Trei fraţi care trăiesc prin muzică - Interviu cu fraţii Emil, Marc şi Abel Puha din Micherechi

Fraţii Puha provin din una dintre cele mai numeroase familii din Micherechi. Cei trei băieţi mai mari ai familiei Puha s-au îndrăgostit de acordeon, instrumentul la care tatăl lor, Ilie Puha, cântă de mic copil. Înzestraţi de Dumnezeu cu un talent nativ, de câţiva ani încoace, băieţii încântă inimile credincioşilor din biserica penticostală „Betel” din care fac parte, dar au cântat deja în mai multe biserici şi din România.

Pasionat de acordeon
Cei trei fraţi, Abel, Marc şi Emil sunt elevi ai Liceului „N. Bălcescu” din Jula. Abel în anul acesta va termina clasa a 12-a. A învăţat să cânte la acordeon de la vârsta de 9 ani. Auzindu-l pe tatăl său cântând la acest instrument a prins gustul muzicii şi l-a rugat să-l înveţe şi pe el.
Abel: – Aveam nouă ani, când l-am auzit pe tata să cânte la acordeon. Mi-au plăcut foarte mult cântările şi mereu îl întrebam: Tata, nu vrei să mă înveţi şi pe mine? M-a învăţat să cânt prima dată cântări foarte simple. A fost un scurt timp când m-am lăsat un pic de cântat, dar tata m-a luat sub braţele lui şi tot mi-a spus: cântă, cântă, cântă… Şi de atunci îmi place foarte mult muzica. Îi mulţumesc foarte mult tatălui meu pentru că nu m-a lăsat atunci în pace şi tot m-a bătut la cap.
De atunci în continuu învăţ. Aveam 12 ani când prima dată am cântat în biserică singur. Îmi place mai mult muzica creştină, pentru că melodia cântărilor pe care le cântăm sunt asemănătoare cu ale cântărilor ebraice.
Repetiţiile le făceam seara de obicei, când ajungeam acasă, noi de la şcoală, el de la lucru. Umblăm să cântăm la biserici din România. Am fost deja să cântăm în zona Bihorului, în Arad, Timişoara, Braşov, Suceava, Deva, Zalău, Baia Mare.
Cântecul mă relaxează, mă pune pe gânduri. Când am ceva probleme mă pun să cânt şi parcă imediat trec toate gândurile, toate problemele. Ori de câte ori îmi amintesc de prima slujire la biserică, parcă mă văd cum tremuram, ca răciturile. Acum mă gândesc zâmbind cu o oarecare bucurie în sufletul meu, pentru că chiar dacă începutul a fost mai slab mă bucur că acum reuşesc să fac faţă. Pentru mine muzica înseamnă aproape tot.

Pentru mine muzica înseamnă eliberare
Marc este elev în clasa a 10-a. El nu cântă la niciun instrument, cântă doar cu vocea. Cântă cu vocea alături de fraţii săi de aproape patru ani.
Marc: – Eu nu cânt la niciun instrument, îmi valorific mai mult vocea. Am cântat la vioară, dar nu mi-a plăcut şi am lăsat-o. Acum învăţ la chitară, după ureche. Prima dată am cântat în grupul de copii de la biserica penticostală „Betel” din Micherechi. Cu tata cânt de vreo patru ani. Pentru mine, muzica înseamnă eliberare. Cânt ca să mă simt bine. În acest sens, adică de a îndrăgi muzica, tata ne-a ajutat foarte mult. Aş vrea să învăţ şi eu la acordeon, vreau să însuşesc măcar cunoştinţele de bază. Sper că cu timpul voi înainta şi eu.

Muzica îi fascinează pe cei ce o ascultă
Văzându-l pe Abel şi pe tatăl său cât de frumos cântă la acordeon, Emil învaţă şi el să cânte la acest instrument.
Emil: – Văzând pe faţa lui Abel şi a lui tata bucuria cu care au cântat, aceasta m-a cuprins şi pe mine. Îmi place foarte mult să cânt la acordeon şi am început să cânt tot mai mult. În domeniul cântării cu vocea m-a învăţat tata, iar la acordeon mă ajută Abel. Noi, de obicei, când ne punem să cântăm numai noi trei, ajungem să facem repetiţii, surorile noastre cântă mai mult separat.
Dacă sunt supărat sau sunt fericit, muzica mă linişteşte. Eu sunt convins, ştiu că muzica îi aduce mai aproape pe oameni. La şcoală deseori cântăm împreună şi atunci observ că vin şi alţi tineri cu care nu prea ne cunoaştem şi, în timp ce cântăm, ne înţelegem tot mai bine.
A. Cioca

Comentarii