În dialog cu Matei Vişniec la Teatrul Maladype, un teatru unde nu se joacă în mod obişnuit, ci se trăieşte

Teatrul Maladype din Budapesta a organizat în zilele de 13–14 decembrie întâlniri cu dramaturgul, poetul şi jurnalistul Matei Vişniec. Astfel, vineri, 13 decembrie a avut loc spectacolul-lectură „Frumoasa călătorie a urşilor panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt”, iar în 14 decembrie scriitorul Matei Vişniec s-a aflat în dialog cu publicul. 

Teatrul independent, Maladype (întâlnire) a luat fiinţă în urmă cu 13 ani, are o trupă permanentă, formată din actori profesionişti, absolvenţi ai Academiei de Teatru şi Film din Budapesta.

Directorul şi regizorul, Zoltán Balázs a arătat: „Ne străduim să rămânem fideli numelui ales pentru teatrul nostru, să avem întâlniri adevărate cu publicul şi cu invitaţii noştri. La noi nu se joacă în mod obişnuit, nu se joacă, se trăieşte, teatrul a devenit un stil, o formă de viaţă.” 

Dialogul de sâmbătă 14 decembrie, a fost moderat de Zoltán Balázs, directorul şi regizorul teatrului, precum şi de Daniela Magiaru, critic de teatru, autoarea cărţii „Matei Vişniec – Mirajul cuvintelor calde”. 

Daniela Magiaru a arătat că Matei Vişniec este un mare autor, dar şi un om deschis către public, dispus la confesiuni. Este astăzi unul dintre cei mai jucaţi dramaturgi români. A precizat că spectacolul-lectură de la Maladype, nu a fost o lectură tradiţională, ci o citire şi o recitire a unui text cunoscut, într-o manieră deosebită şi extrem de vizuală.

Matei Vişniec a mărturisit că de 40 de ani scrie piese de teatru, fiecare piesă datorându-se faptului că a întâlnit oameni deosebiţi, aşa cum s-a întâmplat şi cu piesa „Cai la fereastră” pe care a scris-o pentru actriţa Ana Scarlat.

A arătat că a fost impresionat de spectacolul tinerilor actori maghiari, care a avut loc într-un apartament, într-o cameră obişnuită devenită spectaculoasă datorită actorilor şi regizorului: „Într-un spaţiu mic se poate face teatru de mare calitate”. Dramaturgul a precizat că piesa sa a fost jucată de multe ori, dar a fost impresionat de felul cum Zoltán Balázs a pus-o în scenă: „Forţa metaforei la el este alfabetul de regizor, asta e diferenţa între el şi ceilalţi regizori”. A recunoscut că îi plac teatrele de buzunar, ele îi amintesc cu nostalgie de perioada de început din Franţa. Prima sa piesă jucată la Paris, pe scena unui teatru de buzunar, fiind „Cai la fereastră”. A precizat că piesa a fost scrisă în cheia rezistenţei culturale şi deşi în anii ’80 a fost respinsă de nenumărate ori de cenzura comunistă din România, astăzi ea este jucată în lume, chiar şi în ilegalitate aşa cum s-a întâmplat nu demult şi în Iran. Fiind interzisă, piesa a fost jucată într-un spectacol underground. Vişniec a mărturisit că s-a simţit ca în România anilor ’80, iar pentru compania iraniană de teatru, piesa are acelaşi mesaj şi efect „cu diferenţa că ei au mai mult curaj, decât am avut noi. Sunt fericit că o piesă din 1986 a trecut frontierele timpului, frontierele geografice, dar mai ales pe cele de generaţie. Asta mă face să cred că scrisul meu are rost. În Iran mi-am amintit de lupta cu cenzura: pe scenă bărbaţii nu au voie să atingă femeile actriţe, iar femeile nu au voie să cânte sau să danseze în public: astfel tăcerea devine cântec”.

Scriitorul a mărturisit că dintr-un anumit motiv regretă acea perioadă: „Unui artist îi era uşor să identifice răul. Era o epocă plină de sărăcie, prostie, nedreptate, dar exista un singur confort: puteam identifica răul. Azi în Occident e mult mai greu să identifici răul, e schimbător, ascuns( lumea reclamelor, mass-media, noile forme de manipulare, etc.). Este mai greu să scrii despre capitalism. Rămân un observator al contradicţiilor umane”.

Matei Vişniec a vorbit şi despre un proiect european prin care piesa „Occident Expres”, care tratează tema capitalismului barbar, se joacă în gări. Un tren care circulă de la Düsseldorf la Istambul. „Gara şi trenul sunt spaţii de eroziune, loc de plecare şi întoarcere, cu încărcare metafizică. Acest proiect a avut misiunea de a duce teatrul la oameni, atunci când oamenii nu se mai duc la teatru, dar în acelaşi timp a fost şi o lecţie cum se face teatru”. A precizat: „Am piese pentru locuri unde moare tradiţia, cultura”. 

A mai arătat că sensibilitatea culturală est europeană este diferită de cea din Occident. „În Franţa e mare indiferenţă faţă de literatura est-europeană. Se traduce literatură anglo-saxonă, Franţa a lansat literatură sud-americană, japonezii sunt la modă, de vreo 10 ani e la modă şi romanul poliţist din nordul Europei şi se mai interesează de ruşi. Din Est, Franţa nu e capabilă să digere decât un singur scriitor din fiecare ţară: din Cehia pe Kundera, din Ucraina pe Kurcov, din România, pe Cioran, Eliade si Ionescu, e deja mult. Cu amărăciune constat, dar mă pun în locul lor: toţi vrem să ne emancipăm acolo. Cred că se fac lucruri mai curajoase în Est decât în Occident pentru că presiunea comercială nu e aşa de mare. Sper într-o descentralizare a UE şi în momentul în care Occidentul va porni în pelerinaj cultural în Est”.

La evenimentul organizat la Teatrul Maladype au participat şi ES Victor Micula, ambasadorul României, Gabriela Matei, director ICR şi Ana Scarlat, actriţă şi traducătoare.

Gabriela Enea Elekes