Editorial – Mai au vreun rost balurile româneşti?

Luna februarie înseamnă pentru noi de peste 30 de ani perioada balurilor româneşti. Organizate la început cu mare însufleţire, fiind acestea printre puţinele ocazii la care se întâlneau românii şi se distrau pe muzică românească, azi aceste baluri au ajuns plictisitoare, organizate mai mult din obligaţie, adică numai ca să nu se întrerupă aşa zisa tradiţie… Mai are oare rost „păstrarea tradiţiei”, când lumea s-a schimbat în toţi aceşti ani cu 360 de grade.
Azi oamenii se adună de obicei la baluri de caritate, cu scopul de a ajuta vreun spital de copii sau vreo fundaţie şcolară. Aceste petreceri au un scop clar: adunarea fondurilor. Care să fie scopul unui bal românesc? Vă rog să vă gândiţi bine înainte de a răspunde prea repede! Răspunsul automat al multora probabil ar fi ca să se întâlnească românii, să danseze şi să cânte româneşte, să mănânce bucate româneşti, etc. Şi aşa ar fi normal. Eventual să se mai şi bucure de vreo formaţie sau vreun solist de muzică populară din România. În mod normal aşa ar trebui să fie, dar cum la noi multe lucruri nu sunt normale… La balurile noastre “româneşti” se dansează ungureşte şi ţigăneşte, formaţiile de obicei sunt ungureşti dar care ştiu (ştiu?) să cânte şi româneşte, mâncarea nu merită nici măcar amintită. Atunci ce să-i mai atragă aici pe români, că de întâlnit se pot întâlni mult mai uşor decât pe vremuri.
Din obligaţie sau din musai nimănui nu-i place să participe niciunde. Şi asta se vede clar la balurile din ultimii ani. La Micherechi, în cel mai românesc sat din Ungaria (cum ne place să-i spunem, sperăm să şi fie aşa), de ani buni nu mai au succes balurile româneşti. Au trecut de mult anii 1990, când casa de cultură a satului era neîncăpătoare de românii care vroiau s-o vadă cu propriii lor ochi pe Irina Loghin sau pe careva Florică din Bihor şi să se distreze până în zori pe muzica lor românească. Atunci biletele se vindeau ca pita caldă… Azi, nici pe gratis nu se duc micherechenii la bal. Greu poate fi uitat şi acel bal din Jula care îl avea ca oaspete de onoare pe actorul Florin Piersic. Şi câtă eleganţă aveau acele baluri, ţinute la elegantul hotel Erkel. Trecut-au însă acei ani de mult. Lumea s-a schimbat şi ar cam trebui să ne dăm seama de asta.
În locul balurilor de odinioară, azi ne distrăm la tot felul de festivaluri, de castraveţi, de pogăciţe, de pălincă, etc. Apropo, pe vremuri oamenii se distrau iarna, în perioada dintre Crăciun şi postul Paştelui, că doar atunci nu aveau ce face, în restul anului nu prea le ardea de chirvai şi de distracţie, că aveau mult de lucru.
Trecut „glorios” ştim că au balurile noastre româneşti, dar viitor? Mai au ele capacitatea de a se reînnoi, de a oferi publicului ceva atrăgător? În felul lor de acum, pline de praf şi de plictiseală, nu prea au niciun rost. Iar ca să nu fim acuzaţi că suntem prea negativişti, iată şi câteva idei pentru viitorii organizatori: la Micherechi s-ar putea face, de exemplu, un bal la care să fie invitaţi să danseze “mânânţălu” toţi sătenii care ştiu să danseze şi cât mai multe ore fără întrerupere. Un fel de încercare pentru a intra în Cartea Recordurilor. Dar la fel s-ar putea face şi la Chitighaz sau Aletea, unde încă foarte mulţi săteni cunosc dansurile locale româneşti. Cu „balul pe ţară” aş începe, în primul rând, prin a-i schimba numele idiot, care pe româneşte nu înseamnă nimic. L-aş numi simplu: „balul românilor din Ungaria”, aşa cum de fapt ar trebui să fie. La acest bal ar trebui să fie invitat un nume mare din România, un interpret sau o formaţie de seamă, care să atragă românii din diferite sate ca un magnet la acest eveniment şi nu câteva nume obscure din eterna Lipovă. Cel mai elegant şi atractiv bal românesc este (şi ar trebui să şi rămână) cel din Budapesta, care de câţiva ani încoace se organizează în impozantul Hotel Gellért, un loc însemnat pentru trecutul românilor. (Ştie cineva de ce? Pentru că acolo a fost cartierul general al armatei române în vrednicul de amintire an 1919.)
Dacă nu se şterge anual praful de pe aceste baluri, ele devin tot mai plictisitoare şi absolut fără niciun rost.
Eva Şimon

Comentarii