Tristă aniversare

La acest sfârşit de săptămână se împlinesc exact 30 de ani de la pornirea emisiunii în limba română a Televiziunii Maghiare. „Ecranul Nostru” a intrat pentru prima dată în casele românilor din Ungaria în ziua de 29 aprilie 1982. În cele trei decenii, redacţia „Ecranului” de la Seghedin a înregistrat mii de minute despre bucuriile şi tristeţile, despre trecutul şi prezentul comunităţii româneşti din Ungaria.
Aniversarea este însă tristă, deoarece mai ales în ultimii zece ani condiţiile de realizare a emisiunii televizate în limba română sunt tot mai proaste, de câţiva ani încoace tot mai rar se realizează filme cu valoare documentaristică. În timp ce, de exemplu, televiziunea publică din România are în program aproape zilnic emisiuni în limba maghiară, televiziunea publică din Ungaria difuzează săptămânal doar 26 de minute în limba română (la fel ca şi pentru toate celelalte naţionalităţi din ţară).

Cu doi ani în urmă, principala problemă a televiziunii publice a fost că nu avea bani pentru a trimite echipele de filmare pe teren. Telespectatorii „Ecranului” au văzut luni de-a rândul doar emisiuni făcute din bani foarte-foarte puţini, cu reluarea multor filme vechi, uneori chiar emisiuni plictisitoare cu miros de conservă, fără viaţă, fără legătură vie cu comunitatea despre şi pentru care se realiza acest program. Oricâte invitaţii soseau atunci pe adresa celor trei redactori ai „Ecranului”, acestea nu puteau fi onorate din lipsă de cameră de luat vederi, din lipsă de operator, din lipsă de bani de benzină etc. În vara anului trecut, demiterile în masă din mass-media publică maghiară au afectat şi redacţiile româneşti de radio şi televiziune din Seghedin. După 20 de ani de activitate, a fost dat afară (de pe o zi pe alta) jurnalistul şi redactorul tv Aurel Becan. Redacţia „Ecranului Nostru” a fost redusă astfel la doi membri, Tiberiu Boca şi Ştefan Crâsta, la fel cum şi redacţia românească de la radio are tot numai doi redactori, cele două redacţii fiind comasate şi având un singur conducător, în persoana Iuliei Kaupert de la radio.


O redacţie cu două persoane nu mai poate să aibă un spirit de atelier. Pe vremuri, pe lângă cei trei redactori angajaţi cu post întreg erau şi câţiva colaboratori externi. Azi şi aceştia au dispărut. Redacţia „Ecranului” era un mediu prin care au trecut mulţi studenţi ai Catedrei de română din Seghedin, lucrând aici câteva luni sau ani, participând la discuţii (uneori aprinse) despre comunitatea românească din Ungaria, despre limba română, despre identitatea română. Azi redacţia a devenit mai mult o fabrică de reportaje şi relatări despre evenimente.


Se discută dacă să se aniverseze cei 30 de ani de „Ecran” sau nu. Pentru că prea multe motive de sărbătoare nu avem. La fel a fost însă şi acum 10 ani. Cităm dintr-o scriere din „Foaia românească”, apărută pe 10 mai 2002, după aniversarea „Ecranului”, organizată de Uniunea Culturală a Românilor din Ungaria. „Redactorii, la acest moment aniversar, nu au vrut să se plângă de situaţia dificilă, nesigură, în care funcţionează redacţia de mai mulţi ani, ceea ce îi împiedică şi în făurirea unor proiecte noi. La festivitate au fost rostite însă şi cuvinte de îmbărbătare, de apreciere şi felicitări sincere, precum şi o rază de speranţă pentru un viitor mai bun: »Autoguvernarea noastră pe Ţară are un contract cu Televiziunea Maghiară. Ştim despre problemele cu care se confruntă postul public de televiziune… Vom lupta pentru asigurarea unor condiţii mai bune pentru realizarea emisiunilor pentru minoritatea noastră«, a asigurat asistenţa Traian Cresta, preşedinte AŢRU.”
Au trecut 10 ani de la aceste vorbe… goale. În loc de declaraţii pompoase şi promisiuni deşarte, poate ar fi timpul să se analizeze situaţia precară şi nedemnă în care funcţionează unele instituţii româneşti din ţară, instituţii care pot face multe pentru îngrijirea limbii şi întărirea identităţii româneşti din Ungaria.
Eva Şimon

Comentarii