Editorial - A fi sau a nu fi… român în Jula

Dacă ar fi să dăm crezare ultimului recensământ din Ungaria, în oraşul Jula trăiesc 974 de români. Dublu decât cu zece ani înainte. Dacă ar fi să calculăm cu acest număr de aproape o mie, câţi credeţi că sunt intelectuali? Câţi din o mie au auzit oare despre William Shakespeare? Şi că în oraşul lor se desfăşoară un festival, deja de nouă veri consecutiv, şi printre spectacole măcar unul singur de fiecare dată este de limbă română, jucat de actori din România? Se pare că foarte puţini. Asta a dovedit numărul foarte redus, ruşinos de redus, al românilor care au participat vineri seara la spectacolul “Recitindu-l pe Shakespeare”. Accentuez: vorbesc despre numărul românilor! Pentru că, de altfel, ungurii au umplut sala.

Recitalul de o oră şi jumătate al actorului craiovean Emil Boroghină, un spectacol de zile mari, demn de orice scenă a lumii, a fost urmărit cu atenţie maximă şi mută de către publicul maghiar, care a fost atent la intonaţiile, mimica şi gesturile actorului, şi a citit inscripţionat deasupra scenei traducerea ungurească. Pentru ei nu a fost obositor acest lucru, până când pentru unii dintre noi, românii, a fost o trudă prea mare să deschidem dulapul, să ne îmbrăcăm haina de duminică şi să mergem frumos la teatru. Deoarece pentru noi, românii, acest spectacol nici măcar nu a costat nimic!!! Niciun şvanţ. Până când ungurii au plătit 1500 de forinţi pentru acest spectacol, noi, circa 50 de români din Jula, am primit invitaţii speciale prin e-mail din partea directorului Teatrului Cetăţii, numai să mergem. Dar pe noi nici cu zăhărelul nu ne poate scoate nimeni la un spectacol în limba română. E adevărat, agapă cu mâncare şi băutură pe gratis nu s-a dat la sfârşit. Şi atunci, se pot gândi unii, ce rost ar fi avut…
Noi ştim deja româneşte. Noi nu avem nevoie ca nişte actori români sau dramele lui Shakespeare să ne înveţe. Pe noi nu ne interesează faptul că teatrul românesc este de un renume mondial şi că orice spectacol ce vine la noi în oraş – vine în loc, nu mai trebuie să batem noi calea Oradiei sau a Aradului – merită toată oboseala noastră. Merită până şi să ne cumpărăm haine noi, ca atunci când mergem la o nuntă. Merită şi să cumpărăm 5 bilete şi să le facem cadou părinţilor sau prietenilor noştri. Pe noi nicio ramură a artei nu ne poate scoate din case şi nu trezeşte în sufletele noastre dorinţa de a cunoaşte ceva nou. Degeaba vine în Jula, aşa-zisa capitală a românilor din Ungaria (un slogan pe care-l folosim numai dacă este în interesul nostru!), orice mare cântăreţ sau actor român, la spectacolele căruia în Bucureşti trebuie să-ţi cumperi bilet cu luni înainte, pe noi nu ne prea impresionează. Noi stăm acasă şi ne facem că plouă.
Directorul Teatrului Cetăţii din Jula, un mare admirator al teatrului românesc, a numărat vineri seara: opt români au fost la spectacolul Shakespeare în limba română. Opt!!! Din cei 974. Sau din cei câteva mii care se estimează că sunt. Majoritatea celor opt au fost români pensionari. Unul a fost profesor, dar nu la vreo şcoală românească. Şi nici măcar profesor de română. De la şcoala sau grădiniţa din Jula, dar nici de la cele din apropierea oraşului, Micherechi, Chitighaz, Aletea, nu a fost niciun pedagog. De la nicio autoguvernare sau vreo asociaţie nu a venit niciun mare român. Destul de ruşinos.
Întrebarea hamletiană, un laitmotiv al spectacolului lui Boroghină, a fi sau a nu fi, se poate adapta foarte uşor la situaţia jalnică (din punct de vedere intelectual şi cultural) a intelectualităţii noastre. Ar trebui să fim români şi intelectuali şi atunci când primim invitaţie la un teatru, la un concert, la o expoziţie de artă, şi nu doar când suntem chemaţi la recepţii şi agape, cu sarmale şi mămăliguţă sau cu mici şi bere. Şi în timp ce ne îndopăm româneşte, vorbim în continuare „frumoasa noastră” limbă maghiară.
Eva Şimon

Comentarii

  1. Gheorghe Ardelean27 iulie 2013 la 09:01

    Eu cred cá romini "proletari cu salariu de la comunitatea romana" ATRU,lucratori din scoalele romine ,din gradinite ect. ar trebui se ne arate cá stau in frunte si ne face curaj sá mergem si noi!

    RăspundețiȘtergere
  2. Intr-adevar,foarte rusinos...8 din 900 este prea de tot !

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu