La acest sfârşit de săptămână se împlinesc exact 30 de ani de la pornirea
emisiunii în limba română a Televiziunii Maghiare. „Ecranul Nostru” a intrat pentru
prima dată în casele românilor din Ungaria în ziua de 29 aprilie 1982. În cele
trei decenii, redacţia „Ecranului” de la Seghedin a înregistrat mii de minute
despre bucuriile şi tristeţile, despre trecutul şi prezentul comunităţii
româneşti din Ungaria.
Aniversarea este însă tristă, deoarece mai ales în ultimii zece ani
condiţiile de realizare a emisiunii televizate în limba română sunt tot mai
proaste, de câţiva ani încoace tot mai rar se realizează filme cu valoare
documentaristică. În timp ce, de exemplu, televiziunea publică din România are
în program aproape zilnic emisiuni în limba maghiară, televiziunea publică din
Ungaria difuzează săptămânal doar 26 de minute în limba română (la fel ca şi pentru
toate celelalte naţionalităţi din ţară).
Cu doi ani în urmă, principala problemă a televiziunii publice a fost că nu
avea bani pentru a trimite echipele de filmare pe teren. Telespectatorii
„Ecranului” au văzut luni de-a rândul doar emisiuni făcute din bani
foarte-foarte puţini, cu reluarea multor filme vechi, uneori chiar emisiuni
plictisitoare cu miros de conservă, fără viaţă, fără legătură vie cu
comunitatea despre şi pentru care se realiza acest program. Oricâte invitaţii
soseau atunci pe adresa celor trei redactori ai „Ecranului”, acestea nu puteau
fi onorate din lipsă de cameră de luat vederi, din lipsă de operator, din lipsă
de bani de benzină etc. În vara anului trecut, demiterile în masă din
mass-media publică maghiară au afectat şi redacţiile româneşti de radio şi
televiziune din Seghedin. După 20 de ani de activitate, a fost dat afară (de pe
o zi pe alta) jurnalistul şi redactorul tv Aurel
Becan. Redacţia „Ecranului Nostru” a fost redusă astfel la doi membri, Tiberiu Boca şi Ştefan Crâsta, la fel cum şi redacţia românească de la radio are
tot numai doi redactori, cele două redacţii fiind comasate şi având un singur
conducător, în persoana Iuliei Kaupert
de la radio.
O redacţie cu două persoane nu mai poate să aibă un spirit de atelier. Pe vremuri,
pe lângă cei trei redactori angajaţi cu post întreg erau şi câţiva colaboratori
externi. Azi şi aceştia au dispărut. Redacţia „Ecranului” era un mediu prin
care au trecut mulţi studenţi ai Catedrei de română din Seghedin, lucrând aici
câteva luni sau ani, participând la discuţii (uneori aprinse) despre comunitatea
românească din Ungaria, despre limba română, despre identitatea română. Azi
redacţia a devenit mai mult o fabrică de reportaje şi relatări despre
evenimente.
Se discută dacă să se aniverseze cei 30 de ani de „Ecran” sau nu. Pentru că
prea multe motive de sărbătoare nu avem. La fel a fost însă şi acum 10 ani.
Cităm dintr-o scriere din „Foaia românească”, apărută pe 10 mai 2002, după
aniversarea „Ecranului”, organizată de Uniunea Culturală a Românilor din
Ungaria. „Redactorii, la acest moment aniversar, nu au vrut să se plângă de
situaţia dificilă, nesigură, în care funcţionează redacţia de mai mulţi ani,
ceea ce îi împiedică şi în făurirea unor proiecte noi. La festivitate au fost
rostite însă şi cuvinte de îmbărbătare, de apreciere şi felicitări sincere,
precum şi o rază de speranţă pentru un viitor mai bun: »Autoguvernarea noastră
pe Ţară are un contract cu Televiziunea Maghiară. Ştim despre problemele cu
care se confruntă postul public de televiziune… Vom lupta pentru asigurarea
unor condiţii mai bune pentru realizarea emisiunilor pentru minoritatea
noastră«, a asigurat asistenţa Traian
Cresta, preşedinte AŢRU.”
Au trecut 10 ani de la aceste vorbe… goale. În loc de declaraţii pompoase
şi promisiuni deşarte, poate ar fi timpul să se analizeze situaţia precară şi
nedemnă în care funcţionează unele instituţii româneşti din ţară, instituţii
care pot face multe pentru îngrijirea limbii şi întărirea identităţii româneşti
din Ungaria.
Eva Şimon
Comentarii
Trimiteți un comentariu