Trecutul nu trebuie nici urât, nici iubit, ci trebuie înţeles

Printre evenimentele literare prezentate de ICR în cadrul celei de a XIX-a ediţii a Festivalului de Carte de la Budapesta s-a aflat şi lansarea ediţiei în limba maghiară a volumului „Născut în URSS” de Vasile Ernu. Ediţia în limba maghiară „Született Szovjetunióban” a apărut la editura L’Hartmattan, în traducerea lui László Noémi. „Născut în URSS” este volumul de debut al lui Vasile Ernu, apărut la Polirom în anul 2006. Cartea apărută şi în formă digitală a fost distinsă cu Premiul pentru debut al revistei „România literară” şi cu Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2006.

Cartea a fost tradusă până acum în şapte limbi: rusă, bulgară, spaniolă, italiană, geogiană, poloneză, iar acum în limba maghiară. Criticul literar József P. Körössy a arătat că „Născut în URSS” este primul roman tradus în şapte limbi şi care în 2010 a ajuns la a treia ediţie. De asemenea, şi traducătorul a fost premiat cu premiul de debut pentru traducere.

Vasile Ernu s-a născut pe teritoriul de azi al Republicii Moldova, iar în 1990 a început studiile în România, la Timişoara. Plecarea sa din blocul comunist a fost posibilă datorită schimbărilor produse de perestroika şi Mihail Gorbaciov. Autorul a mărturisit că întors de la studii, URSS nu mai exista, se formase o ţară pe care nu o cunoştea. Cea mai mare descoperire a sa pe perioada studiilor în România a fost că patria nu înseamnă numai limbă: „Trăind în România, lângă oameni care vorbeau aceeaşi limbă, aveam memorie diferită, nu aveam amintiri comune, care îţi construiesc un altfel de limbaj, poate mai important”.

Ceea ce a descoperit după ce s-a destrămat URSS era că: „ceea ce îi unea era ideea de imperiu”. Vasile Ernu a precizat: „Să trăieşti într-un imperiu e cu totul altceva, să simţi o putere mare în spate, iar când se destramă ai sentimentul că o bătălie mare ai pierdut. Şi perceperea spaţiului e foarte diferită într-un imperiu”. Tânărul scriitor a spus că proiectul sovietic de a crea un nou tip de om, este un proiect artificial, ca toate celelalte proiecte sovietice. A creat un alt tip de om, dar ce fel de om? Occidental?

A precizat că în carte e preocupat de modul cum ne construim memoria: „Memoria este legată mult de timp, de o inflaţie. În comunism nu exista inflaţie, astfel era o memorie a neschimbării. Memoria e foarte puternică, îţi influenţează identitatea, iar astăzi ne-a pus într-o anume dependenţă. Înainte prietenia era un lucru firesc, la îndemână, azi e mai greu să-ţi faci prieteni”. Vasile Ernu a mai spus că are o nostalgie pentru acel tip de a fi împreună. În carte vorbeşte de nostalgie, dar nu după comunism, ci după acel iz al prieteniei care era atunci. Autorul este de părere că trecutul nu trebuie nici urât, nici iubit, ci trebuie înţeles: „Şi în comunism a existat viaţă, au existat oameni care s-au iubit, s-au urât, care au plâns, au dansat”.

Vasile Ernu a precizat că, în cartea sa, în mod intenţionat, s-a oprit la omul obişnuit: „Dorinţa mea a fost să fac un puzzle mic despre felul cum a fost”.

Gabriela Enea Elekes