„În glas de toacă”, la vestitul festival de la Giroc

Festivalul „În glas de toacă”, organizat de Primăria localităţii timişene Giroc, împreună cu Consiliul Judeţean Timiş, Mitropolia Banatului şi Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Timiş a ajuns în acest an la cea de-a cincea ediţie. Festivalul adună, an de an, tot mai mulţi tineri care bat toaca în mai multe stiluri. Evenimentul s-a desfăşurat în Săptămâna Mare, în zilele de 10 şi 11 aprilie, în curtea Casei de Cultură din Giroc.

Toaca este o rugăciune adusă lui Dumnezeu, marcând trecerea de la timpul cotidian la timpul liturgic. Bătută la diverse ore, toaca punctează timpul de peste zi, chemând la rugăciune şi slujbă. Atât creştinii din lume, cât şi călugării, cunosc sunetul bătutului în toacă, ce îi cheamă zilnic la rugăciune. Cântecul toacei face legătura între pământ şi cer, între uman şi divin, între ceea ce se cunoaşte şi ceea ce nu se cunoaşte.
În după-amiaza zilei de marţi, tot Girocul răsuna de bătaia toacei. Festivalul „În glas de toacă” adună an de an grupuri de tineri din tot judeţul Timiş, care vin la Giroc pentru a bate toaca.
În grădina de vară a Căminului Cultural au fost pregătite, la fel ca în ultimii patru ani, 33 de toace, cât numărul anilor petrecuţi de Isus Hristos pe Pământ. Cum a apărut toaca în cultul creştin, ne-a dezvăluit preotul Zaharia Pereş, consilier cultural la Mitropolia Banatului: „Toaca nu face altceva decât să ne cheme spre rugăciune, să ne cheme spre biserică. Semnificaţia toacei este de natură spirituală în general, pentru că simbolizează sunetul care s-a auzit în momentul în care cuiele străpungeau mâinile şi picioarele Mântuitorului nostru Isus Hristos. De fapt, bătutul cuielor este simbolistica mai clară a bătutului de toacă. Dincolo de aceasta trebuie să mai ştim că toaca se mai foloseşte cu preponderenţă în această perioadă a anului în Săptămâna Mare, când se petrec patimile lui Isus, dar în general la mănăstiri şi la schituri toaca face parte din uzul obişnuit al serviciilor religioase. 
Mai trebuie ştiut că, dincolo de aceasta, monahii şi maicile care trăiesc în mănăstire nu bat toaca la întâmplare şi în momentul în care bat toaca ei rostesc rugăciunea inimii. Ritmul bătăilor de toacă creşte pe măsură ce şi rugăciunea devine mai ritmată în mintea omului şi în viaţa celui care bate toaca. Nu sunt foarte mulţi oameni care ştiu să bată toaca în mod excepţional sau în mod liturgic, dar ne bucură foarte mult că există oameni care bat toaca, pentru că ei ştiu că toaca e de la biserică şi ei atunci sunt şi se gândesc la Dumnezeu…”
Conform celor mărturisite de preotul Zaharia Pereş, intenţionat nu se organizează concurs de bătut toaca, ci festival – pentru că nu poate fi vorba de o competiţie, ci doar de dorinţa tinerilor de a participa la eveniment, în aşteptarea Învierii Domnului. Au fost prezenţi tocaşi din Recaş, Ghiroda, Buziaş, Dudeştii Noi şi Alioş. Startul competiţiei a fost dat de cel mai mic dintre ei, în vârstă de 7 ani. Nu s-a lăsat mai prejos nici primarul localităţii, care a bătut toaca în rând cu cei prezenţi.
Evenimentul mult aşteptat, atât de concurenţi, cât şi de localnici, a adus laolaltă un număr impresionant de oameni, veniţi să vadă şi să împărtăşească bucuria momentelor premergătoare Marii Sărbători de Paşte. Ritualul baterii toacelor reprezintă atât tristeţea de dinaintea jertfei şi răstignirii lui Isus Hristos, cât şi bucuria de după Înviere. Miercuri, a doua zi a festivalului „În glas de toacă”, credincioşii de toate vârstele au fost invitaţi să bată toaca chiar în faţa Catedralei Mitropolitane din Timişoara.
Iulia Kaupert

Comentarii