31 mai 2012

Îndreptar pentru cinstirea icoanei - Tăria numelui şi puterea chipului

Care are putere mai mare într-o icoană, numele inscripţionat sau chipul zugrăvit? Care este mai responsabil de consacrarea unei icoane?
Multe medii ecleziale consideră în mod eronat că înscrierea pe aurul icoanei a numelui celui zugrăvit reprezintă un act indispensabil pentru ca acea icoană să fie recunoscută ca fiind a acelei persoane. Şi, totuşi, numele lui Hristos şi a sfinţilor Săi nu răspunde nici de cât şi nici de cum le seamănă acestora chipurile din icoane, nici de calitatea acestor asemănări. Hristos trebuie clar şi imediat recunoscut în icoane după evidenţa pe care o oferă asemănarea lucrată de iconar, iniţialele Lui majuscule nefăcând decât să sporească „energetic” o sfinţenie deja existentă în asemănarea care-I găzduieşte dumnezeiasca prezenţă. În icoană, numele este cel care îl poate chema pe Hristos, dar numai chipul îl poate aduce.
Unii clerici şi unii credincioşi consideră că nu trebuie dată o atenţie exagerată asemănării chipului iconic cu prototipul, lăsând identificarea sfântului din icoană în seama numelui înscris, ca şi cum numelui i-ar sta în putere să acorde dispensă asemănării chipului iconic cu modelul: fie că seamănă cu Sfântul Pavel, fie că nu, dacă pe icoană îi este înscris numele, icoana este a Apostolului Neamurilor, nu a altcuiva! Şi totuşi, pare-se că fără asemănarea cu sfântul n-ar exista „picior de sfânt” în icoană. Potrivit Sfântului Teodor Studitul, chipul celui zugrăvit, prezenţa lui reală, nu sălăşluiesc decât în asemănare, iar Sfântul Gherman, Patriarhul Constantinopolului, ne asigură că pe lemnul unei icoane, de pe care timpul, vântul sau ploaia au şters asemănarea chipului cu prototipul, se poate liniştit tăia ceapă! O icoană în care numele este indescifrabil, dar asemănarea cu prototipul este redată fără cusur, se dovedeşte salvată duhovniceşte, păstrându-şi sfinţenia şi puterea sfinţitoare. Se înşală sau se îndoieşte cineva asupra identităţii faimosului Pantocrator zugrăvit de Rubliov, păstrat ca prin minune pe o icoană aproape complet deteriorată de trecerea timpului, de pe care numele s-a şters demult? Oare dumnezeiasca privire poate aparţine altcuiva decât lui Hristos?
În schimb, o reprezentare în care numele sfântului este perfect descifrabil, dar asemănarea este complet ştearsă, îşi pierde statutul de icoană. Parafrazând un binecunoscut adagiu al aceluiaşi Sfânt Teodor Studitul, putem zice că dacă într-o icoană ar fi suficientă prezenţa numelui, Hristos s-ar fi întrupat într-o inscripţie iar noi, de atunci şi până astăzi, n-am fi făcut decât să o rescriem cât mai idolatru şi mai îngrijit pe aurul icoanelor, închinându-ne de-a lungul secolelor sfintei caligrafii…
Tăria numelui, oralitatea lui nu s-au putut substitui niciodată puterii chipului dogmatic zugrăvit: tăria numelui cheamă, puterea chipului aduce.
Credinţa învăţată ne somează să distingem util tăria, de putere, chemarea, de invocare, capacitatea numelui strigat, de capacitatea chipului zugrăvit. Chiar dacă oricare icoană a Domnului adună toate cuvintele Lui, aşadar şi numele, chipul Lui rămâne mai cuprinzător decât înţelesurile şi puterea acestor cuvinte, fiind „şi putere şi viaţă”. Prin puterea chipului zugrăvit, Hristos poate deveni efectiv prezent, prin tăria numelui doar ne aude, intervenind prompt prin sfinţii şi îngerii Săi, prin tăria divină a cuvântului dar fără să vină El Însuşi; procedează prin cuvânt, cum i-a cerut sutaşul, când l-a rugat să-i vindece sluga. (cf.Mat. 8,5–13; Luc. 7, 2–10)
Oricât de înalt înduhovnicită ar fi rugăciunea neîncetată a numelui lui Hristos, aceasta se bizuie şi ea pe icoana Domnului, fiindcă îşi trage tăria din chipul lui Hristos întrupat, din Arătarea iconică a Celei de a Doua Persoane a Sfintei Treimi.
Numele este tare, Chipul este putere. Fondul de aur mai este numit şi văzduhul icoanei, firmament strălucitor pe care aureolele sfinţilor luminează ca nişte sori. Fiind tării, numele lui Hristos, al Maicii Sale, ale sfinţilor Săi şi ale sfinţilor Săi îngeri sunt întotdeauna înscrise de iconar în partea de sus a imaginii, lângă aureole, ca astre pe cerul icoanei.
Indiferenţa contemporană a multor sinaxe de credincioşi şi a multor clerici faţă de asemănarea chipului din icoană face ca diverse „fizionomii” smintite, inscripţionate birocratic în aureole, să fie sfinţite ca icoane. Iată de ce, cercetarea conformităţii duhovniceşti a chipului şi asemănării unei imagini iconice are rostul de a nu lăsa ca fiecare comunitate parohială să-şi afirme gustul religios şi preferinţele iconice după cum o taie capul. Actuala cădere din asemănare a chipurilor din icoane se datorează în mare parte abuzului cultic de a sfinţi mai mult nume, decât asemănări.
Sorin Dumitrescu*

*Sorin Dumitrescu este un pictor de rang înalt, membru corespondent al Academiei Române, discipol al Părintelui Constantin Galeriu, profesor universitar la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...