policlinica din oraşul învecinat, Berettyóújfalu, care se află la 20 de km de sat. Farmacie nu avem, aşa că în fiecare zi le cumpăr medicamentele necesare.


Localnicii au posibilitatea pentru achiziţionarea alimentelor, serviciilor poştale?
– În sat funcţionează un magazin alimentar. În clădirea primăriei a funcţionat oficiul poştal, care, din păcate, în urmă cu câţiva ani, s-a desfiinţat. În zilele de miercuri şi vineri vine un microbuz al poştei, prin care localnicilor le sunt asigurate serviciile poştale. Ei sunt mulţumiţi de aceste servicii. Ne stă la dispoziţie un microbuz de 9 persoane, cu care mergem la diferite evenimente culturale la Jula sau în localităţile învecinate.
Ne aflăm în sala de căsătorii a primăriei. Ultima dată, când a fost săvârşită cununie în această sală?
– Nu ţin minte. Poate cu decenii în urmă. Ultima căsătorie a unei perechi tinere din Vecherd a fost a lui Györgyi Monoc.
În care an s-a născut ultimul copil din sat?
– În urmă cu zece ani, când s-a născut cel mai mic copil al meu. De atunci, nu s-a mai născut nici un copil.
Totuşi, care a fost pentru Dvs. motivul pentru care v-aţi mutat în acest sat?
– Eu m-am mutat în Vecherd în urmă cu 16 ani, pentru a scăpa de globalizare. Am crezut că dacă mă voi muta într-un sat ascuns de lume, atunci nu o să mă atingă acest proces. Asta însă nu a fost chiar aşa. Primul motiv pentru care ne-am mutat aici a fost că, în vremea aceea, satul a avut păşune pentru creşterea vitelor, al doilea a fost preţul scăzut al caselor.
Cum vedeţi viitorul acestui sătuleţ?
– Trăind laolaltă cu românii de aici, pot spune că încetul cu încetul cultura şi tradiţiile îşi pierd valoarea. Stând de vorbă cu sătenii, îmi povestesc despre copilăria lor, când ei nu cunoşteau numai limba română. Astăzi însă nu mai vorbesc limba copilăriei lor. Cultura românească a început să apună în sat la noi. După părerea mea, o echipă de dansuri populare, care s-a alcătuit într-un sat, unde nu trăiesc români, nu face parte din cultura minorităţii respective. Cultura trăieşte şi se răspândeşte prin familii, indiferent despre care minoritate este vorba. Eu numai pe asta o numesc cultură adevărată.
Ne aflăm în toiul recensământului din Ungaria. Cetăţenii de naţionalitate română au ocazia să-şi declare apartenenţa lor în chestionarul individual. Cum v-aţi pregătit pentru acest recensământ?
– La şedinţa consiliului local am ridicat problema cu privire la recensământ. Membrii Autoguvernării Româneşti şi consilierii locali le-au atras atenţia vârstnicilor să-şi declare apartenenţa lor românească, pentru că sprijinirea în viitor a minorităţilor va depinde, în mare măsură, de aceste date statistice.
Ana Cioca

Comentarii