29 mar. 2013

Matei Vişniec: Rolul scriitorului este de a demasca răul dintr-o societate, chiar şi una democratică

Joi, 14 martie, iubitorii de literatură de la Budapesta au avut prilejul să se întâlnească cu Matei Vişniec, reprezentant de vârf al generaţiei 80. Vizita sa la Budapesta a fost prilejuită de lansarea cărţii sale „Istoria comunismului povestită pentru bolnavi mintali”, apărută în limba maghiară la editura L’Harmattan şi tradusă cu sprijinul financiar al ICR Bucureşti.
Primul popas a fost făcut la Catedra de limba şi literatura română din cadrul Universităţii ELTE. În prezenţa unui auditoriu numeros, alcătuit din profesori şi studenţi ai catedrei, prof. Tiberiu Herdean a arătat că Matei Vişniec este poet, dramaturg, romancier şi jurnalist, reprezentant de seamă al generaţiei – elită ’80.
În 1987 a părăsit România cerând azil politic în Franţa, unde a devenit cetăţean francez în 1993. În România a publicat până la plecarea sa trei volume de poezii: „La noapte va ninge”, „Oraşul cu un singur locuitor” şi „Înţeleptul la ora de ceai”. Din 1977 a scris piese de teatru care au circulat masiv în mediul literar, dar care au fost interzise pe scenele profesioniste. Tiberiu Herdean a precizat că personal a tradus din poeziile lui Matei Vişniec, astfel că 10 din aceste poezii au fost incluse încă în anul 1986 în volumul bilingv „Vântul care vine”, alături de poeţii: Mircea Dinescu, Nichita Danilov, Dinu Flămând, Alexandru Muşina, Ion Mureşan, reprezentanţi ai generaţiei emblemă care astăzi sunt cunoscuţi ca generatia ’80. Acest volum bilingv de poezii a fost tipărit la Budapesta, ca publicaţie a Uniunii Democratice a Românilor din Ungaria.
Celor prezenţi la catedră, Matei Vişniec a mărturisit: „Sunt un om care a crezut în literatură ca un nebun. Încă de la vârsta de 7 ani am descoperit magia cuvintelor, care puse unele lângă altele creează lumi, universuri. Cred şi azi în literatură. Nu se poate trăi fără ea. Dacă vrem să înţelegem ceva din lume, trebuie să citim. Literatura este cea care ne explică ce e viaţa, destinul”. Scriitorul a vorbit şi despre „Cabaretul cuvintelor. Exerciţii de muzicalitate pură pentru actorii debutanţi”, apărută în decembrie 2012, la Editura Cartea Românească. „O carte în care personajele sunt cuvintele însele. Am considerat că şi cuvântul are suferinţă, adâncime. Dacă am îndepărta gramatica din discursul politic nu ar mai rămâne nimic”.
Matei Vişniec a fost şi invitatul celei de a doua ediţii a Serilor de literatură, organizată de ICR Budapesta, prilej cu care a fost lansată ediţia în limba maghiară a „Istoriei comunismului povestită pentru bolnavi mintali”. La masa rotundă, organizată cu acest prilej, au participat alături de Matei Vişniec, traducătoarea Ana Scarlat, Váradi Péter din partea editurii L’ Harmattan, iar din partea „Teatrului German” din Szekszárd, Frank Ildikó şi actorul Florin Ionescu. Gabriela Matei, moderatorul serii, director ICR Budapesta, a precizat că după căderea comunismului, Matei Vişniec a devenit unul dintre autorii cei mai jucaţi în România, cu spectacole montate pe toate scenele naţionale. Creaţiile sale dramaturgice sunt traduse în peste 30 de limbi, unele dintre ele fiind jucate în teatre importante din Europa. În prezent, Matei Vişniec este membru al Uniunii Scriitorilor din România, dar şi al mai multor uniuni de creaţie din Franţa.
Scriitorul a mărturisit că a avut şansa să facă parte din generaţia ’80, alături de Mircea Cărtărescu, Nichita Danilov, Mircea Dinescu, Alexandru Muşina, Ion Mureşan, Traian T. Coşovei, „cei care au zguduit literatura, au creat o literatură ludică”. A precizat că poeţii şi scriitorii din această generaţie au fost sprijiniţi de critici, editori – a existat o complicitate între mai multe generaţii. Matei Vişniec a arătat că a scris în România, într-o logică de rezistenţă culturală, o literatură codată, alegorică, o literatură cu cheie. „Noi scriam, iar cititorii aveau decodorul. Urgenţa noastră era să scriem o literatură care denunţa, care capta realitatea.” A fost invitat să citească poezia „Corabia”, care în anii ’80 a fost citită la Cenaclul de luni, condus de Nicolae Manolescu. Această poezie a provocat la vremea respectivă un adevărat scandal, prin mesajul său codificat.
Scriitorul a arătat că ajuns în Franţa a realizat că misiunea sa de autor care denunţă prin scris nu s-a încheiat: „Mi-am dat seama că societatea de consum te manipulează cu metode mult mai subtile decât comunismul. În comunism răul era vizibil, era mai uşor să denunţi prostia, stupiditatea, în timp ce acest rău ciudat al capitalismului sălbatic, speculaţia care a cangrenat economia, absurdul societăţii de consum este mult mai greu de denunţat. Rolul scriitorului este de a demasca răul dintr-o societate, chiar şi una democratică. Între perioada din România şi cea din Franţa este o continuitate, numai că adversarul e altul.”
Referitor la „Istoria comunismului povestită pentru bolnavi mintali”, apărută acum şi în limba maghiară, autorul a precizat că a scris-o într-un moment de mare supărare, când şi-a dat seama că procesul comunismului nu a avut loc, a fost abandonat, chiar uitat. Occidentul era prea grăbit, nu prea ştia ce s-a întâmplat. Francezii spuneau că maşina e bună, dar nu a fost bine condusă. Matei Vişniec a arătat că nu era problema procesului oamenilor, ci al doctrinei. „În mijlocul doctrinei ceva nu-i în regulă. De aceea, nu funcţionează nicăieri, nici în Europa, nici în Asia, nici la eschimoşi.”
Gabriela Matei a prezentat-o publicului pe Frank Ildikó, directorul Teatrului German din Szekszárd, care a inclus în stagiunea 2012–2013 şi piesa „Paparazzi” de Matei Vişniec. Frank Ildikó a arătat că a creat la Szekszárd un atelier european, care reuneşte actori români, maghiari, germani din mai multe centre culturale.
Actorul Florin Ionescu de la Teatrul German din Szekszárd a recitat un fragment din „Istoria comunismului povestită pentru bolnavi mintali”. Cu talentul său a reuşit să redea în mod fidel atmosfera din anii dictaturii comuniste din România.
În încheiere, invitatul serii a arătat: „Noi, cei din Europa de Răsărit, trebuie să ne eliberăm de complexe. În aceste ţări sunt multe talente deosebite, e o viaţă culturală mai palpitantă decât în occidentul obosit. Omul are nevoie şi de rădăcini şi de aripi. Eu mi-am găsit aripi în Franţa, dar rădăcinile îmi sunt româneşti.”
Gabriela Enea Elekes

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...