Ştiri pe scurt…

Seghedin
Marţi, 28 august, de la ora 17.00, la Cinema Grand Cafe din Seghedin, Filiala Seghedin a ICR Budapesta încheie, la Film românesc la ora 5, seria Cinemateca Film Club cu „Darclee”, un film românesc de arhivă, ultimul din ciclul dedicat marilor personalităţi ale artei româneşti.

Micherechi
În perioada 31 august şi 1–2 septembrie, Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria, Parohia ortodoxă şi Şcoala generală din Micherechi organizează o tabără de religie. Tabăra va cuprinde programe duhovniceşti şi alte activităţi, într-una din zile se va organiza un pelerinaj la Mănăstirea Izbuc, care va continua cu o excursie la Stâna de Vale.

Bichiş
Hramul Bisericii „Naşterea Maicii Domnului” din Bichiş va fi sărbătorit, joi, 6 septembrie. Sfânta Liturghie Arhierească va fi săvârşită de Preasfinţitul Părinte Episcop Siluan, alături de alţi preoţi din Ungaria şi România. Liturghia va începe la ora 10.00.

Apateu
Pentru a da slavă lui Dumnezeu pentru realizările care au reuşit să se facă la biserica din Apateu, în data de 22 septembrie, chiar la zece ani după târnosirea bisericii, la Apateu va avea loc o sărbătoare, care dimineaţa va începe la biserică cu Sfânta Liturghie Arhierească oficiată de Preasfinţiul Părinte Episcop Siluan şi un sobor de preoţi, ne-a informat preotul paroh Origen Sabău.

Micherechi
Primăria localităţii Micherechi organizează, în perioada 7–8 septembrie, cea de-a zecea ediţie a Festivalului Castraveţilor. Programul organizat pentru sărbătoarea localităţii cuprinde spectacole şi multe concerte, care au loc pe scena amplasată în mijlocul satului. Iubitorii folclorului românesc vor avea parte de programe folclorice, în prima seară de la ora 23.00 va avea loc un concert cu Lucian Şereş şi prietenii săi, precum şi un concert cu trupa Autentic (asigurat de DRP Bucureşti). În după masa celei de-a doua zi va cânta pentru românii din Micherechi Cristian Pomohaci (sponsor ICR Budapesta, filiala Seghedin), iar pe tot parcursul zilei vor urca pe scenă mai multe formaţii ungureşti cu muzică de petrece şi uşoară.

Comentarii