Un marş pentru toţi copiii din Micherechi şi din întreaga lume

Cu binecuvântarea PS Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, pe 1 iunie, la Micherechi a avut loc o procesiune a copiilor de la şcoala generală. În jur de o sută de persoane nu doar de religie ortodoxă, ci şi de la celelalte confesiuni din sat, s-au adunat vineri seara la intrarea în sat pentru a participa la procesiunea organizată de grupul de elevi care frecventează orele de religie, fiind îndrumaţi de părintele Ieromonah Visarion Tuderici.
Traseul pelerinajului care s-a scurs de la marginea satului până la biserica ortodoxă a fost condus de PS Siluan şi pr. Visarion, urmaţi de tinerii Nora Netea şi Robert Ruja, de directoarea şcolii Ana Rocsin Sárközi, de primăriţa Margareta Tat, de viceprimarul Bertold Netea, de cadre didactice, părinţi şi, bineînţeles, copii care au dus în mână Sfânta Cruce şi o icoană cu Maica Domnului, Ocrotitoarea copiilor şi o toacă din lemn. Copiii au avut în mână luminări aprinse care, la capătul procesiunii, au fost depuse la troiţa din curtea bisericii.



În biserica ortodoxă PS Siluan le-a vorbit copiilor despre însemnătatea acestei procesiuni: „Astăzi am făcut o procesiune de la intrarea în sat până la mijlocul satului, unde se află biserica. Este o zi în care am mers împreună mărturisindu-L pe Dumnezeu tuturor credincioşilor din Micherechi. Am văzut cu toţii cât este de bine să fim împreună cu Dumnezeu. A fost o zi când ne-am rugat lui Dumnezeu pentru toţi copiii din acest sat şi din această lume dar şi pentru părinţii lor. Să fiţi încredinţaţi că dacă noi prin acest marş l-am mărturisit tuturor pe Dumnezeu, şi Dumnezeu va fi întotdeauna alături de noi. Mă bucur că în această zi, de Ziua copilului, biserica din Micherechi s-a umplut de copii”, a spus PS Siluan tuturor participanţilor. Apoi copiilor le-a fost citită o rugăciune şi Episcopul i-a uns cu mir pe fiecare.




Despre scopul principal al acestei procesiuni ne-a vorbit părintele Visarion Tuderici, organizatorul procesiunii:
− Sincer să fiu, ideea mi-a venit într-o noapte. Procesiunea în sine înseamnă o rugăciune. Atunci m-am gândit ca procesiunea pe care am făcut-o astăzi să fie rugăciunea noastră pentru copiii fără părinţi, adică pentru copiii orfani, copiii abandonaţi şi copiii avortaţi. Rolul duhovnicesc al procesiunii a constat în rugăciunea noastră pentru aceşti copii. Pe de altă parte, am încercat prin procesiunea aceasta să-i facem pe copiii care frecventează orele de religie să înţeleagă că totuşi sunt copii mai necăjiţi ca ei, copii care suferă. Am încercat într-o oarecare măsură să participăm şi noi la suferinţa copiilor acelora, să încercăm să le uşurăm suferinţa prin rugăciunea pe care am făcut-o pentru ei şi să-i sensibilizăm pe copiii noştri referitor la relaţia lor cu părinţii, să ştie să-şi preţuiască părinţii, pentru că alţi copii care nu au părinţi ar vrea să preţuiască ceva şi nu au. Discutând cu aceşti copii la orele de religie despre procesiunea pe care am făcut-o astăzi şi despre rolul rugăciunii noastre, ei au perceput cu adevărat contextul acestei procesiuni. Darul nostru pentru copiii necăjiţi a fost procesiunea de astăzi, care sperăm să fie doar începutul, ca la anul să urmeze continuarea, ne-a mărturisit părintele Ieromonah Visarion. După rugăciunea de la biserică, toţi participanţii au fost serviţi cu un pahar de suc oferit din partea parohiei Micherechiului.
A. Cioca

Comentarii