11 iul. 2014

Editorial - Portretul patriotul local

Azi nu e la modă să fii patriot. Nici patriot local nu prea, din moment ce tot mai mulţi îşi schimbă satul/oraşul natal mutându-se în alte localităţi sau în alte ţări, iar după moartea părinţilor, bunicilor, unii nici nu mai pun piciorul în locul de baştină. Trăim în plină eră a globalizării, un fenomen de care nu scapă nimeni. Efectele globalizării le simţim nu doar prin economie ci şi prin tehnologie, prin relaţiile interpersonale. Răspândirea internetului şi dezvoltarea reţelelor de socializare au apropiat oamenii din diferite colţuri ale lumii, dar i-au îndepărtat, de multe ori, pe cei apropiaţi: părinţii cu propriii lor copii comunică mai mult prin Facebook decât faţă-n faţă, neamurile, prietenii nu se mai vizitează în zilele de sărbători, ci îşi trimit mesaje de felicitare prin telefon sau prin Internet. Ne înstrăinăm şi ne uităm valorile, tradiţiile. Iar dacă adulţii de azi evită să transmită poveştile familiei, valorile microcomunităţii copiilor lor, vom lăsa în urma noastră o generaţie fără amintiri, o generaţie săracă.

Tocmai din acest motiv avem nevoie de patriotismul local, un sentiment puternic ce ne leagă de localitatea şi de comunitatea din care facem parte. Dacă ar trebui să „desenez” portretul adevăratului patriot local, l-aş face după regretatul dascăl din Micherechi, Gheorghe Dulău, care s-a distins dintre consătenii lui prin următoarele: a iubit şi a stimat toţi oamenii din satul său natal, indiferent de vârstă sau confesiune, dar în acelaşi timp a avut tot timpul uşa deschisă pentru toţi străinii, de orice naţionalitate (români, unguri sau japonezi), care au dorit să cunoască obiceiurile, tradiţiile, valorile satului Micherechi şi oamenii care trăiesc acolo. A colecţionat toată viaţa până în ziua morţii tot felul de articole, însemnări despre satul său, a avut nenumărate iniţiative de realizare a unui muzeu al satului, a fotografiat mii de ocazii din satul său, de la nunţi, botezuri sau înmormântări, până la cele mai neobişnuite ocazii. Ne-a fotografiat bunicii cum lucrau pe câmp în vremea secerişului sau a imortalizat case vechi şi locuitorii lor, portrete de copii şi bătrâni, tot ce credea el că este valoare. Toate astea le făcea fără să-i ceară cineva, fără bani, de multe ori cu sacrificiu financiar personal, doar ascultându-şi bătaia inimii şi înţelegând importanţa momentului. De 9 ani domnul Dulău nu mai e printre noi. Micherechiul îi simte lipsa în fiecare zi…
Din fericire, mai avem şi azi în mica noastră comunitate românească din Ungaria câteva persoane cărora li se potriveşte acest portret al patriotului local. Dar numărul lor este foarte mic, cred că se pot număra pe o singură mână. În ultimii ani, în primul rând în Chitighaz şi în Otlaca-Pustă găsim astfel de persoane. Sunt oameni cu inimă mare şi suflet deschis faţă de tot ce înseamnă valoare românească locală. O caracteristică specială este că o fac benevol, din timpul lor liber. 
Nu voi da nume (ei oricum se vor recunoaşte în rândurile mele) pentru a nu-i pune în (eventuale) situaţii neplăcute în faţa altora. Important este ca aceşti patrioţi locali să fie conştienţi de faptul că tot ce fac ei pentru păstrarea valorilor culturale româneşti din localitatea lor este o activitate extrem de preţioasă, ce trebuie încurajată atât de către conducerile locale cât şi de toate organizaţiile româneşti. Numai prin această încurajare, ajutorare şi recunoaştere a muncii lor uneori sisifice vor putea găsi urmaşi care să continue ce au început ei: documentarea, colecţionarea valorilor noastre strămoşeşti.
Înainte ca pesimiştii să creadă că oricum nu merită să faci nimic pentru binele comunităţii, pentru că toată lumea să gândeşte numai la binele lui personal, reamintim sfatul poetului Lucian Blaga care era convins că „nici un popor nu e atât de decăzut încât să nu merite să te jertfeşti pentru el, dacă îi aparţii”.
Eva Şimon

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...