Editorial - Afaceri de suflet

Pe la mijlocul anilor 1990, firma petrolieră Petrom din România, când şi-a deschis prima benzinărie în Ungaria, cea de la Bichişciaba, a angajat în mare majoritate tineri din comunitatea românească din Ungaria. Nu era suficientă doar originea, aceşti angajaţi trebuiau să ştie şi să vorbească limba română. Aşa au ajuns să aibă loc de muncă mulţi tineri din Micherechi sau Jula. Tot pe la mijlocul anilor 1990, o firmă de export-import din Cluj şi-a deschis o filială în oraşul Bichişciaba, angajând exclusiv români din comunitatea istorică din Ungaria. Deoarece firma clujeană era condusă de români, cerinţa de bază faţă de noii angajaţi a fost să vorbească limba română. Iată două exemple care se demonstrează că e util să ştii româna în Ungaria. 

Din păcate, de atunci nu mai există nici Petrom Hungary, nici filiala din Ciaba a firmei clujene, ele s-au desfiinţat şi s-au retras în ţara de origine. Probabil au mai fost şi în alte părţi ale Ungariei, eventual mai spre nordul ţării, pe lângă graniţa cu România, câteva astfel de cazuri, dar din păcate acestea sunt doar sporadice şi pe termen scurt. 

Mi-au venit în minte aceste două exemple zilele trecute, citind despre interesele economice ale Ungariei în România. Aflu de pe un site unguresc că numărul firmelor maghiare în România, deschise în mare majoritate în regiunea Transilvania dar nu numai, este de circa 12.000. În timp ce presa română scrie despre unguri, ca investitori în ţara lor, că aleg România pe motive că acolo e ieftină mâna de lucru sau că impozitul e mai mic, analizele prezentate în presa maghiară vorbesc întotdeauna şi despre elementul sufletesc, sentimental ce se ascunde în spatele acestor afaceri. Dacă e să dăm crezare analizelor din presa ungară, când un ungur îşi deschide o afacere în România întotdeauna o face şi cu sufletul. Cu sufletul lui de ungur. Există mii de firme care funcţionează aproape în pierdere, proprietarii le menţin totuşi pentru că au angajaţi de acelaş neam, asigurând prin astea locuri de muncă în regiunile de baştină şi ajutând familiile de unguri din România. 

Site-ul de investigaţii, atlatszo.hu, scrie că mulţi dintre proprietarii de firme şi afaceri din România sunt politicieni din Budapesta. Firmele lor nu lucrează cu profit însemnat (oare de ce nu ne surprinde?), pentru că acestea au un scop mult mai nobil: întărirea comunităţii maghiare din Transilvania prin factorul economic. Iată de ce poate să considere mulţi unguri din România că, de fapt, capitala lor este Budapesta şi nu Bucureştiul.

Unii cu siguranţă dau din mână zicând: bine, bine, e normal că ungurii investesc în Transilvania, căci doar şi România are multe afaceri în Republica Moldova. Diferenţa e totuşi foarte mare. Conform datelor Camerei Înregistrării de Stat din Republica Moldova, numărul firmelor din România care au investiţii în Moldova sunt în jur de 1400. Diferenţa dintre 12.000 şi 1400 este destul de mare. Nu am găsit nicio analiză care să se refere la elementul sentimental sau patriotic în cazul afacerilor româno-moldoveneşti. E clar că (şi) la acest capitol noi, românii, avem multe de învăţat de la unguri. 

Revenind cu gândul la mica noastră comunitate de români din Ungaria şi la şansele ei de supravieţuire, este clar că dacă elementul economic românesc va lipsi încă mult timp din spatele învăţământului, culturii şi ale altor domenii importante pentru întărirea identităţii, menţinerii limbii materne, prea mare viitor nu avem. Iar viitorul bate deja la uşă.

Eva Şimon