24 aug. 2013

Noi nu te vom uita, părinte vicar…

„Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit”
(2 Timotei 4, 7)

În viaţa fiecăruia dintre noi există oameni care ne-au marcat şi pe care îi păstrăm cu drag în suflet. Sunt părinţii care ne-au crescut, dascălii, prietenii şi părinţii sufleteşti. Acest părinte sufletesc era pentru mine şi pentru generaţia mea părintele vicar Pavel Ardelean.
De aceea, de când am aflat despre dispariţia acestui Om al lui Dumnezeu, m-au invadat amintirile din copilărie, amintirile din acea perioadă, care este cea mai frumoasă şi, totodată, cea mai importantă, în formarea caracterului unui fiinţe umane.
Fac parte din acea generaţie a tinerilor micherecheni, care după schimbarea regimului politic din Ungaria (vorbim despre anii 89’–90’) am avut prilejul de a urma orele de religie predate de părintele Pavel Ardelean, care ne-a introdus în minunatele învăţături ale Bisericii.

Parcă era ieri, când eu şi prietenul meu Attila Cioca şedeam pe laviţa din uliţă şi aşteptam cu nerăbdare ziua de duminică pentru a lua parte la prima oră de religie. Trebuie să vă mărturisesc că nu ne-am putut închipui ce se va întâmpla cu noi în sfântul locaş şi cu ce scop au fost căutaţi părinţii noştri pentru a ne scrie la ore de catehizare.
A venit şi ziua mult aşteptată de noi şi am participat dimineaţa la Sfânta Liturghie vreo cincizeci de elevi de la şcoala generală din sat. Am ocupat loc pe băncile de lângă cele două strane, iar părintele era cu spatele la noi săvârşind liturghia. Câteva clipe mai târziu ne-a observat, a venit până la intrarea altarului şi cu o voce blândă a zis să îngenunchem. Liturghia parcă s-a întrerupt, oamenii nu înţelegeau ce se întâmplă, iar părintele ridicându-şi mâinile către cer a început să se roage. Terminând rugăciunea, privirea mea s-a oprit asupra bunicii şi mătuşii Rafila, pe care le-am văzut plângând. Gestul lor m-a emoţionat enorm, aşa că m-am strecurat printre oameni şi am ajuns în faţa lor. În clipa următoare am întrebat-o pe bunica de ce plânge? Uitându-se la mătuşa, aceasta îi zice: „Rafilă, cu ajutorul Domnului, prin mâinile părintelui Ardelean, acuma se formează viitoarea generaţie de credincioşi!”
Şi, într-adevăr, aşa a fost!
Mergeam regulat în fiecare duminică la orele de religie, iar „manualele” bătute la maşina de scris de către părintele vicar le păstrez cu mare grijă, fiind şi astăzi o mărturie vie a acelei perioade de început.
De atunci s-au scurs mulţi ani, iar Părintele Vicar a adormit întru Domnul în ziua de 13 august 2013. Aşa-i soarta oamenilor… Dar un proverb românesc spune în felul următor: „Apa trece, dar pietrele rămân!”
Adică totul trece, dar nu trece fără să lase urme!
Îi suntem recunoscători Părintelui, ca între anii 1984–1996, fiind preot paroh la comunitatea ortodoxă din Micherechi, s-a străduit în continuu de a ne curăţi şi îmbogăţi sufletele noastre tinere, ne-a ajutat să ne apropiem de bunul Dumnezeu.
Mulţumim pentru vorbele calde şi blânde, pentru sfaturile pe care le-am primit, pentru mâna pe care ne-a întins-o ori de câte ori am avut nevoie.
Dumnezeu să-l odihnească în pace pe Părintele Vicar Pavel Ardelean, iar pe familia răposatului să o mângâie. Amin!
Bertold Netea, Micherechi

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...