Ştiri pe scurt...

Jula
Lucrările de la expoziţia „Oraşe, oameni” a artistei Adela Kiss, care au fost expuse în holul Hotelului Elisabeth din Jula până la sfârşitul lunii septembrie pot fi cumpărate în următoarele locaţii din Jula: Ceasornicăria „Csenki”, Magazinul de suvenire de la Băile Cetăţii din Jula, Magazinul „Hiszi”, Magazinul „Zahír”. Grafica, cu clădirea fostului cămin de elevi români din Jula, poate fi cumpărată la Hotelul Elizabeth. Adela Kiss a fost elevă a Liceului „N. Bălcescu” din Jula şi este absolventă a Universităţii de Artă „Ioan Andreescu” din Cluj-Napoca.

Budapesta
În data de 30 octombrie, de la ora 19.00, ICR Budapesta vernisează la Galeria “Viltin” expoziţia “urban-suburban/ Imre Bukta şi Teodor Graur”, un eveniment ce prezintă în tandem creaţii ale unor artişti plastici importanţi din Ungaria şi România. Imre Bukta şi Teodor Graur au conceput opere de artă apreciate internaţional încă din epoca comunistă, devenind fini observatori ai mecanismelor de funcţionare a sistemului comunist, abordările lor definind identităţi locale. Cei doi importanţi artişti din România şi Ungaria pun în discuţie moştenirea culturală a utopiilor moderniste, avangardiste, comuniste şi consumiste prin care au trecut cele două ţări. Curatorii Erwin Kessler din România şi Tibor Iski Kocsis din Ungaria vor selecta operele de artă prezente în expoziţie. Expoziţia va fi deschisă marelui public până în data de 7 decembrie 2013.

Micherechi
Şcoala generală din Micherechi organizează, în perioada 18–22 noiembrie, săptămâna limbii materne. Programul va cuprinde diverse concursuri, dintre care menţionăm concursul de ortografie pe ţară, concursul de citire expresivă. În ziua de miercuri va avea loc un concurs de iscusinţă, „Cine ştie mai multe despre românii din Ungaria”. Joi, în sala de sport a şcolii se va desfăşura o nouă ediţie a concursului „M–Factor” (Micherechi–Factor). Pe 22 noiembrie se va desfăşura a cincea ediţie a concursului naţional de ortografie „Gheorghe Martin”.

Comentarii