Zilele trecute am avut prilejul să răsfoiesc un manual de istorie pentru clasa IV-a din România. În primele pagini ale cărţi se face o scurtă descriere a popoarelor învecinate ale României. Despre unguri putem citi următoarele: „Cu poporul ungar, noi avem relaţii de vecinătate. (…) Budapesta este unul dintre cele mai frumoase oraşe ale Europei, aşezată pe ambele maluri ale Dunării şi legată de nouă poduri, adevărate monumente de artă. Ungurii păstrează legături de prietenie, culturale şi turistice cu vecinii şi cu celelalte ţări ale Europei şi ale lumii. Este cunoscută frumuseţea costumelor populare ungureşti, a cântecelor, dansurilor maghiare, care au intrat în tezaurul civilizaţiei universale datorită compozitorului Franz Liszt”. Ce prezentare frumoasă şi impresionantă despre un vecin… Copilul român este educat în şcoala generală că ungurul este vecinul lui pe care el trebuie să-l respecte, cu care el trebuie să întreţină relaţii bune şi de prietenie. Copilul român este educat că este sortit la convieţuire cu ungurul care a dat civilizaţiei universale valori incontestabile.
După ce am citit aceste rânduri în manualul de istorie, am rememorat cei 12 ani parcurşi de mine în învăţământul unguresc, ca să-mi amintesc despre aprecieri similare făcute la adresa poporului român. Sincer, nu mi-am adus aminte de nicio astfel de caracterizare, în schimb au fost destule remarcile ironice făcute de către profesoara de istorie de la liceu, mai ales în timp ce ne-a prezentat teoria continuităţii daco-romane, susţinând că aceasta nu are nici un temei real. Situaţia nu s-a schimbat nici de atunci. Nu găsim nicio iotă despre istoria poporului român în manualele de istorie din Ungaria, adică pardon, găsim… românii sunt prezentaţi ca un popor care a răpit Transilvania de la „Ungaria Mare”. Mă rog, poate nu chiar aşa este formulat, dar mesajul transmis pentru generaţiile viitoare este că românii sunt duşmanii ungurilor.
Într-un manual de istorie din Ungaria, redactat pentru clasa V-a, se scrie următoarele: „Începând cu anul 1920, Bazinul Carpatic nu este doar al nostru(…) Voi însă trebuie să ştiţi că ţara numită Slovacia a fost a noastră(…). Tot ale noastre au fost şi oraşele „cadorisite” României precum sunt Satu-Mare, Cluj, Oradea, Târgu-Mureş, Odorheiul Secuiesc, Deva, Sighişoara, Arad, Timişoara(…) La fel au fost a noastre şi unele oraşe din Serbia: Subotica, Zrenjainin, Novi-Sad etc.” (Manual de istorie pentru clasa V-a, Redactor-şef: Baktay Kornél, Budapesta, 2004). Autorul continuă şi cu oraşele „maghiare” din Ucraina, Austria, Croaţia şi Slovenia. Este adevărat că manualul din care am citat este un manual de istorie alternativă, însă m-am interesat şi am aflat că în multe şcoli din Ungaria se utilizează şi această „operă ştiinţifică”.
După toate acestea, oare elevul ungar ce fel de impresii îşi va face despre vecinii săi? Este foarte clar. Toţi vecinii sunt nişte hoţi care nu merită respect, iar poporul ungar este greu încercat de loviturile „nedrepte” ale istoriei. El este o victimă pe care toată lumea are obligaţia să-l înţeleagă, să-l compătimească şi să-i facă dreptate cât mai urgent posibil, căci doar EL, şi exclusiv EL, este „Stăpânul” Bazinului Carpatic… Şi atunci vii tu, românaşul, şi mai ai tupeul să fii ROMÂN în Ungaria… Nu ţi-e ruşine!
Aurel Becan
Comentarii
Trimiteți un comentariu