6 mai 2013

Toaca, lemnul ce vibrează a credinţă

Pentru al şaselea an, în comuna timişeană Giroc se va da startul Festivalului „În glas de toacă”, ce lansează şi o invitaţie pentru toţi doritorii să-şi măsoare talentul în mânuitul ciocănelelor de lemn. Evenimentul se deschide marţi, 30 aprilie, când aproximativ 50 de persoane vor intra în concurs pentru a bate toaca. Prima zi a Festivalului „În glas de toacă” se va desfăşura în grădina de vară a Căminului Cultural din Giroc, jud. Timiş. Acolo vor fi pregătite, la fel ca în ultimii cinci ani, 33 de toace, asemenea numărului anilor petrecuţi de Isus Hristos pe Pământ. Pentru prima dată în istoria festivalului va participa şi un mic grup de credincioşi ortodocşi români din Ungaria, conduşi de părintele Visarion. Despre plecarea copiilor din Micherechi la Giroc, despre toacă şi despre ce reprezintă acest rit am stat de vorbă cu părintele Visarion.


– Vom participa la festivalul de toacă cu doi copii din clasa a şasea de la şcoala generală din Micherechi, cu Vasile Martin şi Maria Ţârlea. Am ales doi copii care mi s-au părut cei mai serioşi şi care cu orice preţ veneau la orele de religie, chiar dacă aveau alte activităţi la care colegii lor mergeau. Un alt motiv pentru care am ales să merg doar cu doi copii este faptul că în scurtul timp pe care îl avem la dispoziţie cred că e imposibil să-i învăţ pe mai mulţi. Astfel am ales pentru anul acesta doi, iar anul viitor mai vedem.
– Aveţi la Micherechi o toacă? Ştiau copii despre acest ritual?
– Da. Copiii ştiau că la Paşti se bate toaca, iar când i-am întrebat dacă au bătut toacă erau tare încântaţi şi spuneau că în fiecare an merg de Paşti la biserică şi bat toaca. Doar că trebuie să învăţăm anumite ritmuri ale bătutului toacei, nu putem bate la întâmplare. La festival vor fi totuşi, cu siguranţă, alţii mai buni decât noi şi mergem să reprezentăm comunitatea din Micherechi şi comunitatea românească din Ungaria.
– Unde exersaţi cu ei?
– Vom bate toaca la biserica ortodoxă din Micherechi. Tocmai recent s-a montat toaca şi abia aşteptăm să o inaugurăm.
– După cum spuneaţi, toaca nu se bate la întâmplare. Acest ritual reprezintă o rugăciune a mâinii şi a inimii şi este folosită mai ales la mănăstire în mediu monahal. Vă rog să ne spuneţi de ce se bate toaca, acest lemn care vibrează a credinţă?
– Toaca este unul dintre simbolurile marcante ale Bisericii Ortodoxe. Cântecul ei tânguitor este o invitaţie pe care nu o poţi refuza, este ca o rugăciune mistică ce se înalţă spre Ceruri spre a-L slăvi pe Dumnezeu. La începutul creştinismului, toaca însemna mijlocul cel mai simplu şi mai uşor de a chema pe creştini la sfintele slujbe, îndeplinind acest rol atunci când clopotele încă nu existau. Precum icoanele, sculptura bisericească sau veşmintele liturgice nu sunt făcute la întâmplare, ci după un anumit tipic, aşa şi toaca nu se face la întâmplare. După tradiţia creştină, toaca se face din lemn de paltin sau cireş, iar ciocănelele se fac întotdeauna din lemn de esenţă tare (corn, salcâm, carpen etc.). În primele veacuri, când creştinii erau persecutaţi, chemarea la sfintele slujbe se făcea personal, adică fiecare chemând la slujbă pe ai săi, la ora şi locul hotărât, în ascuns de frica prigonitorilor. După încetarea persecuţiilor, chemarea la sfintele slujbe a început să se facă prin anumite mijloace specifice, astfel preluând unele dintre instrumentele evreilor ca legătură cu neamul lui Hristos creştini au întrebuinţa pentru o perioadă instrumentul numit „tuba”, acesta era un fel de trâmbiţă mai mică. Dar această tubă nu scotea nişte sunete prea odihnitoare, şi astfel la scurtă vreme a fost înlocuită cu ciocanele din lemn. Adică, cu aceste ciocane se lovea în uşile creştinilor, într-un mod liniştitor şi aşa se anunţa începerea sfintei slujbe. De la bătaia în uşa fiecăruia s-a ajuns la bătaia într-un lemn special lucrat printre casele creştinilor sau din turla bisericii. Aceasta avea să fie numită toacă. Prima atestare documentară despre toaca folosită de creştini o avem din secolul al IV-lea. În 638, Sf. Sofronie, patriarhul Ierusalimului vorbeşte atât despre toaca de lemn, cât şi despre cea de fier, spunând că toaca simbolizează „trâmbiţa îngerilor”.
– Părinte, ne-aţi putea descrie pe scurt cum se bate toaca?
– În Biserica Ortodoxă toaca e şi o rugăciune curată a omului şi a naturii, înălţată spre Dumnezeu, pentru că atunci când se loveşte cu ciocănelele în toacă, cel care bate toaca zice înlăuntrul său rugăciunea inimii „Doamne Isuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul.” Toaca se bate în mai multe feluri, în mai multe locuri şi cu diferite rosturi. Astfel, toaca mare de lemn se bate singură sau deodată cu clopotele, aceasta se bate cu două ciocănele de lemn. Toaca mică, tot de lemn, se bate, de regulă, înconjurându-se biserica prin partea dreaptă. la fiecare latură a bisericii se face câte-o oprire şi trei închinăciuni, iar cel de-al treilea fel de toacă, tochiţa (toaca metalică), se bate în anumite momente speciale din cadrul slujbelor, cum ar fi de exemplu „Axionul”, cântarea „Cuvine-se cu adevărat” de la Sfânta Liturghie sau la sinaxarul Utreniei. La Înviere, tochiţa se bate deodată cu clopotele, între Joia Mare şi noaptea Învierii, sunetul clopotelor e înlocuit de bătaia toacei, amintind de cuiele care au fost bătute în mâinile şi picioarele Mântuitorului. Dar nu numai sunetul aduce aminte de patimile Mântuitorului, ci şi simbolistica lemnului este legată de aceasta, amintind de lemnul Sfintei Cruci. Vorbind despre toacă, părintele Constantin Galeriu spunea: „Toaca se dezvăluie ca o chemare vie la rugăciune, dar şi ca un cântec de durere şi de bucurie, vestind odată cu baterea cuielor crucii, imnul pascal de Înviere”. La prima bătaie de toacă începe şi prima bătaie a inimii noastre pentru Mântuitorul Hristos. Începe slujba!
– Fiindcă aţi amintit că sunt mai multe feluri de toacă şi se foloseşte şi la Sfânta Liturghie, înseamnă că toaca nu este doar un specific al mănăstirilor. Întreb despre acest lucru pentru că aici, la bisericile din Ungaria, toaca se bate doar la Paşti sau în unele biserici deloc.
– Da. Toaca nu este un instrument specific mănăstiresc, dar cu toate acestea, într-adevăr este folosită mai mult în mănăstire la începutul sau în timpul slujbelor care se fac. În România însă, la tot mai multe biserici parohiale, biserici de mir, se aude toaca la începutul slujbei. Tot mai mulţi preoţi încep să o folosească în cadrul cultului.
– Părinte, vă urăm să aveţi mult succes cu copiii la Giroc şi cât mai curând să auzim şi la Catedrala din Jula că ne cheamă toaca dimineaţa la slujbă, poate vom fi mai mulţi…
– Să dea Dumnezeu ca la toate bisericile să auzim şi glasul toacei pe lângă cel al clopotelor.
A. Butar

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...