Zile de vară cu „furtună” la Jula

Teatrul Cetăţii din Jula aşteaptă iubitorii de teatru, muzică şi dansuri şi în această vară cu un program bogat şi variat. „Vom avea patru premiere, iar printre invitaţi vom avea artişti renumiţi din ţară şi din străinătate”, a anunţat Gedeon József, directorul Teatrului Cetăţii din Jula la conferinţa de presă din joia trecută, când s-au dat publicităţii detaliile celei de-a 49-a stagiuni a festivalului julan.
Festivalul de vară al Teatrului Cetăţii va dura şase săptămâni şi se va deschide pe 29 iunie, cu Festivalul de dansuri populare din Valea Crişurilor. În cadrul festivalului vor avea loc spectacole musical, concerte de jazz şi blues, concerte de muzică populară, spectacole pentru copii, serate literare, expoziţii etc.
La cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului Shakespeare, care se va ţine între 5 şi 15 iulie, tema centrală va fi „Furtuna”. În seara de 13 iulie, iubitorii de teatru vor putea urmări spectacolul Teatrului Naţional din Craiova. „Furtuna” lui Shakespeare a fost regizată de Silviu Purcărete, regizor român de renume mondial. Spectacolul teatrului craiovean va avea loc pe scena Casei de Cultură a oraşului, seara de la ora 20.30.
În cadrul festivalului de vară va mai fi un spectacol cu tangenţe româneşti: piesa „Gâlcevile din Chioggia” de Goldoni va fi pusă în scenă pe 3 august, într-o colaborare a Teatrului Cetăţii din Jula cu Teatrul Katona József din Kecskemét, regizorul piesei fiind Gavril Rusneac, absolvent al Liceului „N. Bălcescu” din Jula.
E.I.

Comentarii