Există în ziua de azi tineri care îşi aleg locul de muncă în funcţie de recompensele salariale sau de oportunităţile pe care jobul le oferă. Sunt însă destule persoane care nu au considerat prioritare în alegerea meseriei aceste considerente, ci şi-au urmat pasiunea. Este şi cazul etnografei Renata Rocsin din Jula, care a primit recent îngrijirea colecţiei Muzeului „Erkel Ferenc” din Jula, după plecarea de la acest post a directoarei Emilia Martin. Renata Rocsin a terminat Facultatea de Etnografie şi Antropologie din cadrul Universităţii din Seghedin, în luna ianuarie a acestui an. Din luna aprilie este etnograf al Muzeului „Erkel Ferenc” din Jula, care funcţionează în cadrul instituţiei culturale orăşeneşti. Despre alegerea acestei meserii şi despre pasiunile sale, am stat de vorbă cu tânăra etnografă la doar câteva săptămâni după preluarea postului.
– Eram doar o copilă, când am urcat în podul bunicii pentru a căuta ceva interesant. Acolo am aflat obiecte vechi, de mai bine de 100 de ani, război de ţesut, obiecte vechi, ceramică, etc. Bunicii mi-au povestit despre obiectele acestea, despre rolul important pe care îl avea războiul de ţesut în tinereţile lor şi despre timpurile şi obiceiurile când ei erau tineri. Mi-a plăcut foarte mult să-i ascult… La liceu, printre obiectele mele preferate a fost cultura şi civilizaţia românească. Pentru mine a fost foarte interesant să învăţ despre modul de trai, despre obiceiurile şi ocupaţiile strămoşilor noştri, despre cultura şi tradiţiile lor.
Deja de 17 ani dansez dansuri populare, iar cel mai mult îmi plac dansurile populare româneşti din Ungaria, mai precis dansurile din Micherechi şi Aletea. Cred că toate aceste lucruri m-au motivat să mă înscriu la universitate, să devin etnograf. Sunt foarte bucuroasă de alegerea mea.
– Ce înseamnă pentru tine această profesie şi locul de muncă pe care l-ai ocupat recent la muzeul din Jula?
– Din păcate, în vremurile noastre cultura a ajuns pe planul al doilea. Mulţi sunt de părere că muzeul, mai precis depozitul muzeului, este un loc întunecat, plin de vechituri prăfuite, dar eu mă simt bine în atmosfera aceasta. Pentru mine, obiectele acestea povestesc despre istoria, cultura şi obiceiurile strămoşilor noştri. Mă interesează cine, când, cum şi pentru ce le-au folosit, şi ce obiceiuri se pot lega de ele. După plecarea directoarei Emilia Martin, am preluat îngrijirea colecţiei Muzeului „Erkel Ferenc”. Mă simt norocoasă că aşa repede am găsit acest loc de muncă. Sunt onorată că am primit acest post, dar totodată îmi pare rău că nu am avut posibilitatea să lucrez împreună cu doamna director mai mult timp ca să învăţ de la ea cât mai multe. Mă simt foarte bine aici, colegii sunt amabili, mă ajută foarte mult şi sunt şi aproape de casă. În acest sens am obişnuit să glumim cu părinţii acasă pentru că în copilărie eram în vecinătate cu grădiniţa şi şcoala pe care le-am frecventat, precum şi muzeul e la cinci minute de mers pe jos.
– Cred că în această meserie trebuie să existe şi o mare pasiune pentru ceea ce faci. Ce te preocupă mai mult?
– Cel mai aproape de mine stau dansurile populare ale românilor din Ungaria şi obiceiurile legate de acestea. Doamna Emilia Martin, fosta directoare a muzeului, împreună cu alţi etnografi au cercetat aproape toate lucrurile despre românii din Ungaria, astfel şi despre dansurile acestei comunităţi. Din acest motiv, scopul meu este să mă implic în cercetarea schimbărilor care au intervenit în obiceiurile strămoşilor, în ce mod mai persistă ele mai departe şi în zilele noastre.
– Care este sarcina ta la locul de muncă?
– Din luna ianuarie a acestui an, Muzeul „Erkel Ferenc” aparţine de firma „Gyulai Kulturális és Rendezvényszervező Nonprofit Kft”. Pentru aceasta, prima sarcină a mea ar fi inventarul, care nu este un lucru simplu. Colecţia de etnografie constă din mai mult de 10.000 de obiecte, şi atunci încă nici nu am vorbit despre colecţia istorică şi arheologică. Din păcate, sunt obiecte care sunt greu de identificat, pentru aceasta inventarul va dura mult timp.
– Legat de comunitatea românească, doreşti să te implici sau să ajuţi acţiuni ale românilor din Ungaria? Dacă da, la ce te-ai gândit?
– Eu şi până acum am participat la foarte multe acţiuni organizate de românii din Ungaria şi voi participa şi pe mai parte cu mult drag.
– Ce alte pasiuni, preocupări ai în timpul liber şi eventual planuri pentru viitor?
– Pasiunea mea cea mai mare este dansul popular. Mă simt foarte bine în preajma colegiilor mei de dans. Sunt bucuroasă că am posibilitatea să lucrez aici, pot să zic că munca îmi este totodată şi pasiunea. Am multe planuri, printre care mi-ar plăcea să am posibilitatea să mă implic şi pe plan cultural, şi să studiez mai amănunţit istoria şi obiceiurile românilor din Ungaria.
A. Butar
Comentarii
Trimiteți un comentariu