EDITORIAL - Panteonul credinţei noastre

Când ne naştem, părinţii ne duc la biserică pentru a fi botezaţi. Când ne hotărâm să ne legăm viaţa de persoana iubită, mergem din nou la biserică pentru a fi cununaţi. Când ne îmbolnăvim sau un apropiat de-al nostru ajunge pe patul de boală, căutăm alinare iar în biserică, la un duhovnic. Când ne mor părinţii sau bunicii, ne repezim la preot pentru a-l ruga să ne înmormânteze mortul. În toate momentele cruciale ale vieţii noastre pământene, paşii ni-i îndreptăm către biserică şi către slujitorii săi.

Noi, cei de azi, care trăim în libertate religioasă totală, nici nu ne putem da seama cum au fost acele vremuri, când preoţii, propovăduitorii lui Dumnezeu, au fost batjocoriţi, au fost umiliţi, familiile lor au fost tratate ca duşmani ai poporului, unii chiar au făcut ani grei de puşcărie. Preoţii de pe vremea comunismului botezau copiii pe ascunsul, făceau cununii în casele oamenilor, pentru a nu fi văzuţi de lume. Când treceau pe lângă biserică, bătrânii noştri îşi făceau cruce cu limba pe cerul gurii, în taină, de frică să nu le vadă cineva credinţa. În unele localităţi româneşti din Ungaria, nici comunismul, nici şovinismul nu i-a putut îndepărta pe credincioşi de biserică, în altele însă, din păcate, da. Avem biserici unde de zeci de ani, preotul satului slujeşte, duminică de duminică, doar pentru 2–3 credincioşi. Acele lăcaşuri de cult vor ajunge în scurt timp muzee. Uşa bisericii va fi deschisă doar când va vrea cineva, vreun turist, de pildă, s-o privească şi dinăuntru. În rest, tăcere şi pustiu.
Pereţii camerelor Episcopiei ortodoxe din Jula sunt împânziţi cu imaginile preoţilor români de pe vremuri. Intrând acolo, sub privirile bătrânilor preoţi, te simţi ca într-un panteon al conştiinţei şi istoriei credinţei noastre. Nu avem imagini despre primii preoţi, cei care s-au îngrijit de sufletele străbunilor noştri de acum 2–3 sute de ani, îi putem vedea numai pe cei ce au slujit în a doua parte a secolului XX. Cei care au avut ideea salutară de a realiza acest panteon al preoţilor, cu fotografii frumos înrămate, nu s-au gândit însă la un lucru: oamenii sunt trecători prin această lume. Bătrânii mor, şi duc cu ei o parte a trecutului nostru. Fotografiile înrămate ale preoţilor nu conţin numele, anul naşterii şi anul morţii. Pe zi ce trece ne dăm seama că suntem tot mai puţini cei care mai ştim să legăm imaginea unui preot de numele său, poate nu mai ţinem minte nici unde a slujit. Fotografiile trebuie completate cu datele necesare cât mai urgent, până mai trăiesc bătrânii care le ştiu.
De mare ajutor ne este singura carte scrisă despre istoria comunităţilor ortodoxe române locale. Părintele Teodor Misarăş, cel de la a cărui moarte se împlinesc în această sâmbătă exact trei decenii, a adunat între copertele acestei cărţi toate informaţiile pe care le-a găsit în arhive despre trecutul ortodocşilor români din Ungaria de azi. Volumul e mai mult decât un istoric al bisericii. E câte-o mică monografie a fiecărei localităţi unde trăiesc comunităţi ortodoxe române, e o lectură de bază a tuturor celor care vor să cunoască trecutul românilor din Ungaria.
Volumul, apărut prima dată în 1990 şi apoi reeditat în 2001, a fost lucrarea de doctorat a părintelui Misarăş. A început să lucreze la ea încă în anul 1975, a şi finalizat-o, dar stabilirea datei susţinerii tezei de doctorat a tot întârziat. Să nu uităm, erau începutul anilor 1980… Ani întunecaţi în privinţa credinţei.
Părintele vicar episcopal Teodor Misarăş a murit cu 30 de ani în urmă fără să obţină titlul de doctorat, fără să-şi vadă editată cartea. Prin această carte şi prin toată activitatea sa de preot a lăsat în urmă o moştenire extrem de valoroasă. În panteonul credinţei noastre ocupă un loc de frunte, alături de zeci de preoţi care s-au rugat zilnic, decenii de-a rândul, pentru comunitatea pe care au păstorit-o. Preoţii, părinţii noştri sufleteşti, sunt ca părinţii de trup. Ei nu mor niciodată. Ei trăiesc în veşnicie. Cum ne învaţă şi Nicolae Iorga: „Pe morţi nu-i căutaţi în mormânt, ci în inima voastră.”
Eva Şimon

Comentarii

Trimiteți un comentariu