15 sept. 2014

Un spectacol de zile mari: „Sub Zodia Mariei”

Românii din Jula şi împrejurimi, care au răspuns pozitiv invitaţiei Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria şi a revistei „Foaia românească” de a participa la spectacolul de vineri seara, 5 septembrie, intitulat „Sub Zodia Mariei”, au avut parte de un spectacol de zile mari, un concert şi recital memorabil de cea mai înaltă calitate. Spectacolul cântăreţei Maria Gheorghiu (acompaniată de Radu Graţianu) şi a actorilor Adriana Trandafir şi Adrian Păduraru nu este un spectacol obişnuit, ci unul dramatic şi sacramental. Evocă amintirea celor mai mari Mării ale românilor: Fecioara Maria, Maria de Mangop, Regina Maria şi Maria Tănase. Evenimentul s-a realizat cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Bucureşti.














Cu prilejul Zilei Limbii Române, ce se sărbătoreşte pe 31 august, Uniunea Culturală a Românilor din Ungaria a invitat românii din Jula şi împrejurimi la un spectacol de zile mari, o incursiune muzical-literară în istoria şi cultura românilor. Cel mai răspândit nume de femeie la români (şi în întreaga lume) este numele de Maria. Acest nume l-au purtat şi unele dintre cele mai mari românce. 
Spectacolul intitulat „Sub Zodia Mariei” a început cu o rugăciune, „Rugăciunea” lui Mihai Eminescu, dedicată Sfintei Marii, „reginei peste îngeri”. Omagiul artistic adus celor mai importante Mării ale românilor – Fecioara Maria, Maria de Mangop, Regina Maria a României şi Maria Tănase – este considerat de protagonista spectacolului, Maria Gheorghiu, ca fiind cel mai important spectacol al vieţii ei. Acesta a fost prezentat pentru prima dată la Bucureşti, în decembrie anul trecut, iar după mai multe spectacole în România, zilele trecute a trecut graniţele ţării ajungând în Ungaria (pe 5 septembrie) şi la românii din Serbia (pe 7 septembrie). 
Spectacolul are un mesaj adânc românesc, bazându-se pe valorile istorice şi culturale ale poporului român. „Un spectacol care plânge pentru a certa şi care ceartă pentru a trezi. Un spectacol de la care nu ieşi relaxat, ci răvăşit, ca un răzor în care ai semănat ceva. Este, cu alte cuvinte, un spectacol emblematic, care o poate fixa definitiv în conştiinţa publică, sau o poate îngropa, dacă nu va fi la înălţimea poverii. Un spectacol al înălţării, ca o rugăciune care se rosteşte în genunchi.” – se arată în descrierea spectacolului.
Adrian Păduraru evocă, la începutul spectacolului, momentul când înainte de venirea sa în România, Papa Ioan Paul al II-lea a rostit, în Piaţa Sf. Petru din Roma, în limba română, „Rugăciunea” lui Mihai Eminescu. Tot el ne povesteşte despre viaţa tragică a Mariei de Mangop, cea de-a doua soţie a lui Ştefan cel Mare, o prinţesă bizantină ce-şi doarme somnul de veci la Mănăstirea Putna.
Vorbele memorabile ale Reginei Maria a României şi fragmente din testamentul cutremurător al Mariei Tănase ne-au fost evocate de renumita actriţă Adriana Trandafir, care prin fiica ei, Maria Speranţa, se leagă şi ea de acest nume minunat, Maria. „Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă ţară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre naţiuni, să fii cinstită, iubită şi pricepută", a scris Regina Maria. 
Latinii spuneau că Maria înseamnă stea de mare, dar Maria este de origine ebraică şi înseamnă „copil dorit”. Copilul mult dorit al Mariei Gheorghiu se numeşte „Sub Zodia Mariei”, un spectacol dedicat Măriilor care înseamnă mult pentru toţi românii din lume. 
Eva Şimon

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...