Ştiri scurte…

Bihor
Conform informaţiilor primite de la preotul Cosmin Pop, parohul a patru biserici din Bihorul unguresc, de Sfintele Paşti orarul slujbelor la parohiile pe care le administrează este următorul: duminică, 15 aprilie, de la ora 9.00, va oficia Sfânta Liturghie în biserica din Jaca, iar de la ora 11.00 la Peterd. A doua zi de Paşti, pe 16 aprilie, de la ora 9.00, va săvârşi Sfânta Liturghie la biserica din Darvaş, iar de la ora 11.00 preotul se va afla în mijlocul credincioşilor din Vecherd.

Micherechi
A doua zi de Paşti, pe 16 aprilie, după Sfânta Liturghie din biserica ortodoxă română, elevii participanţi la orele de catehizare vor susţine o scenetă de Înviere a Domnului. Pregătirea pentru acest eveniment se face cu ajutorul părintelui ierom. Visarion, secretar la Episcopia Ortodoxă Română din Jula.

Bichişciaba
Autoguvernarea Românească din Bichişciaba va ţine următoarea şedinţă de lucru pe 17 aprilie, cu începere de la ora 15.00, la sediul autoguvernării româneşti (Bichişciaba, piaţa Szabadság nr. 11–17). Consilierii vor discuta despre activităţile pe anul 2012 şi despre proiectele care vor fi înaintate la Fondul Wekerle.

Jula
Grădiniţa din Oraşul Mare Românesc din Jula organizează pe 3 mai ziua porţilor deschise. Scopul acestei zile este ca părinţii să cunoască activitatea instituţiei.

Jula
Serbarea de bun rămas a promoţiei 2008/2012 a Liceului „N. Bălcescu” din Jula va avea loc pe 5 mai. Anul acesta se despart de liceu 46 de absolvenţi. Cu o zi înainte de serbarea de adio vor începe examenele de bacalaureat la limba română.

Chitighaz
Cu ocazia Anului omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor, la Parohia Ortodoxă din Chitighaz va avea loc prima conferinţă preoţească de anul acesta. Întâlnirea se va desfăşura în ziua de 12 mai, unde vor fi prezenţi toţi preoţii din Eparhia Ortodoxă Română din Ungaria.

Comentarii