Alungarea iernii la Micherechi

Ziua carnavalului încunună şirul obiceiurilor de iarnă, care totodată cheamă lumea la o linişte şi împăcare înainte de Postul Mare al Învierii Domnului, când timp de 7 săptămâni erau anulate toate sărbătorile pompoase.
O asemenea petrecere de carnaval, sub genericul „Alungarea iernii”, a organizat miercurea trecută şi Grădiniţa din Micherechi. După cuvintele de bun venit, rostite de conducătoarea instituţiei, Angelica Martin Puskár, copilaşii şi-au prezentat măştile în faţa publicului numeros.
La fel ca şi în anii precedenţi, educatoarele s-au pregătit cu o surpriză: au prezentat un spectacol de teatru de păpuşi, după care s-a încins hora: „Carnaval, carnaval, vesel carnaval” şi s-a dat tonul la distracţie. Prin bună voinţa părinţilor, copilaşii au fost întâmpinaţi cu mese întinse, încărcate cu mai multe feluri de prăjituri, sucuri şi fructe.
După parada măştilor, cu toţii au ieşit în curtea grădiniţei pentru a arunca în foc o babă din paie, simbolizând alungarea iernii şi chemarea primăverii.
A.C.


Comentarii