Inaugurarea X-Parc la Vareu

Vineri, 6 iunie a avut loc festivitatea de inaugurare a centrului de agrement X-Parc de lângă Castelul Almásy din Vareu (Gyulavári). La ceremonia de inaugurare a luat parte Gajda Róbert, viceprimarul oraşului Jula, care în cuvântul de deschidere a accentuat că oraşul Jula, în ultimii ani, a câştigat prin proiecte 30 de miliarde de forinţi, proiecte care au fost depuse de primărie, instituţii locale, întreprinzători şi organizaţii civile din oraş. Programul a fost deschis de către Csaba Ţârlea, managerul proiectului. Parcul a fost reînnoit din fonduri europene, în valoare de 996 de mii de euro, câştigate de către Fundaţia julană Criş–Mureş, Asociaţia „Zöld 14” din Bichişciaba şi Asociaţia Excelsior din Arad.
La eveniment a fost prezentă şi o delegaţie a oraşului partener de proiect Arad, condusă de domnul Mihai Pascu.
Managerul Csaba Ţârlea a subliniat că programul transfrontalier este finanţat de Uniunea Europeană. „Avem parteneri din Arad, Asociaţia Excelsior şi încă un prieten partener din Bichişciaba, Asociaţia „Zöld 14”. Acest proiect a început încă anul trecut. Cel mai mare program din cadrul acestui proiect o să-l organizăm în vara aceasta, o să facem tabere pentru elevi, copii şi studenţi, vom organiza tabere de ecologie de a cunoaşte şi a cerceta natura din mediul înconjurător. Astăzi avem o conferinţă pentru fermieri şi gospodari ecologi din judeţele Arad şi Bichiş. Tot în cadrul programului de astăzi vom inaugura parcul de lângă Castelul Almásy din Vareu. Astăzi participanţii la ceremonia de inaugurare a parcului s-au putut plimba pentru prima dată prin parcul reînnoit, unde au găsit lucruri interesante, o grădină cu mirodenii şi plante medicinale”, ne-a mărturisit domnul Ţârlea de la care am aflat şi faptul că în cursul verii vor fi organizate diferite tabere pentru copii de clasele 1–4 şi 5–8, precum şi pentru liceeni şi studenţi. Vor fi programe de trei zile unde vor cunoaşte mediul înconjurător. Taberele vor include şi excursii la parcul natural din Szabadkígyós, la Városerdő precum şi o mulţime de programe educaţionale şi distractive, la care se vor putea întâlni câte 25 de elevi din România şi alţi 25 de elevi din Ungaria.” 
Întâlnirea de la Vareu a continuat cu o lecţie de protecţie a mediului înconjurător, la care un grup de elevi de la şcoala generală „Erzsébethely” din Bichişciaba au fost îndrumaţi de către Csaba Ţârlea cum să adune reziduurile şi să protejeze natura. 
Evenimentul a continuat cu o conferinţă de specialitate despre dezvoltarea rurală şi agricultura ecologică, despre marketingul produselor bio, despre ariile naturale protejate şi dezvoltarea rurală, ecologie, etc. 
A.C.

Comentarii