După ce am terminat practica de vară a studiilor de medicină, am ajuns să pornim pe 12 august spre Budapesta, la Festivalul Sziget. Această mare întâlnire a tineretului ne-a oferit o adevărată odihnă şi recreaţie după studiile severe ale anului greu universitar. După ce am răzbit aglomeraţia din Budapesta, ne-am aşezat bagajele şi imediat am pornit spre Insula Hajógyári, care în acest an a primit numele de „Island of freedom” , adică Insula libertăţii.
Primele impresii care ne-a pătruns când am ajuns pe acest teren (care de fapt se întinde peste mai multe hectare) a fost profesionalismul organizării şi simţul de libertate. Decorul şi scena festivalului a fost de nivel european. Evenimentele fiecărei zi au fost prezentate înainte publicului larg, care nu a ţinut cont de preţul biletelor pentru a putea participa la festival.
Prima experienţă a fost concertul „Queens of the Stone Age”, care au fost la nivelul cel mai înalt al zilei şi poate al întregii săptămâni. Sigur că e foarte greu să redăm în scris atmosfera „reginelor epocii de piatră”, care ne-a stârnit o adevărată experienţă de profesionalism: fiecare ton a fost la locul său şi am simţit că au cântat din tot sufletul aproape o oră şi jumătate. Cele mai multe cântece au fost prezentate din albumul anului trecut cu titlul „…Like Clockwork”, dar au interpretat şi melodii clasice. Mai mult de zece mii de oameni au ascultat fără răsuflare vorbele liderului formaţiei Josh Homme, care a salutat special din public un om cu handicap, pe care mulţimea l-a ridicat pe scenă.
În lumina apusului de soare cea mai bună formaţie de „stoner rock” din zilele noastre a dat un concert la un nivel foarte ridicat, concert de care o să ne amintim multă vreme. Echipele zilelor următoare au trebuit să depună multe energie ca să ajungă la nivelul lor.
Aproape 40 de mii de oameni au aşteptat la scenă „Deadmau5”, care probabil pentru mulţi a fost echipa serii. Această formaţie a avut o scenă cu mult design, cu deosebite cuburi, dar şi la marginea aglomeraţiei ne-am aflat într-un adevărat „party”. Lumea s-a simţit bine, toţi au dansat şi au „strigat”. Iar promisul „opening show” s-a epuizat prin animaţia scenei. În sfârşit, în ciuda acestei lipse, acest concert a fost foarte grandios.
A doua zi am putut admira echipa engleză „Placebo” a cărei carieră artistică o urmărim aproape din 2006, prin albumele „Meds” şi „Battle for the Sun” din 2009. Primele cântece au fost din albumul „Loud like Love” din 2014, pe care nu prea le-au cunoscut ascultătorii. În a doua parte a concertului au revenit numere clasice ca „Song to say Goodbye”, „Meds”, „Special K”. Aceste melodii au fost mai bine apreciate de ascultători, fiind cunoscute. Publicul a cântat cu Brian Molko (despre care nu se ştie exact dacă e bărbat sau femeie.) Şi cei care aşteptau Skrillex-ul au apreciat cu multe aplauze producţia Placebo-ului.
Punctul culminant al zilei a fost „Skrillexul”, în care nu ne-am înşelat şi într-adevăr vreo cincizeci de mii de oameni au exaltat de bucurie în aproape o oră şi jumătate. Tânărul californian a fost un bun „showman”: în finală, în „Cinema” publicul a fost implicat prin cântare şi prin diferite mişcări. Cântecul celebru „Bangarang” ne-a oferit o adevărată explozie, cu fumuri şi cu coloane de flăcări.
Caracteristica următoarei zilei a fost mult noroi iar locurile libere s-au epuizat, fiindcă au vândut vreo 85 de mii de bilete. Insula s-a umplut până la refuz. În această zi am avut parte de concertul echipei române „BaLaKo”, care pentru noi a însemnat şi o plăcere sufletească pe lângă muzica lor. Echipa Balkan Local Kollective a fost compusă din muzicieni din Cuba, România, Mexic, Ungaria şi Slovacia. Ei au devenit cunoscuţi în 2013 la Festivalul Jazz din Montreux. Muzica lor e o călătorie între culturi şi genuri de muzică, e un mixt plăcut al folclorului balcanic, al muzicii latineşti şi al jazz-ului. De multe ori interpretează împreună cu cunoscute echipe ca şi Buena Vista Social Club, Manolito Simonet y Su Trabucco, Bamboleo sau Luis Conte.
Joi au acţionat „Macklemore and Ryan Lewis”. Noi am ales prima echipă, care s-a dovedit a fi o alegere nu prea bună. Textul „rap”-ului nu s-a înţeles şi cântecul a fost cam slab. Dar la „Can’t Hold Us” şi „Thrift Shop” s-a format o adevărată fiestă, pe care au experimentat-o foarte mulţi.
Vineri pe lângă furtună şi noroi s-au aflat trupe nu prea cunoscute nouă. Echipa cea mai importantă a fost „Korn”, pe care nu i-au ascultat foarte mulţi din cauza vremii nefavorabile şi cine ştie încă de ce. Aceştia au prezentat prelucrări din Pink Floyd, s-au auzit melodiile cunoscute şi a Korn-ului cu cimpoi scoţian cu tambur solo, etc. Din păcate, pauzele între cântece au fost foarte lungi şi n-a fost nici text de legătură, prin urmare echipa nu a avut mare succes.
Sâmbătă a apărut pe scenă marea echipă electronică „The Prodigy”, care nu a avut mare efect asupra ascultătorilor, din motive tehnice şi puţină lipsă de profesionalism. Melodiile au fost cântate amestecat, fără pauză şi a rezultat un haos.
În ultima zi a putut fi urmărit Calvin Harris, care de la David Guetta încoace a făcut cel mai mare „party” în istoria festivalului. Se poate că cel mai frecventat stil de muzică e dansul electronic. Calvin Harris n-a prezentat melodii numai din muzica sa proprie ci şi de la David Guetta, Martin Garrix, John Newman, etc. Mulţimea a fost afectată plăcut de această muzică şi le-a adus o adevărată revelaţie cu efecte sonore şi vizuale.
Putem să spunem că aceste zile ne-au dat o mare bucurie sufletească în această întâlnire internaţională de la Sziget, care în acest an a depăşit şi în calitate şi în numărul mare al participanţilor festivalurile anterioare.
Gheorghe Berenyi–Daniel Pilan
Comentarii
Trimiteți un comentariu