14 feb. 2013

În loc de editorial - Toată lumea fericită şi cu lacrimi pe obraz

O ştire de ultima oră: comuna Micherechi din Ungaria, o localitate majoritar românească se va înfrăţi în curând cu oraşul secuiesc Sfântu Gheorghe (Sepsiszentgyörgy), capitala judeţului Covasna, din România, cu o populaţie majoritar maghiară (adică, mai corect: secuiască). Cei doi primari s-au înţeles despre asta la sfârşitul săptămânii trecute, pe facebook.
Înfrăţirea se va face în cel mai scurt timp pentru a se putea pregăti pentru o mare festivitatea comună (ce se va face, bineînţeles, cu sprijin obţinut din proiecte europene): 576 ani de la legarea pactului Unio Trium Nationum din anul 1437, prin care nobilii maghiari din acele vremuri au atestat că numai 3 naţiuni sunt privilegiate: maghiarii, secuii şi saşii. E adevărat că, prin această lege, românilor li s-au interzis toate drepturile politice, dar din simpatie şi din solidaritate faţă de secui, românii din Micherechi vor sărbători alături de aceştia faptul că ungurii au confirmat, acum 576 de ani, că secuii sunt altceva decât ungurii. Festivitatea comună va avea ca loc de desfăşurare centrul comunei Micherechi, pentru ca evenimentul să nu fie deranjat de elemente extremiste româneşti, şi să poată fi sărbătorit cu cel mai mare fast. Cu această ocazie, drapelul secuiesc se va arbora pe toate instituţiile din sat, inclusiv pe biserica ortodoxă care priveşte zilnic către statuia Sfântului (şi ortodox) István al ungurilor, plus pe toţi stâlpii de curent electric, de la intrarea până la ieşirea din sat. Şi invers. Adică, şi de la ieşire până la intrare.
Din cealaltă jumătate a banilor (pentru că se vor împărţi jumi-juma, ca fraţii buni) obţinuţi din fonduri europene, secuii din Sfântu Gheorghe, în frunte cu primarul şi cu preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, îi vor găzdui pe micherecheni, în cursul acestei veri, când vor sărbători împreună 418 ani de la bătălia de la Călugăreni, din 23 august 1595, a lui Mihai Viteazul cu oştile otomane ale lui Sinan Paşa. Festivitatea va debuta cu depunerea de coroane la statuia lui Mihai Viteazul din centrul oraşului Sfântu Gheorghe, urmată de un marş stradal. După mărşăluirea călăreţilor secui, înţoliţi în frumoasele lor costume populare, vor evolua dansatorii populari din Micherechi în paşi de mânânţăl (tot în costume ungureşti). Bineînţeles, în semn de respect maxim faţă de românii din Micherechi, şi primarul din Sfântu Gheorghe va da poruncă să se arboreze drapelul Micherechiului pe toate instituţiile din oraş, plus pe toţi stâlpii de curent electric, de la intrare până la ieşire. Şi invers. Adică, şi de la ieşire până la intrare.
Ce stă, de fapt, în spatele recentei hotărâri de împrietenire? Nişte scopuri şi obiective clare. 1. Conducerea comunei Micherechi nu vrea să se împrietenească cu UDMR-ul, pentru că ei au deja prieteni în Ungaria, fiind prieteni de suflet (şi de afaceri) cu Kreszta Trajan, preşedintele AŢRU. Micherechenii nu vor să deranjeze nicidecum această legătură împletită cu mii de noduri. 2. Prin acest pact româno-secuiesc, micherechenii şi secuii se vor solidariza în toate luptele lor pentru asigurarea drepturilor lor de către politicienii din cele două capitale, Bucureşti şi Budapesta. Când primăria din Micherechi va avea nevoie de bani pentru şcoala românească din sat, secuii să facă o mică diversiune cu autonomia, pentru că aşa presa, opinia publică şi autorităţile române îşi aduc brusc aminte de românii din Ungaria. Iar când secuii din Sfântu Gheorghe nu vor mai avea bani pentru a plăti croitoriile de la care au comandat noi drapele secuieşti, să blocheze micherechenii graniţa cu Salonta, ca să aibă motiv secuii să se plângă la Bucureşti.
Numai într-un singur punct nu au reuşit încă să se înţeleagă: cine să fie patronul spiritual al manifestărilor comune? Angela Merkel sau François Hollande? Voi, ce credeţi?
Eva Şimon
* Această scriere este un pamflet şi trebuie tratată ca atare.

4 comentarii:

  1. Cautam colaboratori in domeniul telecomunicatilor!
    Ce oferim:
    1. PENTRU PARTENERI: o afacere proprie, la cheie (in franciza), devenind, astfel, dealeri cu licenta internationala (activitate exclusiv on-line) pagina web, suport, fara target lunar, pana la 9 surse de venit in companie, venit pasiv cat si bonusuri.
    2. PENTRU INVESTITORI: posibilitatea de a investi in pachete de optiuni/actiuni (firma urmand a fi listata la Bursa din New York)
    3. PENTRU CLIENTI : servicii de teleconferinta, videoconferinta, telefax, voicemail, convorbiri telefonice gratuite si nelimitate in reteaua proprie (interna si internationala), convorbiri internationale fara taxa roaming catre alte retele, precum si posibiltatea de a deveni, daca doresc, parteneri ai firmei. Teleconferinta zilnic la orele 20.00, ora Romaniei: www.anymeeting.com/NeccTelecom1. Link de publicitate si inscriere: http://MCESAR-DORINEL.lv7global.com

    RăspundețiȘtergere
  2. INCORECT! "majoritar maghiară (adică, mai corect: secuiască)" Asta este o ineptie fara margini.

    MAGHIARII NU SUNT SASI!

    RăspundețiȘtergere
  3. "...576 ani de la legarea pactului Unio Trium Nationum din anul 1437, prin care nobilii maghiari din acele vremuri au atestat că numai 3 naţiuni sunt privilegiate: maghiarii, secuii şi saşii. E adevărat că, prin această lege, românilor li s-au interzis toate drepturile politice, dar din simpatie şi din solidaritate faţă de secui, românii din Micherechi vor sărbători alături de aceştia faptul că ungurii au confirmat, acum 576 de ani, că secuii sunt altceva decât ungurii..."

    Évike, olvasva a fentieket, azt hiszem, hogy Te Szegeden többet jártál az egyetem mellé, mint bele.
    Azt írod, hogy a méhkeréki románoknak, sajnos, szolidaritásból részt kell venniük azon a közös sepsiszentgyörgyi ünnepségen, amelynek keretében az erdélyi románság jogfosztottságát kimondó Unio Trio Nationum történelmi eseményt ünneplik meg, a székelyekkel együtt, akik, szerinted, nem magyarok.

    Okulásul a hozzád hasonló, külföldről is fizetett agitátoroknak: ha ismernéd valójában, hogy mi is volt az Unio Trio Nationum, akkor nyilván azt is tudnád, hogy annak szövetségnek nem volt semmilyen románellenes jellege. A három privilegizált társadalmi csoport (de ne etnikai értelemben vett natio) csoportba a szabad jogállásúak, a nemesek és szász városlakók tartoztak. Ugyanúgy részese volt az erdélyi román és magyar nemes, s ugyanúgy nem tartozott közéjük a magyar és a román jobbágy. A kor szellemének megfelelően, ez utóbbiak, etnikai hovatartozástól függetlenül, nem bírtak politikai jogokkal.
    A nacionalizmus, Évike, a francia forradalommal vette kezdetét, amire ugyebár, picikét később került sor.
    (No, ha már annyira elégedetlenkedsz a fentiek miatt, mond csak, kaptál-e meghívót arra a Budapesti ünnepségre, amelyen a sz.t. Medgyessy miniszterelnök parolázott Nastase román miniszterelnök-fajtársaddal, december 1-jén, mikor is Magyarország trianoni szétdarabolását ünnepelték nagy egyetértésben?)

    Ja, azt még írod, hogy a méhkerékiek a székelyekkel (akik, ahogy írod, ugyebár nem magyarok), közösen megünnepelik Mihai Viteazul havaselvi marhakereskedő-vajda és törökbarát báburalkodó havaselvi (calugareni-i) győzelmét, amikor az erdélyieknek köszönhetően a vajda odavert Szinán pasa seregének.
    No de kérdem: mi közük a székelyeknek ehhez a vajdához? Miért kellett nekik a méhkeréki román delegációval együtt ünnepelni egy számukra teljesen idegen zsoldosvezér (és utóbb Erdély-fosztogató) győzelmét?

    Hölgyikém, te a székely autonómiáról mint, magyarországi románellenes diverzióról beszélsz. Melyik "szolgálat" (idézet tőled) zsoldjában állsz?

    RăspundețiȘtergere
  4. S aki még nem tudná, e közpénzből is fizetett hölgy magyarellenes szerzeményeit előszeretettel közlik a romániai durván szélsőséges sovén és xenofób, ultraortodox portálok és szervezetek, mint például a zsidó- és magyargyilkos II. világháborús Vasgárda mai követői.

    Egyébként, mit vétettek neked, magyarországi románnak, az erdélyi/határontúli magyarok, hogy ennyire gyűlölöd őket?
    Mit vétettek neked honfitársaid, akik adóforintjaikból pénzelik egy pár oldalas lázító lapocskádat?
    Mi vétettek neked, hogy a magyar szimbólumokat "baromságoknak" titulálod, amolyan "micisapkás, bőgatyás és barackfütyülős" szellemben?

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...