Citind editorialul din nr. 31 al Cronicii, am rămas şocată şi revoltată. A fost descrisă, într-un stil neobişnuit situaţia unui elev „român”, care a vrut să-şi continue studiile în România, însă la Consulatul din Jula i s-au aruncat actele la gunoi, pe considerentul că nu este român. „Strigător la cer!”, a scris redacţia Cronicii. Diplomaţia română parcă ar fi un lup răpitor, iar AŢRU o oiţă nevinovată, care luptă numai şi numai pentru noi. Adevărul e că, până în ultimii ani, oficiul AŢRU se afla într-o situaţie de monopol. Ei au făcut totul, au ajutat la întocmirea dosarelor, la traduceri, au fost atenţi la împărţirea burselor, au făcut din românaşi români sau din unguri români adevăraţi. Adică au făcut totul ca lucrurile să meargă bine, pentru unii chiar şi prea bine.
Nu cunosc persoana care a fost respinsă de către Consulat, dar dacă aşa au hotărât, probabil au avut dreptate. În ce priveşte persoana candidatului, trebuia să fie o persoană importantă, altfel nimeni n-ar striga până la cer. Nimeni n-a spus astfel când personal şi eu am ajuns într-o situaţie proastă, când oficiul AŢRU nu s-a purtat corect, în mod cinstit. Atunci n-a fost aşa de empatic, nu l-a atins aşa la suflet, ba chiar s-a dat deştept.
În anul 2011 am întocmit dosarul fiului meu, care şi-a dorit un loc universitar în România. Şeful de oficiu ne-a adunat, ne-a prezentat locurile oferite de statul român (pentru români), ne-a ajutat la întocmirea dosarelor. Am discutat ca pentru fiecare loc să se prezinte doar câteun elev, ca niciunul să nu rămână pe dinafară sau să rămână locuri neocupate. Cu toţii am fost recunoscători pentru amabilitatea şi ajutorul şefului cu câte un mic cadou, cu o sticluţă sau cu o vorbă bună. Am fost încurajaţi că totul va fi bine, totul va fi în regulă. Însă când am depus dosarul a apărut şi un tânăr necunoscut. Am întrebat şeful despre el. Ne-a spus că dânsul e ungur, nu are nicio şansă, deşi e eminent şi a făcut liceul Erkel. Lui nu-i va semna nimeni actele, pentru că nu este român, în mod contrar ar fi un lucru penibil, ar însemna fals în acte. Liniştiţi ne-am întors acasă, nu era decât să aşteptăm.
Dar să vezi minune! În luna septembrie a apărut lista pe site-ul Ministerului Educaţiei. Pe lista celor admişi era băiatul maghiar, iar noi pe nicăieri. Ne-am dus să-l întrebăm pe „şefu” nostru ce s-a întâmplat. A făcut pe prostul, că el nu ştie nimic. Am sunat la Ministerul Educaţiei, unde ne-au informat că băiatul cel ungur e un „român”, dovedeşte semnătura şefului de oficiu al AŢRU. Bravo, domnule! Ai făcut din ungur un bursier român ca să înveţe pe banii statului român. Adică ştii să faci minuni!? Lucru frumos când ajuţi cuiva, dar lucru necinstit să minţi în faţă şi să faci pe prostul.
Până la urmă am aflat deci că la noi „minciuna stă cu regele la masă”.
Păţania mea n-a fost strigătoare la cer?
Să nu uitaţi: sunteţi plătiţi pentru a ne ajuta, a ne reprezenta şi nu pentru a uita de noi sau chiar a ne trăda. Astfel de oameni nu fac parte din neamul meu.
Ana Netea Benye, un părinte din Micherechi
Nu cunosc persoana care a fost respinsă de către Consulat, dar dacă aşa au hotărât, probabil au avut dreptate. În ce priveşte persoana candidatului, trebuia să fie o persoană importantă, altfel nimeni n-ar striga până la cer. Nimeni n-a spus astfel când personal şi eu am ajuns într-o situaţie proastă, când oficiul AŢRU nu s-a purtat corect, în mod cinstit. Atunci n-a fost aşa de empatic, nu l-a atins aşa la suflet, ba chiar s-a dat deştept.
În anul 2011 am întocmit dosarul fiului meu, care şi-a dorit un loc universitar în România. Şeful de oficiu ne-a adunat, ne-a prezentat locurile oferite de statul român (pentru români), ne-a ajutat la întocmirea dosarelor. Am discutat ca pentru fiecare loc să se prezinte doar câteun elev, ca niciunul să nu rămână pe dinafară sau să rămână locuri neocupate. Cu toţii am fost recunoscători pentru amabilitatea şi ajutorul şefului cu câte un mic cadou, cu o sticluţă sau cu o vorbă bună. Am fost încurajaţi că totul va fi bine, totul va fi în regulă. Însă când am depus dosarul a apărut şi un tânăr necunoscut. Am întrebat şeful despre el. Ne-a spus că dânsul e ungur, nu are nicio şansă, deşi e eminent şi a făcut liceul Erkel. Lui nu-i va semna nimeni actele, pentru că nu este român, în mod contrar ar fi un lucru penibil, ar însemna fals în acte. Liniştiţi ne-am întors acasă, nu era decât să aşteptăm.
Dar să vezi minune! În luna septembrie a apărut lista pe site-ul Ministerului Educaţiei. Pe lista celor admişi era băiatul maghiar, iar noi pe nicăieri. Ne-am dus să-l întrebăm pe „şefu” nostru ce s-a întâmplat. A făcut pe prostul, că el nu ştie nimic. Am sunat la Ministerul Educaţiei, unde ne-au informat că băiatul cel ungur e un „român”, dovedeşte semnătura şefului de oficiu al AŢRU. Bravo, domnule! Ai făcut din ungur un bursier român ca să înveţe pe banii statului român. Adică ştii să faci minuni!? Lucru frumos când ajuţi cuiva, dar lucru necinstit să minţi în faţă şi să faci pe prostul.
Până la urmă am aflat deci că la noi „minciuna stă cu regele la masă”.
Păţania mea n-a fost strigătoare la cer?
Să nu uitaţi: sunteţi plătiţi pentru a ne ajuta, a ne reprezenta şi nu pentru a uita de noi sau chiar a ne trăda. Astfel de oameni nu fac parte din neamul meu.
Ana Netea Benye, un părinte din Micherechi
Comentarii
Trimiteți un comentariu