Ştiri pe scurt…

Macău
Autoguvernarea românească din Macău organizează vineri, 20 aprilie, o seară românească de Sf. Gheorghe. Petrecerea va avea loc la cantina „Pulitzer József” din oraş, cu începere de la ora 18.00.

Seghedin
Marţi, 24 aprilie, de la ora 17.00, Filiala Seghedin a ICR Budapesta difuzează la Cinema Grand Café din Seghedin, în cadrul programului „Film românesc la ora 5”, filmul „Morgen”, în regia lui Marian Crisan.

Jula
Grădiniţa din Oraşul Mare Românesc din Jula organizează, pe 3 mai, ziua porţilor deschise. Scopul acestei zile este ca părinţii să cunoască activitatea instituţiei.

Bedeu
Pe 27 aprilie, la Casa de Cultură din satul bihorean va avea loc o serată de binefacere în beneficiul copiilor şi al şcolii. Spectacolul cultural va fi susţinut de şcolarii din sat.

Jula
Serbarea de bun rămas a promoţiei 2008/2012 a Liceului „N. Bălcescu” din Jula va avea loc pe 5 mai. Anul acesta se despart de liceu 46 de absolvenţi. Cu o zi înainte de serbarea de adio vor începe examenele de bacalaureat la limba şi literatura română.

Budapesta–Seghedin
ICR Budapesta continuă la Budapesta şi Seghedin seria de evenimente jazzistice prin concertele cu sala plină ale Locomotivei Jazz, invitând doi importanţi muzicieni din România să participe alături de o solistă din Cuba şi doi muzicieni din Ungaria într-o nouă aventură muzicală, la trei ani de la „punerea pe şine” a acestui inedit jam-session. Vor participa Gábor Winand (saxofon), Elsa Valle (voce), Imre Kőszegi (tobe), Sebastian Spanache (pian) şi Ioan Alexandru (Uţu) Pascu (contrabas). Concertele vor avea loc: pe 26 aprilie, de la ora 21.00, la Budapest Jazz Club (1088 Budapest, Múzeum utca 7), iar pe 27 aprilie de la ora 19.00, la Grand Cafe & Cinema (Segedin, str Deák Ferenc, nr. 18).

Comentarii