29 mar. 2013

Editorial – Papa, Patriarhul şi Paştele

Noul Papă de la Roma, Jorge Bergoglio, este primul Papă din istoria Bisericii Catolice care şi-a ales numele pontifical de Francisc, în memoria Sfântului Francisc de Assisi, care în secolul al XIII-lea a vrut să reconstruiască Biserica, divizată la fel ca în prezent, şi a lucrat pentru pace şi respect faţă de natură. Papa Francisc, episcopul Romei, primul Papă iezuit, primul Papă sud-american, a fost sărbătorit marţia trecută, 19 martie, de miile de participanţi sosiţi la Vatican din toate colţurile lumii.
Caracterul istoric al evenimentului a fost dobândit şi prin participarea la întronizarea Suveranului Pontif, în premieră, a Patriarhului ecumenic Bartolomeu I de la Patriarhia de Constantinopol. Acesta a afirmat că prezenţa sa la Vatican este una istorică şi exprimă importanţa atribuită de el însuşi relaţiilor amicale dintre cele două Biserici. Trebuie neapărat subliniat că de la Marea Schismă din 1054, când s-a despărţit Biserica din Orient de cea din Occident, niciun Patriarh de la Constantinopol nu a fost prezent la întronizarea vreunui Papă. Aşteptăm să vedem dacă vor veni vremuri noi, vremuri de unitate spirituală între cele două Biserici… Un lucru este sigur: gestul lui Bartolomeu I a fost unul istoric. Patriarhul ecumenic, liderul moral al Ortodoxiei, a păşit în „Cetatea eternă”, Roma. Şi asta s-a întâmplat tocmai în Postul Paştilor, perioada cu cea mai mare încărcătură spirituală de peste an.
La acest sfârşit de săptămână, catolicii sărbătoresc deja Paştile, iar ortodocşii abia de câteva zile au început postul de 40 de zile. Iată una dintre diferenţele celor două Biserici. În acest an, între Paştele catolic şi cel ortodox sunt cinci săptămâni, cea mai lungă perioadă care se poate întâmpla. Au existat, în decursul istoriei bisericeşti universale, mai multe tentative de a sincroniza data Sfintelor Paşti. Ultima încercare a fost în 1997, în Siria, la Alep, unde a avut loc o mare adunare creştină. Probabil mai sunt nevoie de multe astfel de întâlniri, ca să se ajungă odată la o înţelegere în acest sens. Sărbătorirea la date diferite a Paştilor se explică prin faptul că cele două Biserici lucrează cu calendare diferite. Catolicii stabilesc prima lună plină de după echinocţiul de primăvară folosind o serie de calcule şi tabele ecleziastice, pe când ortodocşii iau ca reper luna plină astronomică.
În Ungaria, majoritatea populaţiei sărbătoreşte Paştele după calendarul catolic, în zilele de 31 martie şi 1 aprilie. Interesant este că şi Biserica Greco-Catolică Maghiară sărbătoreşte tot la acest sfârşit de săptămână, în timp ce, de exemplu, în România, greco-catolicii vor sărbători împreună cu ortodocşii, pe 5 mai.
În fiecare an, când Paştele cade la dată diferită, unii dintre românii din Ungaria sărbătoresc de două ori. „Vina” o dau pe căsătoriile mixte, pe influenţa venită din mediul unguresc, pe faptul că mai târziu nu vor găsi vopsele de ouă la magazine, etc. Motive se găsesc tot timpul. Însă, între respectarea şi asumarea sărbătorilor altora este mare diferenţă. E frumos şi de bun simţ să respecţi sărbătorile altora, dar este la fel de important şi să-ţi cinsteşti sărbătorile tale proprii, lăsate din moşi strămoşi.
Paştele este în primul rând o sărbătoare a credinţei. A credinţei noastre în Înviere. Deci, trebuie să sărbătorim aşa şi atunci când ne spune Biserica de care aparţinem. Paştele se sărbătoreşte din suflet. Nu cu şuncă sau ouă. Şi nici cu apă de colonie.
Până să se înţeleagă Bisericile noastre într-o dată comună, nu ne rămâne decât să luăm la cunoştinţă că următoarele dăţi când vom sărbători Paştile împreună vor fi în anii 2014, în 2017 şi în 2025. Până atunci, rămâne să credem în Învierea Domnului Iisus Hristos, dar la date diferite.
Eva Şimon

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...