Pe 24 iunie, îmbrăcaţi-vă în ie românească!

Pe 24 iunie 2013, în preajma solstiţiului de vară, vom celebra prima Zi Universală a Iei şi o veche sărbătoare românească, Sânzienele. Cu aceasta ocazie, Echipa „La blouse roumaine” îşi doreşte să redescopere tradiţiile româneşti autentice, să le reînvie şi să le transmită mai departe.
Cum sărbătorim Ziua Universală a Iei? – pune întrebarea Echipa „La blouse roumaine” care are o pagină specială pe Facebook. „Ne îmbrăcăm în ie sau cămaşă tradiţională românească albă, ne fotografiem şi încărcăm pozele pe pagina de facebook. Cea mai reprezentativă imagine o punem ca fotografie de profil, specificând locul prin butonul de locaţie, care există la fiecare imagine. Această fotografie trebuie postată apoi pe pagina de facebook «La blouse roumaine», unde va exista o aplicaţie prin care se vor putea vizualiza toate pozele de pe mapamond, îmbrăcând pentru o zi planeta în ie.”
Pregătirile pentru Ziua Universală a Iei vor începe la apusul soarelui pe 23 iunie, pentru că, potrivit tradiţiei româneşti, atunci începe şi noaptea magică de Sânziene. Odată cu Ziua Universală a Iei vom sărbători şi Sânzienele, un bun prilej pentru a promova o minunată tradiţie românească în lume.
„Împreună putem transforma ia românească în brand de ţară”, concluzionează Echipa „La blouse roumaine”.

Comentarii