25 oct. 2014

Hram şi aniversare de 150 de ani la biserica „Sf. Parascheva” din Jula

Sfânta Parascheva este cea mai populară dintre toţi sfinţii ale căror moaşte se află pe teritoriul României, şi anume la Iaşi. Şi românii de peste hotare au o evlavie deosebită pentru Cuvioasa Parascheva, iar printre aceştia se numără şi românii din Ungaria, care o sărbătoresc an de an la hramul bisericii Sf. Parascheva din cartierul numit Oraşul Mic Românesc din Jula. Biserica a fost construită în anul 1834, iar anul acesta cu ocazia hramului din Jula Mică s-a sărbătorit şi 150 de ani de la construirea locaşului de cult. 








Sf. Liturghie săvârşită marţi, 14 octombrie, a fost oficiată de doi arhierei, de PS Episcop Siluan şi PS Episcop Andrei Făgărăşanu, episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi din Ungaria şi România. PS Andrei Făgărăşanu a venit în Ungaria cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Aredealului.
Programul evenimentelor a cuprins la orele dimineţii sfinţirea de către cei doi Ierarhi a unei pisanii aniversare din marmură, aşezată pe zidul bisericii, după care a urmat Sfânta Liturghie Arhierească. În soborul slujitor, alături de cei doi episcopi au slujit mai mulţi preoţi şi diaconi din Eparhia Ortodoxă Română din Ungaria precum şi pr. paroh Petru Puşcaş, pr. Viorel Pasmangiu din Techirghiol, pr. arhidiacon Vasile Avram de la Sibiu şi pr. porotopop Ioan Armaşi de la Bucureşti, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru această sărbătoare. 
Biserica a devenit neîncăpătoare pentru credincioşii de diferite vârste, atât din Jula, sau din alte localităţi din Ungaria, cât şi din România, din diferite sate sau comune din apropierea frontierei cu Ungaria (Vărşand, Pilu, Socodor), adunaţi cu toţii la Jula-Mică pentru cinstirea Sfintei Cuvioase Parascheva, cea mult folositoare, Ocrotitoarea Moldovei şi a acestui sfânt locaş de cult românesc din Ungaria.
Au fost prezente de asemenea şi diferite oficialităţi: Victor Micula, ambasadorul României în Ungaria, Florin Vasiloni, consul general al României la Jula, Răzvan Ciolcă, consilier diplomatic la Ambasada Românei la Budapesta, Petru Andrea, deputat în Parlamentul României, doamna Perjési Klára, fostul primar al Julei şi mulţi reprezentanţi ai instituţiilor româneşti din oraş, dar şi reprezentanţi ai Ordinului „Sfântul Vincenţiu” al Cavalerilor Vinului, din Jula.
Răspunsurile la strană au fost date de un grupul tineri de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad. 
În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Părinte Andrei Făgărăşanu a vorbit despre viaţa sfintei Parascheva şi despre principalele virtuţi ale Sfintei Cuvioase Parascheva, care din tinereţe a primit în sufletul său chemarea lui Dumnezeu, închinându-i Acestuia toată viaţa sa, prin post, rugăciune şi aspre nevoinţe monahiceşti şi care de peste 300 de ani, prin aducerea la Iaşi a Sfintelor Sale Moaşte, a devenit Ocrotitoarea Moldovei. Sfânta Parascheva din anul 1834 este şi ocrotitoarea românilor din Jula-Mică, care mai întâi şi-au construit o biserică de pământ, acoperită cu şindrilă, iar din perioada anilor 1861–1864 şi-au făcut actuala biserică din zid, sfinţită la vremea aceea, în 14 octombrie 1864, de către Episcopul Procopie Ivaşcovici, al Aradului. 
PS Episcop Siluan şi-a exprimat totodată bucuria pentru această mare sărbătoare, de la Jula Mică, care adună foarte mulţi credincioşi, din Ungaria şi de dincolo de graniţe, din România şi care constituie şi un bun prilej de cinstire adus Sfintei Cuvioase Parascheva de către românii din Ungaria.
La momentul potrivit, un grup de elevi de la şcoala generală românească din Jula, condus de doamna profesoară Eva Sabău şi care împărtăşiţi de Ierarh cu Sfintele Taine, au prezentat un program de poezie şi cântece religioase. 
La finalul Sfintei Liturghii au fost oferite de către Ierarhul locului mai multe diplome şi distincţii aniversare. pr. paroh Petru Puşcaş a primit din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel Ordinul „Sfinţii Mucenici Brâncoveni”, iar Consiliul Parohial o diplomă omagială, în semn de preţuire şi de binecuvântare pentru toată munca depusă cu râvnă în folosul acestei biserici şi a credincioşilor acesteia. Plachete aniversare au fost înmânate din partea parohiei, mai multor personalităţi: Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Laurenţiu al Ardealului, Preasfinţitului Părinte Andrei Făgărăşanul, Excelenţei Sale, domnului Ambasador Victor Micula, pr protopop Ion Armaşi, preotului paroh, dar şi altor binefăcători ai bisericii din Jula-Mică.
La finalul Sfintei Liturghii, cei doi Ierarhi au făcut sfinţirea colivei, care a fost împărţită mai apoi credincioşilor, iar sărbătoarea s-a încheiat printr-o agapă comună, oferită oaspeţilor de către parohie prin grija membrilor Consiliului Parohial de la Jula-Mică.
A.B.

Un comentariu:

  1. Surpriza totala pe piata ofertelor de lucru! Tot mai multi oameni lucreaza acum cu noi, convinsi de seriozitatea noastra! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email: locmunca.office@gmail.com

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...