Descoperă România (seria a doua pentru românii din Ungaria) - Nu a fost o simplă excursie, ci o adevărată legătură sentimentală…

În perioada 3–6 noiembrie, un grup de români din Jula, Micherechi, Chitighaz, Apateu, Budapesta, Macău, Otlaca-Pustă, Medgyesegyháza şi Újkígyós, alcătuit din 90 de persoane, a petrecut patru zile în minunata capitală a României, la Bucureşti. A doua serie din cadrul programului „Descoperă România” organizat de către Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, de la Bucureşti, a vizitat cele mai importante obiective din Bucureşti, Sinaia şi Sibiu.

Din grupul nostru au făcut parte simpaticii „jurnalişti” ai revistei şcolare „Păpăruga” din Micherechi, profesori, conducători de instituţii româneşti, părinţi, membri marcanţi ai comunităţii româneşti din Ungaria. Marea majoritate a excursioniştilor, circa 80%, acum au avut pentru prima dată ocazia să viziteze Bucureştiul, dar au fost în grup şi persoane care până atunci doar până la Vărşand au fost, adică pentru ei totul a fost nou ce au văzut în România.
În zorii zilei de 3 noiembrie, două autocare au pornit la drum pe ruta Jula – Brad – Deva – Sibiu – Râmnicu-Vâlcea – Piteşti – Bucureşti. Drumul de circa 14 ore până la Bucureşti a fost obositor şi lung, mulţi dintre noi nefiind obişnuiţi cu aşa distanţe mari. Însă, peisajul de toamnă cu cer senin din Valea Oltului, pădurea deasă cu copacii coloraţi, covorul de frunze uscate şi căpiţele de fân de pe coasta dealurilor au lăsat impresii de neuitat în amintirea tuturora.
Am ajuns în capitala României seara la ora şase. Dincolo de oboseala care s-a acumulat pe parcursul zilei de călătorie şi a senzaţiei că nu vom ajunge „niciodată” la destinaţie, deplasarea la Hotel Club Sportiv Olimpia din sectorul 2, care se află în apropierea noului stadion Naţional Arena a însemnat o satisfacţie. Nu mică a fost încurcătura când am aflat că vom fi cazaţi în camere cu 6 şi 8 paturi (aşa cum le stă bine excursioniştilor), dar după ce am descurcat ce alţii au încurcat şi toată lumea şi-a găsit camera şi patul lui, am simţit că am întinerit. Faptul că am dormit mai mulţi în camere ne-a adus aminte de anii de căminişti şi ne-a apropiat mult unii de alţii. Deja în prima seară ne-am format o echipă. După cină, unii mai descurcăreţi, care au mai găsit bilete la negru, s-au dus la meciul de fotbal Steaua–Maccabi Haifa, jucat pe Naţional Arena, alţii s-au uitat la meci la televizor şi au ascultat pe fereastră „entuziasmul” suporterilor de pe stadion, care se auzea perfect până la noi, în camere. Ceilalţi au ieşit să ia o gură de aer pe străzile din zona hotelului.
Următoarea zi, după ce am servit din oferta bogată şi gustoasă a micului dejun, programul a început cu vizitarea Palatului Parlamentului. Cea mai mare clădire publică nu numai din România, ci din toată lumea, este remarcabilă nu numai prin dimensiunile ei impresionante, dar şi prin stilul ei. În Casa Poporului, cum îi mai zic bucureştenii, am fost împărţiţi pe grupe, având fiecare câte un ghid, care ne-a uimit cu datele şi poveştile legate de această clădire. Înaintea prânzului, pentru un timp mult prea scurt, ne-am deplasat la Muzeul Satului. Spun mult prea scurt, pentru că vizitarea celor peste 80 de gospodării din cadrul muzeului ar fi necesitat o jumătate de zi, dar mai aveam multe de văzut… Trebuia şi vroiam cu toţii să descoperim Bucureştiul, să cunoaştem cât mai mult din acest oraş, unde nu se ştie când vom mai ajunge. 


După masă, o parte a grupului nostru, copiii de la „Păpăruga”, câţiva părinţi şi profesori au fost în vizită la Şcoala nr. 117 din Bucureşti, cu care şcoala din Micherechi a legat de curând un parteneriat. (Despre această vizită vom relata amănunţit în numărul următor al săptămânalului nostru.) 


Cealaltă parte a grupului a avut parte de o întâlnire de suflet. Unii dintre noi au mai fost la biserica Silvestru, alţii doar din auzite ştiau despre părintele care slujeşte acolo, dar cu toţii ne-am dorit foarte mult să-l întâlnim din nou: părintele Nicolae Bordaşiu este descendentul primului preot ortodox român din Micherechi şi se bucură de toţi micherechenii ca de rudele lui apropiate. Părintele Bordaşiu, emoţionat până la lacrimi, a evocat câteva amintiri despre Micherechi, pe care el le-a auzit de pa părinţii şi bunicii lui. Vocea caldă şi mângâietoare a părintelui, sinceritatea şi modestia lui ne-a inspirat foarte multă încredere şi dragoste faţă de valorile spiritualităţii noastre româneşti. Ne-am întors de la părintele Bordaşiu cu sufletul încărcat şi cu amintiri ce nu pot fi uitate o viaţă întreagă.



După vizita la biserica Silvestru, am avut program liber. Autocarul ne-a lăsat în spatele Palatului Regal, de unde am luat-o pe jos spre centrul istoric al Bucureştiului. În drum am văzut Palatul Regal, care azi adăposteşte Muzeul Naţional de Artă al României, minunatul Ateneu Român, piaţa Revoluţiei, unde, în decembrie 1989, mii de oameni au scandat „Jos Ceauşescu!”, luând-o în sus pe Calea Victoriei am ajuns la clădirea impozantă a Palatului CEC, am intrat pe strada Stavropoleos unde unii s-au oprit pentru o halbă de bere la Caru cu Bere, o adevărată legendă vie a Bucureştiului, berărie înfiinţată la sfârşitul secolului XIX. Alţii au admirat renumita stradă Lipscani ori s-au plimbat până la Hanul lui Manuc.


Sâmbătă, în orele dimineţii, grupul nostru s-a îndreptat spre următoarea destinaţie a excursiei, la Sibiu. În drum spre Sibiu, la Sinaia, am poposit câteva ore la Castelul Peleş, vizitând doar Pelişorul, deoarece castelul mare este în curs de renovare în aceste săptămâni. Pelişorul a fost construit de regele Carol I, destinat Regelui Ferdinand I de Hohenzollern şi Reginei Maria. Drumul nostru a continuat spre un hotel de patru stele din Ocna Sibiului, unde am fost cazaţi pentru ultima noapte a excursiei noastre. Ultima zi, duminică, înainte de masă, ne-am plimbat pe străzile oraşului medieval vechi, Sibiu, fosta capitală culturală europeană în 2007. Unii au intrat în Catedrala Mitropolitană să asiste la slujba de duminică, alţii au respirat aerul nostalgic din centrul vechi al Sibiului.



Chiar dacă drumul cu autocarul prin munţi şi serpentine a provocat puţină osteneală, călătoria grupului românilor din Ungaria a lăsat imagini întipărite pe veci în mintea tuturora, dintre care vă remarcăm doar câteva:
„Atunci când un grup etnic românesc trăieşte mai multe decenii rupt de poporul din care face parte şi el, este bine venită orice încercare de a-l apropia de locurile de care se leagă sufleteşte. Acestea nu sunt simple excursii, ci ele pot deveni adevărate legături sentimentale.” (Tiberiu Boca)
„Această excursie a avut o mare importanţă, şi-anume a însemnat un pas spre încercarea de a uni românii din Ungaria şi de a ne întări relaţiile noastre, care sunt destul de slabe. Simţim marea nevoie a întâlnirilor, pentru a ne întări identitatea de român şi pentru a contribui la stoparea asimilării. Aceste iniţiative sunt foarte importante să fie realizate pentru generaţiile viitoare, pentru copii şi tineri, care înseamnă viitorul comunităţii noastre.” (Margareta Tat, primar, Micherechi).
„Chiar dacă trăim în exteriorul teritoriului românesc, fiecare excursie pe drumurile din România provoacă sentimente de nostalgie faţă de ţara-mamă. Oraşele pe care le-am vizitat împreună cu copiii de la „Păpăruga”, au fost foarte frumoase, iar căldura cu care românii ne-au primit ne-a provocat sentimente adevărate pentru ţara noastră dragă, România.” (Familia Iuhas, Micherechi)
„Sincere mulţumiri Departamentului pentru Românii de Pretutindeni al Guvernului României şi organizatorilor programului „Descoperă România” – un pas mic pentru noi, un pas mare pentru românime!” (participanţii din autocarul Văndroc 2*, micherechenii)

* Firma de autocare cu care am călătorit se numea Csavargótours. Csavargó în româneşte înseamnă vagabond, dar la Micherechi i se mai zice şi văndroc.

Ana Cioca

Comentarii

  1. dragilor, ce stiti voi despre tara de bastina, despre neamul din care vin stramosii vostri (si ai mei) este un mit inventat de urmasii lui Roesller. De ce la 1919, cand romanii au inaltat drapelul ros-galben-albastru pe parlamentul din Budapesta, erau peste 300.000 de romani intre Oradea si Tisa, iar acum doar cateva mii?

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu