Ansamblul „Mureşul” la Festivalul Internaţional de Dansuri Populare la Seghedin

În perioada 6–14 iulie, la Seghedin s-a desfăşurat cea de-a 25-a ediţie a Festivalului Internaţional de Dansuri Populare, cu participarea unor ansambluri din România, Croaţia, Slovacia, Serbia şi Ungaria. Dansurile populare româneşti au fost aduse în faţa publicului maghiar de Ansamblul Artistic Profesionist „Mureşul” din Tîrgu Mureş. Spectacolul de gală al festivalului a avut loc în zilele de 13 şi 14 iulie, în cadrul Jocurilor în Aer Liber din Piaţa Dom, spectacol grandios regizat şi coregrafat de maestrul Novák Ferenc, cunoscutul „Novák Tata”, în vârstă de 80 de ani.
La festivalul internaţional de dansuri populare, România a fost reprezentată prin secţia română a ansamblului de dansuri populare „Mureşul” din Tîrgu Mureş. În timpul desfăşurării festivalului, ansamblul român a avut-o ca ghid şi traducător pe profesoara Ana Ruja din Micherechi.
Festivalul a fost compus din două părţi: în prima parte, care a început pe 6 iulie, ansamblul Mureşul şi celelalte echipe din alte ţări străine şi-au prezentat dansurile publicului din Seghedin, dar au dansat şi prin satele din apropierea oraşului. A doua parte a festivalului a fost compusă din repetiţiile intensive ale tuturor ansamblurilor participante la gala festivalului. „La repetiţiile de pe scena din piaţa Dóm am stat cu ei până în zori. Din cauza caniculei, repetiţiile se ţineau seara târziu. A fost o muncă de echipă, unde 300 de dansatori au învăţat unii de la alţii şi de la maestrul Novák Ferenc. Membrii ansamblului Mureşul, 35 la număr, au fost cazaţi la căminul de studenţi Károlyi şi aveau vârste diferite, unii erau de vârsta de liceu, chiar în timpul şederii lor la Seghedin au primit veşti despre notele pe care le-au luat la bacalaureat, iar alţii au fost deja maturi. Ansamblul din România a fost primit cu multă laudă, publicul a fost încântat de profesionalismul lor. Punctul culminant al festivalului a fost când cei peste 300 de dansatori şi-au prezentat, pe scena cu trei etaje, în faţa celor peste 4.000 de spectatori, dansurile lor minunate. A fost înălţător şi totodată emoţionant să vezi dansând împreună peste 300 de dansatori, indiferent de naţionalitate. Mă bucur mult că am fost alături de prietenii mei din Tîrgu Mureş la un festival cu renume internaţional, plin de dansatori profesionişti”, ne-a mărturisit Ana Ruja din Micherechi.
A.C.

Comentarii