Premiul „Pro Juventute” pentru un profesor român din Ungaria

Începând din anul 1952 se sărbătoreşte în Ungaria, în prima duminică a lunii iunie, Ziua pedagogului. De obicei, cu acest prilej sunt decernate premii pentru pedagogii care depun o activitate însemnată pentru educarea tinerilor. În acest an, şefa Catedrei de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Seghedin, prof. dr. Mihaela Bucin, a fost distinsă din partea Universităţii cu premiul „Pro Juventute”.

– Vineri, 1 iunie, în cadrul Facultăţii Pedagogice „Juhász Gyula” a Universităţii din Seghedin a avut loc festivitatea de sărbătorire a pedagogilor şi, într-adevăr, anul acesta am avut eu onoarea de a primi distincţia „Pro Juventute” din partea decanului facultăţii noastre, domnul Galambos Gábor. Pentru mine această distincţie înseamnă desigur foarte mult, pentru că este o recunoaştere a activităţii mele. Am primit această distincţie la propunerea şefei Institutului pentru Minorităţi, profesoara şi şefa catedrei de limba germană, Drahota Erzsébet. Dacă cineva încearcă să facă ceva în aceste vremuri când nu este uşor şi cineva este atent la munca lor este deja un lucru pozitiv, care îl obligă şi pe mai departe să acţioneze pentru rolul pe care-l are în societate şi, în cazul meu, pentru învăţământ.

– Cum se spune de obicei „fiecare premiu te obligă”…

– Aşa este. Te obligă pentru că în minutele acelea toată lumea este atentă la tine. Ştii că de acum în colo, dacă numele tău a fost rostit în astfel de context vor fi şi mai atenţi la ceea ce faci şi cum procedezi în continuare.

– Am vorbit de mai multe ori, că Catedra de limba şi literatura română la fel ca şi celelalte catedre pentru naţionalităţi au trăit vremuri grele în anii trecuţi. Care este situaţia la ora actuală? Acum ne aflăm în plină sesiune, s-a schimbat legea învăţământului. Ce se aşteaptă din această toamnă?

– Aş vrea să spun că Facultatea de pedagogie „Juhász Gyula” are un conducător, cred eu, care luptă pentru menţinerea acestei instituţii de învăţământ superior şi care nici cu ocazia discursului acestei sărbători a pedagogilor n-a putut să ne spună nimic concret despre viitorul învăţământului superior, pentru pregătirea profesorilor. Deşi legile s-au schimbat, deşi direcţia viitoare este deja trasată, lucruri concrete de organizare, de funcţionare despre anul viitor şcolar, nu se ştiu. Decanul Galambos Gábor a şi spus o propoziţie foarte interesantă: „Vaporul merge şi pe mai departe în ape destul de tulburi, căpitanul este alături de personalul vaporului şi din când în când le dă câte o gură de rom ca să poată să meargă mai uşor pe drumul acesta. Nu ştim nimic despre cum va fi din septembrie, este clar că învăţământul superior pentru pregătirea profesorilor va fi dual, aşa cum a fost cu un deceniu în urmă, deci cu două specializări paralele, dar condiţiile şi caracterul pe care-l va avea încă nu sunt trasate cu exactitate.”

– Am putea spune că în cuvintele decanului este şi un gust de amărăciune dacă „trebuie să dăm rom echipajului”?

– Aşa este, deşi a vorbit la figurat, desigur am simţit şi noi că această sărbătoare faţă de alţi ani are un gust amar, însă nu avem încotro, trebuie să mergem mai departe. Catedra nu stă mai bine ca în anul trecut sau ca în ultimii 4–5 ani, de când acest sistem de Bologna a fost implementat şi în învăţământul pentru minoritate. Şi pe mai departe foarte puţini studenţi avem şi ceea ce este durerea mea, foarte puţini studenţi români din Ungaria. Am desigur planuri pe care încerc cu disperare să le pun în aplicare pentru a reabilita învăţământul superior pedagogic în rândul minorităţii româneşti din Ungaria. Sunt tot felul de semnale care nu-mi plac, de exemplu unul legat de această zi a pedagogului, care în rândul minorităţii româneşti din Ungaria într-un cadru general, într-un cadru unitar, pentru întreaga minoritate, nu a fost sărbătorită. Mi-aş fi închipuit ca una dintre instituţiile conducătoare aşa-zise ale minorităţii româneşti, fie Autoguvernarea pe ţară sau Uniunea culturală, să organizeze într-un cadru mai larg această sărbătoare a pedagogului. Sunt câteva şcoli româneşti în Ungaria, unde lucrează oameni care încearcă să mai ţină aprinsă făclia aceasta a limbii, a culturii româneşti şi poate că din când în când nu ar strica să aibă legături între ei într-un cadru festiv… De ce nu? Pentru că festivităţile ne plac, festivităţile te înnobilează, dacă ele sunt organizate cu gust şi obiectiv. Nu s-a întâmplat acest lucru, însă, la anul viitor am să încerc personal să iau legătura cu acele persoane care sunt interesate de astfel de sărbătoriri, dacă nu sună prea pretenţios, şi să încercăm să ne întâlnim, chiar în lumea aceasta fără bani, unde premii, desigur, nu se pot da. Nu ar fi rău ca în 2013, prima duminică din luna iunie, şi pedagogii români din Ungaria să sărbătorească Ziua pedagogului, atât timp cât mai există pedagogi români în această ţară.

I. Kaupert