ISUS SALVATORUL: Seri de evanghelizare la Cenad, cu pastori din România

Biserica Baptistă din Cenadul Unguresc a ţinut servicii speciale de evanghelizare, în perioada 25–27 noiembrie. Biserica din Cenad este cercetată tot mai des de fraţi din România, care doresc să-i întărească pe credincioşii din localitate, atât prin prezenţa lor, cât şi prin propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu. Astfel, pastorul Ioan Buşan şi mai mulţi fraţi de la Biserica Golgota din Arad s-au oferit să participe odată pe lună, fiind prezenţi în biserica din Cenad. 

La serile de evanghelizare, vineri, 25 noiembrie, oaspeţii slujitori au fost pastorul Dan Maleş şi un grup de instrumentişti de la mai multe biserici din Timişoara, care prin cele cuvântate şi prin cântări i-au chemat pe oameni să fie mai aproape de Domnul Isus, să-l cunoască mai bine şi în felul acesta să înţeleagă voia lui Dumnezeu cu privire la viaţa lor.
„Cei care mă însoţesc sunt oameni deosebiţi în adunarea noastră şi mă simt foarte onorat că au acceptat să fie alături de noi aici la Cenad. Este vorba de grupul vocal instrumental »Revărsări de Har« din Timişoara, care a venit aici la Dumneavoastră să laude pe Domnul şi tot ce a făcut El pentru noi. Ne aflăm aici de dragul vostru şi în numele Lui. Am dori ca serile acestea să aline vieţile noastre şi cântarea lor să fie Cuvântul lui Dumnezeu cântat, care să atingă vieţile noastre şi mai apoi să ne însufleţească la trăire, după voia şi aşteptările Lui. Vrem în special ca invitaţii să conştientizeze, să audă şi să primească Vestea Bună a lui Dumnezeu despre Isus Cristos, care s-a jertfit pentru păcatele noastre”, a spus domnul Maleş în predica sa.
Sâmbătă, 26 noiembrie, în mijlocul cenădenilor a slujit pastorul Ioan Buşan de la Biserica Golgota din Arad. La aceste seri a fost prezent şi Ştefan Cioca din Jula, care face misiune la Cenad şi alţi oaspeţi din localitate şi împrejurimi.
A.B.

Comentarii