Obţinerea unei burse doctorale în cadrul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu mi-a oferit posibilitatea de a cerceta cultura şi civilizaţia românilor din afara graniţelor ţării. Colaborările mai vechi şi fructuoase cu doamna Emilia Martin m-au făcut să aleg, pentru început, zona Jula – Bichişciaba, efectuându-mi stagiul sub îndrumarea specialiştilor de la Muzeul „Munkácsy Mihály”. Şederea la doamna Cornelia Taga, care ştie foarte bine limba română, colaborarea cu Uniunea Culturală a Românilor din Ungaria şi cu redacţia „Foaia românească”, vizitarea satelor din împrejurimi, dar şi primirea deosebită şi ajutorul de care m-am bucurat din partea echipei condusă de domnul Miklós Cseri de la Muzeul Ungar în aer liber din Szentendre, m-au făcut să mă simt aproape ca acasă. Pentru complexitatea şi interdisciplinaritatea cercetărilor am ales să merg şi în Cehia, la Muzeul în aer liber al Valahilor din Rožnov pod Radhoštěm. În urma discuţiei cu doamna muzeograf Alena Divinová am aflat lucruri interesante despre care merită să precizăm câteva aspecte.
Este bine cunoscut faptul că termenul de valah era folosit încă din evul mediu cu referire la populaţia de origine română stabilită de-o parte şi de alta a Dunării. Ungurii foloseau pentru valah termenul de Oláh. Valahii, ale căror principale ocupaţii erau agricultura şi păstoritul, au avut o puternică influenţă socială, culturală şi lingvistică asupra populaţiei din regiunea Moravia-Silezia, partea de est a acesteia fiind denumită, ulterior, Valahia.
Despre Rožnov pod Radhoštěm – recunoscut pentru zerul cald de oaie care vindeca bolile de plămâni – se spune că este inima Valahiei, un fel de Valahia în miniatură, datorită întemeierii localităţii odată cu prima colonizare a valahilor veniţi în secolul al XIII-lea din sudul României. Începând cu secolul al XVI-lea, valahii au avut un rol esenţial în dezvoltarea civilizaţiei pastorale din preajma aşezării Rožnov, pe Munţii Radhošť şi Černá, păstoritul intrând în declin în secolul al XIX-lea, odată cu importul de lână şi bumbac. Monumentele de arhitectură pastorală au atras atenţia fraţilor Jaroněk – fondatorii Muzeului Valahilor – care au decis, în 1925, după modelul primului muzeu în aer liber din lume, Skansen din Stockholm, să salveze construcţiile tradiţionale prin transferul acestora în parcul municipal.
În prezent, Muzeul Valahilor este alcătuit din trei sectoare. Primul este reprezentativ pentru arhitectura din lemn de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, a oraşelor din Moravia locuite de valahi. Al doilea sector, iniţiat în 1962 şi deschis pentru public în 1972, redă foarte bine imaginea unui sat de valahi din Moravia secolelor XVIII–XX şi pune accent pe revigorarea meşteşugurilor tradiţionale şi a artei populare, pe cultivarea pomilor fructiferi şi pe prelucrarea după reţete arhaice a lânii şi a laptelui de oaie. Cel de-al treilea sector sugerează diversitatea ocupaţională a valahilor prin reconstituirea unei văi a morilor de apă: mori pentru făină, pentru prelucrarea lânii, pentru tăiat lemne, pentru forjarea fierului brut şi pentru realizarea uneltelor din fier, toate fiind încă funcţionale.
Muzeul Valahilor este un ansamblu unic de gospodării, clădiri de utilitate publică şi monumente de tehnică tradiţională, care reuşeşte să redea identitatea valahilor, modul de viaţă al acestora, evoluţia arhitecturii de lemn, a tehnicilor de construcţie, relaţia dintre om şi mediul înconjurător, specificul ocupaţional, dezvoltarea meşteşugurilor casnice şi a celor specializate.
Andreea Buzaş
Comentarii
Trimiteți un comentariu