Cântări pascale învăţate de credincioşii din Săcal

În Săptămâna Mare, mai mulţi credincioşi din Săcal şi-au exprimat dorinţa de a face repetiţii atât la cântările care compun Prohodul Domnului, creaţie liturgică care se cântă la Mormântul Domnului de la denia din Vinerea Mare, cât şi la cântările pascale. Astfel, înainte de Sfintele Paşti, parohul bisericii din Săcal, pr. Ionuţ Negrău, înconjurat la aceste întâlniri pe lângă credincioşi şi de membrii asociaţiei româneşti din Săcal, recent înfiinţată, a învăţat credincioşii să cânte cântările de la slujbele din Săptămâna Mare. Astfel de întâlniri sunt binevenite pentru universul lăuntric al credincioşilor, spre existenţa lor spirituală şi, mai ales, sunt cu atât mai binevenite în viaţa parohiilor ortodoxe româneşti din Ungaria. Tot în Săptămâna Mare, la biserica din Săcal au asistat într-o zi la slujbă şi copiii de la şcoala generală din localitate.
A.B.

Comentarii